Astazi, 15 mai, este ultima zi in care mai puteti trimite, prin posta, declaratia de venit global, fara a plati penalitati. Contribuabilii care nu au respectat termenul-limita de depunere a declaratiilor de impozit pe venitul anului trecut pot primi amenzi de 100.000 de lei in cazul depasirilor de pana la 30 de zile si de 500.000 de lei, pentru cei care au intarzieri de peste 30 de zile.
Ministerul Finantelor precizeaza ca persoanele care nu au primit prin posta, pana la 30 aprilie 2003, plicul cu formularele de declaratii de venit, nu vor fi exceptate de la plata penalitatilor, deoarece acestia aveau obligatia sa se prezinte pana astazi la administratiile financiare la care sunt arondati in vederea obtinerii formularelor de declaratii.
Pentru ca majoritatea contribuabililor au depus, anul acesta, declaratiile de venit prin posta, ca urmare, datele finale legate de numarul contribuabililor care au depus in termen, respectiv 15 mai 2003, declaratia de venit, vor putea fi stabilite in jurul datei de 20 mai 2003, insa, potrivit datelor preliminare stabilite la 8 mai 2003, au depus declaratia de venit 50% din contribuabilii care au aceasta obligatie.
Decizia de impunere anuala pentru fiecare contribuabil va fi emisa de catre reprezentantii Ministerului Finantelor pana la 30 septembrie. Aceasta decizie stabileste daca persoana respectiva are de platit impozite suplimentare fata de cele platite lunar in cursul anului sau statul trebuie sa restituie o parte din aceste sume.
Potrivit art. 19, alin.1 din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, platitorii au dreptul la dobanda dupa expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii la organul competent a cererii de restituire sau compensare, dupa caz.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane