In Romania, infractionalitatea pe Internet devenise un fenomen scapat de sub control. Acest fapt a fost atestat si de un raport privind acest gen de infractionalitate, intocmit luna trecuta, care arata ca la nivelul statelor de pe teritoriul carora au fost lansate atacuri informatice sau au fost initiate fraude, Romania se afla pe locul cinci in lume. Lista a fost intocmita in baza reclamatiilor primite de Centrul Impotriva Fraudelor pe Internet din Statele Unite pe parcursul anului 2002. Practic, romanii se foloseau de Internet, fiind specialisti in toate infractiunile cibernetice, de la licitatii si vanzari fictive pana la pornografie infantila.
Ieri, chestorul Dan Fatuloiu, seful Directiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, a anuntat infiintarea unei structuri specializate in combaterea infractionalitatii cibernetice.
Vor fi -racolati- studenti din Academia de Politie
Structura va avea politisti si in cadrul centrelor zonale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din tara. Pe langa politistii care vor lucra pentru inceput in cadrul acestei structuri, reprezentantii DGCCOA vor selectiona studenti din cadrul Academiei de Politie, care vor fi pregatiti pentru a lucra in domeniul combaterii infractionalitatii cibernetice, in programe de pregatire organizate impreuna cu specialisti americani. Va fi creat si un punct de contact, unde politistii din cadrul noii structuri pot primi plangerile cu rapiditate. Multe dintre aceste plangeri sunt trimise pe e-mail, iar persoanele prejudiciate de infractorii romani sunt cetateni straini din Europa si SUA. Aceasta noua structura a fost dotata cu tehnologie avansata, in valoare de peste un sfert de milion de dolari.
Tineri geniali, infractori de drept comun
Conform chestorului Fatuloiu, infractiunile cibernetice au luat amploare in Romania, fiind comise mai ales de grupuri de tineri romani supradotati, care fie organizeaza licitatii frauduloase prin Internet, fie acceseaza ilegal sistemele informatice ale unor firme si apoi folosesc santajul pentru a obtine profituri ori comit infractiuni care privesc mijloacele de plata electronica (falsifica mijloace de plata, folosesc ilegal mijloacele de plata electronica pentru achitarea unor produse sau detin chiar echipamente pentru falsificarea cardurilor).
Chestorul Fatuloiu a precizat ca daca pana anul trecut in Romania exista un vid legislativ privind combaterea acestui gen de infractiuni, in 2002 a intrat in vigoare Legea 365 privind combaterea infractionalitatii cibernetice, completata cu Legea 161/2003 privind prevenirea si combaterea coruptiei (care prevede, la titlul 3, sanctiuni pentru criminalitatea electronica). El a apreciat ca aceasta lege da posibilitatea anchetatorilor sa traga la raspundere autorii tuturor formelor de criminalitate informatica, inclusiv pornografia infantila prin sisteme informatice. Acest tip de infractiune s-a dezvoltat si in Romania, politistii confruntandu-se cu situatii in care copiii sunt racolati si expusi pe Internet in imagini pornografice.
Anul trecut au fost arestati 54 de infractori cibernetici
In primele trei luni ale acestui an, politistii romani au finalizat alte 18 asemenea cazuri, cu un prejudiciu total de 100.000 de dolari. Cele mai multe astfel de fapte au fost comise in judetele Brasov, Cluj, Craiova, Arges si Timisoara. Anul trecut, 54 de persoane au fost arestate pentru comiterea de infractiuni cibernetice, prejudiciul total fiind de 800.000 de dolari.
Eficienta acestei structuri in combaterea infractionalitatii cibernetice va fi, din nefericire, mult diminuata de legile vechi care (nu) pedepsesc astfel de infractiuni. Juristii sunt de parere ca Romania nu are o legislatie specifica dupa care sa fie cercetate si pedepsite fraudele prin intermediul Internetului, astfel incat -delincventii informatici- sunt pusi sub acuzare in baza unei legislatii invechite. Ei sunt, de cele mai multe ori, invinuiti de inselaciune, complicitate la inselaciune si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Asta in conditiile in care in tarile care si-au adaptat legislatia pentru astfel de infractiuni, -hotii electronici- nu numai ca fac puscarie, dar primesc si interdictia, pentru o perioada, de a mai detine vreun computer sau sa acceseze Internetul