Pe Drumul National 1 Brasov-Sibiu, acolo unde soseaua se bifurca spre Sinca Veche, se afla Baile Persani, una dintre cele mai vechi bai de namol din tara. Dupa revolutie, namolul de Persani a fost uitat de tot. Iar baile au fost lasate in paragina. Nu mai interesa pe nimeni ce se intampla pe acolo. Bazinele au ramas necuratate, iar cladirea de la intrare s-a transformat intr-o bodega. In urma cu trei ani, Baile Persaniului au intrat in administrarea unui zarnestean, Paul Istrate. Incet-incet, locul a inceput sa-si schimbe imaginea. Si sa-si recastige clientii. De curand, probe din namolul de la Persani au fost trimise la un laborator de specialitate din Neuchatel, Elvetia. Iar analizele au relevat un lucru surprinzator: namolul de aici este mai valoros, din punct de vedere medical, decat cel de la Techirghiol.
Una dintre cele mai vechi bai de namol din tara. Pana in anii *50, namolul de aici era foarte cautat. In apropierea bazinelor cu apa exista chiar o baza de tratament: un hotel cu vreo suta de camere, dotat cu o masina cu aburi ce incalzea apa pentru baile din camere. In 1950, cineva i-a dat insa foc. Multi ani nu s-a mai construit nimic in zona, iar turistii care veneau frecvent la tratament au disparut unul dupa altul. Prin 1970, autoritatile vremii au decis, totusi, construirea unui motel si a unui camping in zona. Era insa cam tarziu, pentru ca lumea incepuse sa ia cu asalt Techirghiolul. In plus, nici mijloace de transport nu prea mai existau. Dupa revolutie, namolul de Persani a fost uitat de tot. Iar baile au fost lasate in paragina. Anul trecut, la Baile Persani, au venit pentru tratament in jur de 50-60 de persoane saptamanal. Marea lor majoritate au fost oameni in varsta, care cunosc efectele namolului. Pentru ei a fost amenajata un fel de groapa pe care angajatii o umplu zilnic cu namol. Nici tinerii nu ocolesc bazinul cu namol. Acesta poate fi utilizat in cura externa terapeutica pentru afectiuni reumatismale (stari preartrozice, reumatism degenerativ, artroze ale coloanei si articulatiilor, tendonite, periartrite), pentru sechelele musculo-articulare si osoase, pentru afectiuni neurologice periferice cronice, afectiuni ginecologice cronice (metroanexite cronice, sterilitate), pentru combaterea celulitei si pentru tratamente cosmetice. Incepand cu 1 iunie, cand se va deschide sezonul, Paul Istrate spune ca ar avea promisiunea introducerii unor curse auto directe Brasov-Persani de catre Transbus Codreanu. Pretul biletului de intrare va fi, in acest an, de 20.000 de lei pentru adulti si de 10.000 de lei pentru copii. Iar cei care doresc sa ramana peste noapte la casute vor trebui sa plateasca 200.000 de lei/casuta pentru cazare. Chiar daca nu este proprietarul bailor, Paul Istrate a bagat aproape doua miliarde de lei pentru amenajare. A ridicat 10 casute noi din lemn, a renovat restaurantul si cabinele de schimb, a marit plaja si a adus nisip fin. Vrea sa ridice, in apropiere, chiar si un bazin acoperit, astfel incat lumea sa poata veni la tratament si pe timpul iernii. Baile Persani au apartinut, pana in 1977, Primariei Persani. Printr-un ordin al prim-secretarului de atunci, cladirile au fost trecute la Intreprinderea de Gospodarire Oraseneasca (IGO) Fagaras, iar de acolo la Federalcoop. Cu toate acestea, nici IGO Fagaras si nici Federalcoop nu si-au trecut dreptul de proprietate in Cartea Funciara. Unde proprietar al -baltii sarate, in suprafata de 48.000 de metri patrati- figureaza -comuna politica Persani-, care a fost desfiintata dupa *90 si trecuta in componenta comunei Sinca. De calitatile terapeutice ale namolului de la Persani s-au aratat interesati si elvetienii. Acestia ar dori deschiderea unui complex de tratament in zona, impreuna cu proprietarul si cu administratorul de acum al bazinelor, dar faptul ca nu se stie inca cine este proprietarul bazinelor ii face pe elvetieni insa sa se codeasca. Povestile din batrani spun ca baile erau cunoscute inca de pe vremea romanilor.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane