Peste 50 la sută dintre elveţieni sunt „favorabili” sau „mai degrabă favorabili” unei iniţiative care prevede, între altele, reducerea numărului de imigranţi în ţară şi care va fi supusă votului la 30 noiembrie, relatează Le Temps, în ediţia electronică.
Iniţiativa „Stop suprapopulării – Da protejării resurselor naturale”, supranumită Ecopop, ar fi aprobată dacă scrutinul ar avea loc astăzi. Potrivit primului sondaj pe Interent comandat de cotidianul „20 Minuten” în vederea votului din 30 noiembrie, 53 la sută dintre elveţieni sunt „favorabili” sau „mai degrabă favorabili” textului, în timp ce 44 la sută sunt „împotrivă” sau „mai degrabă împotrivă”. Doar 3 la sută dintre persoanele chestionate nu au exprimat nicio opinie. Sondajul a fost realizat la 15 octombrie, pe un eşantion format din 13.397 de persoane.
Principalul argument care determină elveţienii să susţină această iniţiativă este reducerea numărului de imigranţi. Textul cere ca proporţia imigranţilor să nu depăşească 0,2 la sută pe an din populaţia rezidentă, ceea ce înseamnă 16.000 de persoane faţă de 80.000 în prezent. Ea precizează că „tratatele internaţionale” care contravin acestui obiectiv vor fi „modificate imediat ce va fi posibil, dar nu mai târziu de patru ani”.