Home Veto INVENTIILE DIN VIATA MEA

INVENTIILE DIN VIATA MEA

DISTRIBUIŢI

Nu sunt plecat nicăieri, sunt aici, în vipie, la curent cu tot ce -mişcă- (scandalul gunoiului, aiurita moţiune de cenzură, ţiganii din Italia), dar prefer să mă – şi poate, să vă – -răcoresc- scriind despre ceva… non-veto, ceva paşnic:

Reprezint o generaţie care a avut şansa de a trăi o perioadă în care foarte multe obiecte (în sens larg) absolut noi au pătruns în viaţa cotidiană, modificînd-o, uneori, masiv. Iată o rapidă listă a unor asemenea obiecte care, la începutul copilăriei mele, NU existau:

1. Pixul cu bilă (cu pastă).

Instrumentele de scris ale copilăriei mele erau doar: creionul (inclusiv creionul cu -prelungitor-, da, da), tocul, pixul cu mină de creion (grafit), stiloul (cu pompă sau cu piston). Apariţia pixului cu bilă (eram prin gimnaziu, mi se pare) a -revoluţionat- scrierea cotidiană, cred că azi 90% din oamenii planetei scriu zilnic cu aşa ceva.

2. Materialele plastice.

Obiectele obişnuite din copilăria mea erau din: lemn, metal, sticlă, ceramică, porţelan, iar ca materiale -artificiale-: bachelita şi plexiglasul. Ţin minte -entuziasmul- provocat în familie de apariţia materialelor plastice (ieftine, incasabile, uşor lavabile etc.). Acum, în timp ce scriu, privesc pe biroul meu, unde 9 din 10 obiecte sunt, în mare parte (cel puţin la exterior) din materiale plastice: suport de CD-uri, suport de hîrtii/documente, cutie cu dischete, monitorul, tastatura, mausul, telefonul fix, telefonul mobil, CD-uri, cutii cu casete video, leptopul, brichetele, pixul, modemul, stilourile, telecomanda, boxele…

3. Frigiderul.

Criotehnica anilor *50, pentru mine, puşti din clasa mijlocie, se rezuma la două -dispozitive-: răcitorul şi beciul. Răcitorul era un dulăpaş termoizolant (cam cît un frigider mic de azi), în care se puneau unul-două calupuri mari de gheaţă, adusă zilnic la abonaţi de nişte maşini. Iar beciul era o zonă care mă fascina, adînc, cred de vreo 4 metri sub pamînt, cu cotloane multe, intram cu lanterna şi nu mai ieşeam pînă mă lua cu frig…

4.Radioul cu tranzistori.

Radioul copilăriei era un obiect mare cît un raft de cărţi. Eram pe la pubertate cînd a apărut, miracol!, radioul cît o poşetă, avea mîner şi puteai să mergi cu el pe munte, pe plajă, părea ceva grozav. Eram, mai apoi, încă elev cînd tata a adus în casă o minunăţie japoneză, un receptor cu tranzistori cît un pachet de ţigări, cu trei lungimi de undă şi priză pentru cască (ascultam şi în ore!); îl mai am şi azi, funcţionează…

5. Televizorul.

Eram la liceu, cred, cînd în casă la noi a fost adus primul televizor (Rubin, alb-negru). Muncitorii care l-au dat jos din maşină ca să-l aducă înăuntru l-au scăpat pe scări, s-a făcut praf, mama era să leşine, tata şi-a păstrat cumpătul, m-a luat de o aripă şi m-a băgat în maşină, a mers la un amic, a împrumutat bani şi, peste o oră, era în sufragerie cu fermecătoarea cutie la care o puteam vedea pe Cleo Stiber. Azi, îl consider un obiect care influenţează mai mult în rău (deşi ar putea s-o facă în bine) structura spirituală a omenirii.

6. Calculatorul de calculat.

Nu l-am avut la timp. Unii colegi din liceu aveau acel obiect cît un card (azi îl găseşti şi la chioşcuri de ţigări, cu 2-3 lei) care, prin trei apăsări de buton, îţi scotea rădăcina patrată din 1.874.359, phiii, ce chestie…!

7. Video.

Asta a intrat tîrziu în viaţa mea, prin ultimii ani înainte de Schimbare. Încă ahtiat de îmbogăţiri culturale, mă dădeam peste cap să fac rost de filme -mari-, celebre, clasice. După aceea, am lăsat-o mai moale. Azi îl folosesc cam o dată pe lună.

8. Telecomanda.

Gata, suntem după Revoluţiune. Ce plăcere, să stai tolănit în fotoliu şi să poţi comanda combina muzicală, televizorul, aerul condiţionat, calculatorul… Asta-mi aminteşte că, în copilărie, de lene, adormeam uneori cu radioul deschis.

9. Compiuterul.

Nici nu mai intru în amănunte aici. Mi-a schimbat viaţa, aşa cum, în genere, a schimbat Lumea.

10. Telefonul mobil.

Recunosc că, vreun an-doi, l-am refuzat. Lasă, cine are nevoie de mine, mă găseşte acasă. Am ţinut şi o conferinţă, în sala de concerte a Radioteleviziunii (este în saitul meu: http://www.pruteanu.ro/202eseuri/lit-muz.htm#burghezul) în care ironizam snobismul incipient al -celularului-. Azi mi-e cam indispensabil.

11. Cuptorul cu microunde.

Corespunde tipului de om care sunt, nici gurmand, nici gurmet, ci dornic de expeditivitate, -alimentare- rapidă (aşa cum pui benzina la maşină). Buton, pac, 60 de secunde, gata masa.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.