Home Auto Intalnirea gigantilor in -Marele Mar-

Intalnirea gigantilor in -Marele Mar-

DISTRIBUIŢI

Publicul avid de noutati din metropola americana de pe malul Atlanticului este martorul unui spectacol care ii lasa cu gura cascata chiar si pe infumuratii din -lumea noua-. Expozitia de automobile care si-a deschis portile pe 18 aprilie se afla inca in desfasurare, iar afluenta de vizitatori a depasit chiar si cele mai frumoase vise ale organizatorilor. Considerat ultima sansa din acest an pentru cei care vor sa-si prezinte vehiculele in fata americanilor, NYIAS beneficiaza de o scenografie impresionanta care permite fiecarui expozant sa-si etaleze noutatile in cel mai pur stil american. Cum pana la urmatoarea expozitie nord-americana mai sunt luni bune, aceasta editie a show-ului newyorkez beneficiaza de o avalansa de vehicule care mai de care mai interesante sau mai ciudate. Firme de renume din intreaga lume au sosit in -Marele Mar- cu intentia clara de a rupe gura targului, iar industriasii nord-americani, aflati pe teren propriu, incearca din rasputeri sa-si demonstreze suprematia.

Inca de la intrarea in Jacob Gravits Convention Center, spectatorul neavizat se trezeste intr-o lume mirifica, fiind inconjurat de cele mai noi creatii ale producatorilor de autovehicule. Cei de la Cadillac ocupa un loc privilegiat aproape de intrare, iar din multimea de modele prezentate de ei se remarca conceptele Sixteen si CTS-V Series. Colegii de la Chevrolet isi dovedesc priceperea prin lansarea noului Malibu Maxx, construit pe platforma europenelor Opel Vectra si Saab 9-3, iar Buick Randezvous Ultra si Saturn Vue Red Line intregesc gama de noutati a gigantului General Motors. Nici rivalii de la Ford nu se lasa mai prejos, prezentand o avalansa de concepte si noi modele, printre care Mustang GT, Lincoln Navigator K si Mercury Mariner. Din nefericire, modelul Ford Futura, considerat extrem de spectaculos, nu poate fi admirat decat in forma de macheta, el nefiind inca pregatit sa se prezinte publicului. Ultimul membru al celebrului -3- american, Chrysler, nu doreste sa arate nici o urma de slabiciune, prezentand un spectaculos concept numit 300C, alaturi de Airflite si Dodge Magnum SRT-8.

Pe langa aceste vehicule spectaculoase si 100% americane, la NYIAS sunt prezente o multime de alte firme producatoare de masini si accesorii care au umplut pana la refuz halele centrului expozitional, iar vizitatorii au posibilitatea sa vada cam tot ce poate produce in acest moment industria auto mondiala.

Lexus HPX

Fara indoiala, majoritatea SUV-urilor au un design bazat pe doua volume, dar exista si exceptii de la regula, confirmate de modele care s-au impus relativ usor pe o piata aflata intr-o crestere constanta. Conceptul HPX se doreste a fi o -evolutie inteligenta- a notiunii de SUV (Sport Utility Vehicle), iar reprezentantii firmei Lexus, subsidiara americana a concernului Toyota, nu ascund tendinta de exploatare a segmentului de lux al acestei clase, caracterizand noul vehicul printr-o lunga lista de obiective atinse: inovatie, siguranta, dinamism, eleganta intriganta si infuzie de tehnologie.

Aparent, Lexus HPX este o -oglinda- a spectaculosului model Mazda6, care a cucerit de curand Europa, iar asemanarile dintre cele doua vehicule sunt evidente in exterior. Ziaristi cu renume in SUA sustin chiar ca acest concept a fost lansat de Toyota sub blazonul Lexus pentru a ascunde radacinile mai mult sau mai putin tenebroase ale acestui vehicul. Oricum, HPX este cu adevarat superb, iar asemanarile sunt mai putine decat deosebirile. In primul rand, dimensiunile conceptului american sunt mai mari, iar modul de tratare a detaliilor este complet diferit. Orice privire aruncata in interior te poarta intr-o lume rupta din filmele SF, postul de conducere fiind o adevarata carlinga de nava spatiala.

HPX are la baza o platforma preluata de la modelul Lexus GS 430, care a fost extinsa pentru a face loc celor trei randuri de scaune. Conceptul este propulsat de un V8 de 4.3 litri, cuplat la o transmisie automata cu cinci rapoarte.

Chrysler 300C

Americanii din grupul DaimlerChrysler au facut o adevarata traditie din transformarea rapida a conceptelor in stadiul de productie, iar 300C este o noua incercare in acest sens. Chiar daca vehiculul prezentat la New York poarta numele de concept, intrarea lui in productie este deja anuntata pentru inceputul lui 2004.

Aspectul de limuzina de lux al conceptului Chrysler 300C este subliniat in exterior de capota lunga, care adaposteste un puternic motor V8 de 5.7 litri, si de spatele agresiv, inalt si elegant. Grila radiatorului, care exprima o forta extraordinara, este un ecou al conceptului Chronos, prezentat in 1998, iar emblema de dimensiuni mari si farurile sculptate parca in caroserie dau vehiculului o prestanta inconfundabila. -Am dorit o revenire la liniile mandre si puternice tipic americane care erau invidiate de toti producatorii din lume, dar am avut grija sa tratam intregul design intr-un stil modern-, a declarat Trevor Creed, vicepresedinte al diviziei de design a firmei Chrysler.

Toyota Prius

O clasa aparte de automobile a avut parte de o atentie sporita la aceasta editie a expozitiei nord-americane. Vehiculele hibrid par sa se impuna greu, dar sigur, pe piata din SUA. Toyota Motor Corp., unul dintre pionierii propulsiei hibride, prezinta in acest an o evolutie interesanta a deja vestitului model Prius. Desi modelul produs de Toyota a fost considerat de la bun inceput o revolutie in industria auto, impunerea lui pe piata a fost extrem de dificila, in mare masura din cauza formei ciudate si putin atractive a caroseriei. Pentru a contracara tendintele critice ale publicului, inginerii au decis, ajutati de tehnologia de ultima ora, sa modifice substantial aspectul -patratos- al modelului Prius. Astfel, cea de-a doua generatie a acestui model, desi este subordonata total ideii de eficienta, a devenit mult mai atractiva si mai incapatoare. Un element extrem de important in evolutia modelului Prius este modernizarea motorului electric, acesta oferind acum 67 cai-putere, cu 23 mai mult decat predecesorul sau.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.