Home Actualitate Adi Minune și Florin Salam – învinuiți în dosarul lui Cămătaru jr.

Adi Minune și Florin Salam – învinuiți în dosarul lui Cămătaru jr.

DISTRIBUIŢI

Cåntăreții Adi Minune și Florin Salam sunt învinuiți de favorizarea infractorului și, respectiv, mărturie mincinoasă, în dosarul în care fiul lui Nuțu Cămătaru, Ionel Balint, este suspectat că a înjunghiat o persoană, în urmă cu mai bine de o lună, într-un club din Capitală. De altfel, unul dintre patronii clubului  în care, în 19 septembrie, fiul lui Nuțu Cămătaru ar fi înjunghiat o persoană Ilie Petre, zis Vivi, a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore, fiind suspectat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Apărătorul acestuia a declarat că în același dosar s-au emis, pånă în prezent, mai multe ordonanțe de reținere. El a mai arătat că cel mai probabil procurorii îi vor duce pe clientul său și pe celelalte persoane reținute la instanță, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse judiciare, patronul clubului unde a avut loc incidentul este suspectat de favorizarea infractorului, deoarece ar fi ascuns înregistările surprinse în local. Purtătorul de cuvånt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, a declarat că aproximativ 20 de percheziții au fost făcute, joi dimineață, în București, iar 23 persoane au fost aduse cu mandat pentru audieri la Poliția Capitalei. În urmă cu cåteva zile, Adi Minune și Florin Salam au fost audiați în acest dosar, dar în calitate de martori. Potrivit unor surse judiciare, Adi Minune le-a spus, la audierile care au avut loc luni, că a fost în seara de 19 septembrie în restaurantul în care s-a petrecut incidentul, dar că nu își amintește exact ce s-a întåmplat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.