Home În Lume Partidul Angelei Merkel – CDU – câștigă alegerile parlamentare, dar va trebui...

Partidul Angelei Merkel – CDU – câștigă alegerile parlamentare, dar va trebui să guverneze alături de opoziție

DISTRIBUIŢI

Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile din Germania, dar ar urma să guverneze cu opoziția, aliatul lor liberal neintrând în Bundestag, a anunțat presa de la Berlin. Formațiunea lui Merkel – CDU – ar fi obținut 42% din voturile germanilor. FDP, aliatul liberal al partidului conservator CDU, nu ar fi reușit să întrunească 5 la sută din voturi pentru a putea intra în Bundestag, o premieră în istoria Germaniei federale, în timp ce social-democrații din SPD ar fi obținut între 26 și 26,5 la sută din sufragii.  Merkel este "femeia cea mai puternică din lume", dar unul dintre liderii cei mai denigrați în străinătate pe fondul crizei economice. În schimb, Merkel este f arte iubită de germani, această conservatoare în vârstă de 59 de ani, venită din fosta RDG, a fost numită, pe rând, "cancelarul de fier", pentru apărarea politicilor de austeritate, sau "Mutti" (Mama) deoarece oferă un sentiment de siguranță în furtuna europeană. Angela Dorothea, născută Kasner, în vârstă de 59 de ani, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a fost un copil înzestrat pentru rusă și matematică, ce visa să devină patinatoare artistică. Ea este prima femeie care a condus Germania, prima de la britanica Margaret Thatcher care guvernează o țară europeană mare.

Dragoș Stănculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.