Ministrul Cozmanca a dat o veste buna opiniei publice anuntand ca guvernul Nastase, cel mai dezvoltat din Europa (27 de capete) are de gand sa-si abandoneze recordul renuntand la 10 scaune – din care, pentru inceput, vor fi scoase cateva care s-au rupt sub titulari – in cadrul unei remanieri restranse, precedata si ea de schimbarea unor prefecti. Oho, de cand auzim noi de schimbarea prefectilor, acestia s-au mai ingrasat cu cateva vile. Conform previziunilor dlui Cozmanca, grila de toamna a guvernului ar contine 17 portofolii – ceea ce ar corespunde intrucatva anunturilor facute de premier cum ca guvernul sau n-are benzina decat pentru doi ani. Se vede ca a facut pana prostului si nu mai poate asigura carburanti pentru 27 de suite ministeriale. Tocmai cand presa intocmea de zor lista candidatilor la prima remaniere si facea variante de restructurare, purtatoarea de cuvant a guvernului, Despina Neagoe, a stopat brusc licitatia declarand ca premierul n-are nici o intentie de remaniere iar restructurarea de la toamna -nu are tinta persoane, ci componenta cabinetului ca structura-. Prin urmare, guvernul si-ar schimba componenta si structura fara sa atinga persoanele. Pare ceva imposibil, dar nu e: s-a mai intamplat minunea prin care dispare scaunul dar ramane persoana. Cum declaratiile guvernului sunt adesea nesigure, duelul Cozmanca – Neagoe nu reprezinta decat un episod din serialul delimitarilor de sine ale actualei puteri – pe care dl Iliescu l-a ilustrat din nou: cu ocazia recentelor sale declaratii incendiare, dl Iliescu a pus stingatorul pe ziare acuzandu-le ca -in pasiunea lor pentru senzational- acestea -au extras o nota care nu e specifica esentei interviului-. Daca nu e specifica, atunci ce cauta in text? Mai ales ca nu era singura. Si ce trebuia sa faca presa? Sa nu observe scaparile ciudate ale dlui Iliescu – aflat mai mereu cu trupul in capitalism, sufletul in socialism si cu mintea in tranzitie? Cine-i de vina daca in pasiunea sa pentru senzational, dl Iliescu serveste presa cu declaratii picante – la examenul democratiei? De altfel, nici nu stii ce sa admiri mai mult la politicieni: gafele sau dezmintirile. Uneori, acestia isi cer scuze pentru limbajul scapat din lesa (e cazul ministrului Agathon) – dar moda iesirilor vulgare, o data omologata de dl Nastase, a prins deja teren oficial. Ce paradox: sa-ti iei un consilier personal de talia dlui Emil Hurezeanu ca sa vorbesti ca Mitica Dragomir! Ultimul exemplu a fost oferit de un deputat PSD de Iasi, Sandache, care a umplut telefonul colegului sau de Camera, deputatul PRM Hogea, cu mesaje pornografice chiar de Pasti unde printre putinele urari reproductibile se poate citi: -rahat puturos, eroare a firii. Nu te iert nici mort, impotentule. Viu la noapte sa te tai. Ai dat de dracu*, vierme- sau -Paste fericit, rahat puturos-. Apetitul lui Sandache pentru rahat puturos a fost explicat chiar de presedintele Camerei, dl Dorneanu: -amandoi au fost varfuri ale invatamantului universitar iesean si probabil din acest motiv se afla in rivalitate-. Cu asemenea varfuri universitare, incepi sa intelegi de ce e dezastru la baza. In ciuda acestor poluari, masivul Mischie din Gorj e plin cu animale de la crestet pana-n poale: -am la tara 1.000 litri de tuica, o vaca ce da 20 de litri de lapte pe zi, 50-60 de oi si 20 de miei, 70 de stupi, pasari, vitei si doi porci la 180 de kilograme fiecare-. Oho, iata o ferma reusita. Ferma animalelor, vorba lui Orwell.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane