Guvernul de coaliție al premierului conservator grec a supraviețuit, la începutul zilei de sâmbătă, unui vot de încredere în Parlament asupra politicilor sale de austeritate economică, care, insistă el, au ajutat țara să se pregătească pentru o ieșire anticipată din programul ei de salvare, relatează agenția DPA.
Coaliția la putere a primului ministru Antonis Samaras a câștigat votul în parlamentul de 300 de locuri, cu 155 pentru și 131 contra, la sfârșitul unei dezbateri de trei zile.
Victoria a venit ca o ușurare pentru Samaras, a cărui popularitate a coborât la un nivel record în timp ce partidul său conservator de guvernământ Noua Democrație (ND) și partenerul socialist de coaliție PASOK se luptă să reducă șomajul — care este de aproape 27% — și să revigoreze economia, notează DPA.
Samaras a cerut votul pe fondul unui impuls în creștere din partea partidului de extremă-stânga SYRIZA pentru alegeri anticipate. SYRIZA, care a fost liderul unei campanii
de renegociere a termenilor planului de salvare a țării, a declarat în mod repetat că guvernul nu are sprijinul necesar în Parlament pentru alegerea unui nou președinte. Alegerile sunt programate în februarie, conform Agerpres.
Votul a intervenit în timp ce creditorii internaționali au de gând să se întoarcă la Atena pentru a continua să revizuiască programul de salvare a țării la începutul lunii noiembrie, după anunțul testelor de stres bancare europene la 26 octombrie.
Grecia este în prezent supusă la a cincea — și ea speră să fie finală — revizuire a progresului reformelor sale economice de către creditorii internaționali, cu Samaras insistând că țara este pregătită pentru o ieșire anticipată din programul de salvare.
„Nu avem nevoie de un alt plan de salvare, nici de un program obligatoriu de creditare”, a declarat Samaras înaintea votului, adăugând că obiectivul guvernului este de a ieși din memorandum cu un an și jumătate mai devreme decât era de așteptat.
„Alegerile anticipate ar fi un dezastru și ar anula tot efortul depus pentru a revigora finanțele Greciei”, a adăugat el.
Accentul rundei actuale de discuții asupra austerității cu creditorii este pus în jurul bugetului Greciei pe 2015 și pe eforturile începute de guvern cu mult timp înainte de a reduce dimensiunile sectorului public umflat, precum și de a continua o revizuire controversată a sistemului de pensii.
Înaintea votului, câteva mii de angajați din sectorul public și privat au demonstrat în fața Parlamentului. Manifestanții, mulți dintre purtând placarde pe care scria „UE și FMI afară din Grecia”, au mărșăluit spre clădirea parlamentului împotriva reducerilor planificate de locuri de muncă.
Funcționarii publici protestează regulat contra reformelor cerute de creditorii țării, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional (FMI), care probabil vor lăsa mai multe mii de alți colegii de-ai lor fără un loc de muncă. Grecia a primit aproximativ 240 de miliarde de euro (303 miliarde dolari) în ajutor de salvare din 2010.
În schimbul împrumuturilor, grecii au trebuit să îndure creșteri de impozite repetate, precum și reducerea pensiilor și salariilor. Programul de salvare al UE pentru Grecia se încheie la sfârșitul anului, în timp ce programul FMI se încheie la începutul anului 2016.
O ieșire anticipată ar face Grecia al treilea stat din zona euro, după Irlanda și Portugalia, ce iese din programul de salvare UE-FMI, mai notează DPA.