A plecat dintre noi, in ultimele zile ale Saptamanii Luminate, pictorul Constantin Piliuta. Lumina, rafinament, umor, aparenta naivitate, sublimata senzualitate. Sunt cateva calificative ce pot fi alaturate creatiei sale. Ne-a demonstrat-o, cu prisosinta, ultima expozitie retrospectiva, organizata in luna februarie a acestui an in eleganta galerie Galateca.
Nascut la Botosani, la 24 februarie 1929, Constantin Piliuta va urma cursurile sectiei de pictura a Institutului de Arte Plastice -Nicolae Grigorescu- din Bucuresti, la clasa unul alt mare maestru, Alexandru Ciucurencu. Se remarca repede pentru eleganta desenului si subtilitatea culorii. Operele sale figureaza, de-a lungul anilor, in importante expozitii din intreaga lume, de la Berlin la Madrid, de la Chicago la Paris, pentru a da numai cateva exemple. Curios, interesat de multitudinea mijloacelor de expresie, va aborda si alte domenii ale plasticii. Dovada stau fresca de la Muzeul din Alba Iulia sau mozaicul in ceramica de la fabrica de textile din orasul natal.
Pana la venerabila varsta de 74 de ani, Constantin Piliuta, pictor talentat si boem inspirat, si-a atras prietenia multor impatimiti ai artei, dar si ai lungilor conclavuri amicale. In compania lucrarilor lui, resimti calmul, seninatatea, bucuria contemplatiei. Lumea pictorului, devenita de mult timp inconfundabila, este formata din jubilatie in fata spectacolului vietii. O demonstreaza rafinatele naturi statice, de un decorativ sobru, in armonii de griuri si alb. Crengi fragile ritmeaza spatiul cu stiinta grafismului extrem oriental. Peisajelor de iarna, tinand, din punctul de vedere al structurii, de aceeasi zona, li se adauga verdele pretios al peisajelor cu pomi infloriti, albul florilor devenind sursa de lumina a picturii. Flori aparent naive, fie in savante vibrari ale unui singur ton, fie aducand o cromatica inedita in opera artistului, rozurile, de exemplu, sunt complementare nudurilor in care senzualitatea este imbracata in steatopigia epurata a formelor, desprinzandu-se delicat in ocru pe albul fondului, relevand complexitatea abordarilor afective ale realitatii. Evident, umorul nu putea lipsi. Il intalnim in desenele – schita de portret, cu note vag expresioniste, il descoperim in detaliile unor compozitii cu nuduri pe plaja, chiar in avantul unora dintre gimnastii mai vechilor compozitii.
De fapt, in opera lui Constantin Piliuta, subiectul, desi intotdeauna lizibil, desi ancorat in imediatul existentei noastre, conteaza destul de putin. Ceea ce a dat forta compozitiilor sale a fost capacitatea de extragere a esentialului sensibil, stiinta, devenita o a doua natura, de a contopi perfectiunea mestesugului, epurarea intelectuala a modelului cu tainica vibrare a lirismului.
Prin disparitia lui Constantin Piliuta, pictura romaneasca pierde una dintre vocile ei de mare sensibilitate si aplicata expresivitate.
