Oricât de dură ar părea competiția electorală, prin comparație cu un meci de fotbal România-Ungaria pare de-a dreptul placidă – deși miza e cam aceeași: calificarea în Campionatul European. În alegeri asta ar echivala nu atât cu victoria dreptei cât mai ales, cu înfrângerea lui Ponta. Pe care ar merita-o din plin. Deocamdată însă, lupta se rezumă la șicane, ghionturi, piedici și îmbrânceli minore – care spun ceva despre lipsa de anvergură a candidaților dar și despre indecența lor. Dna Udrea, candidata „bună pentru România”(dar nu și pentru UE) a fost fotografiată pe când își aranja sutienul în fața unui alegător. „Bărbații n-au asemenea probleme” a oftat ipocrit candidata. Au altele. După ce madam Firea a considerat că infertilitatea lui Iohannis îl face nedemn de președinție, a sărit și Daciana Sârbu să susțină că un președinte bun e cel care are copii. Or, Ponta are doi copii (din două căsătorii) și nenumărate cópii. Chiar e poreclit copy-paste sau copil-ot. După această fază scârboasă realizată de mamele din PSD care lovesc sub centură înlocuind democrația cu demografia, a urmat faultul lui Zgonea care i-a reproșat lui Iohannis că în „România lucrului bine făcut” umblă cu o mașină nemțească în loc să umble și el cu Dacia, ca Ponta. Premierul umblă cu Dacia și cu Daciana numai în campanie. Acasă are mașini străine. Oricum, niciunul din criterii (mașini, copii) nu e relevant pentru UE și NATO. Când e vorba de probleme din această zonă, Ponta se face de râs ca în cazul Lukoil unde făcea presiuni asupra procurorului să ridice sechestrul fiindcă „Lukoil e mare contribuabil” și plătește CAS, taxe și accize de 100 mil euro lunar având și 3500 de angajați. Dar în această situație sunt toți contribuabilii: toți plătesc CAS, taxe și accize – dar asta nu le dă dreptul la evaziune fiscală și spălare de bani. Care e criteriul lui Ponta? Cine-i mare, are dreptul să încalce legea? Dar numai Lukoil? Dacă Ponta s-a dovedit o mămăligă în fața Lukoil, ceilalți candidați s-au dovedit muți. Niciunul n-a reacționat prompt la abuzul lui Ponta deși era cât casa și le asigura un avans substanțial. Cel care a intervenit imediat a fost dl. Băsescu. Acesta a vorbit „pe înțelesul rușilor” spunându-le că dacă nu respectă legislația românească n-au decât să plece: „ia plecați, băieți! Dar fără rafinărie!”. Nu era vorba de naționalizare cum a pretins Ponta ci de confiscare pentru recuperarea prejudiciului. Lukoil a înțeles într-adevăr limbajul președintelui și a dat înapoi repornind rafinăria. Probabil că așteaptă vremuri mai bune, după alegeri. A fost însă un test important: am văzut și noi cum reacționează prezidențiabilii în caz de forță majoră. Jalnic! 14 candidați și niciun adult.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane