Finala din 2011 a concursului de muzică Eurovision va avea loc pe 14 mai, la Dusseldorf, un oraș din vestul Germaniei, după victoria de anul acesta a interpretei germane Lena, a anunțat marți postul public de televiziune regional NDR, citat de AFP.
Capitala Renaniei de Nord-Westfalia, regiunea cea mai populată din Germania, a fost preferată Berlinului, capitala țării, dar și Hamburgului și Hanovrei, orașul în care s-a născut Lena, a precizat postul TV într-un comunicat.
Aceasta este pentru a doua oară când Germania organizează finala concursului Eurovision. În 1983, capitala Bavariei, Munchen, a găzduit evenimentul, după victoria din anul precedent a Germaniei, în acest concurs creat în urmă cu 55 de ani.
Lena, în vârstă de 19 ani, a triumfat la Eurovision 2010 cu piesa „Satellite“ și a fost timp de câteva săptămâni idolul țării sale. Locul al doilea a fost ocupat de reprezentanții Turciei – maNga -, în timp ce reprezentanții României, Paula Seling și Ovi, au ocupat locul al treilea, cu piesa „Playing With Fire“. Aceasta a fost pentru a doua oară în istoria participării la Eurovision când România a ocupat locul al treilea, prima oară fiind în 2005, când Luminița Anghel și Sistem au reușit aceeași performanță.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane