Spadasina Simona Gherman a hotărât să revină în activitatea competițională și și-a fixat chiar și un obiectiv îndrăzneț. Cu toate că nu a mai concurat de doi ani, sportiva e convinsă că poate ajuta echipa României să se califice la Jocurile Olimpice de la Rio, care vor avea loc în 2016. „Mă bucur că am revenit aşa cum am vrut, după ce am devenit mămică şi cu ceva timp înainte de JO de la Rio. Fetele m-au primit foarte bine, sper să fie OK şi să nu le dezamăgesc. Vreau să le ajut pe fete în primul rând prin calificarea la Olimpiadă”, a declarat dubla campioană mondială în concursul pe echipe.
Principala grijă a Simonei Gherman în acest moment este readaptarea la efort, dar și recăpătarea îndemânării, ea însăși fiind conștientă că și-a mai pierdut din abilități în acești doi ani. „Îmi era dor să ţin spada în mână, dar am văzut că am rămas un pic înapoi în deplasare, în precizie, în rezistenţă… Sunt totuşi doi ani… Am zis să o iau uşor-uşor de la început. Însă zic eu că m-am acomodat destul de repede. Am revenit cu picioarele pe pământ, nu vreau să mă mai aventurez atât de mult să zic că sunt D’Artagnan”, a glumit Simona Gherman.
Colega ei, Ana Maria Brânză, s-a declarat încântată de această revenire, fiind convinsă că nu există decât aspecte pozitive, de la concurența creată în cadrul echipei României la mărirea șansei de câștigare a unor medalii la individual. Primul concurs la care va lua startul Simona Gherman este etapa de Cupă Mondială de la Rio, programată între 16 și 18 mai, apoi urmează Grand Prix-ul de la Havana, între 22 și 23 mai.