Exact cu doi ani în urmă, Victor Ponta ne anunța, umflându-se în pene, că vom avea parte de cel mai cinstit și corect Guvern cu putință. Asta se întâmpla pe 7 Mai 2012, ziua în care Victor Ponta a primit votul de încredere al Parlamentului, care i-a acordat postul de Premier, lansat pe „traiectoria” guvernamentală de fosta Uniune Social Democrată. Atunci, numirea lui a venit imediat după ce o moțiune de cenzură a „debarcat”, oarecum pe neașteptate, Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, moștenitorul direct al ultimului „Guvern Boc”. Tot atunci, dar cu foarte puțin timp înaintea învestirii Victor Viorel Ponta s-a lăudat mai lăudat cu ceva: „Ca om al legii am în ADN-ul meu respectarea legii. Prioritatea zero a guvernului pe care îl voi propune va fi respectarea legilor acestei ţări.” De atunci au trecut doi ani. Ani lungi și complicați, în cursul cărora „omul cu ADN-ul” a ajuns, deja, să conducă Guvernul „Ponta 3”. Cocoțată pe nemulțumirile unei populații lovită de efectele devastatoare ale cumplitei crize economice care a zguduit, din temelii, întreaga lume, brava guvernare USL-istă a promis absolut tot ce i-a trecut prim minte: dezvoltarea economiei care ar fi adus cu sine un milion de locuri de muncă, creșterea consistentă a salariilor și pensiilor, rezolvarea problemelor din Învățământ și Sănătate, ce mai, „lapte și miere” și „câini cu covrigi în coadă” pe toate drumurile. Dar până la urmă nu ne-am ales decât cu câinii, bineînțeles fără urmă de covrig atârnat de vârful cozilor. De fapt, aproape că am putea considera imaginea haitelor de „maidanezi” este adevărata „emblemă” a Guvernărilor „Ponta 1,2, 3” și câte or mai urma după ele. Iar asta pentru că, „cel mai cinstit Guvern” promis, cândva, de Victor Ponta s-a dovedit a fi doar adunătură de nehaliți care, deși latră și hămăie pe toate vocile, nu au făcut absolut nimic din tot ceea ce au promis. Iar marile realizări cu care s-au lăudat la început s-au dovedit a fi un lung lanț de eșecuri, unul mai penibil decât celălalt. Un Guvern care, susținut de o zdrobitoare majoritate parlamentară, s-a dovedit a fi un veritabil „colos cu picioarele de lut”, „ciuruit”, încă de la început, de scandaluri legate de CV-uri marcate de acuzații de plagiat. Apoi, cu vremea, „cel mai cinstit Guvern” a fost „măcinat” de tot soiul de incompatibilități identificate de inspectorii Agenției Naționale de Integritate. Iar „bomboana de pe colivă” a fost pusă de către DNA și instanțele de judecată care au „remaniat” câțiva miniștri pe care i-au trimis direct în spatele gratiilor. Ori de câte ori vorbește de Guvernul său, indiferent despre al câtelea ar fi vorba, Victor Ponta continuă să se laude cu marile lui realizări. Un inventar sumar demonstrează, însă că, în realitate, guvernarea din ultimii doi ani nu a fost decât un lanț lung de eșecuri, de rateuri care mai de care mai penibile, toate prezentate într-un „ambalaj” poleit de minciuni gogonate, dar debitate „la foc automat”, cu un tupeu plin de aplomb. În plus, mai demonstrează și că, „dependent de mass-media” după cum singur se definește, Victor Ponta însuși este doar un penibil „Prim-Sinistru” tranca-fleanca.
Peștele de la cap se împute
După cum am spus deja, Victor Ponta s-a lăudat, încă de la început că ne va oferi „cel mai cinstit Guvern pe care l-a avut vreodată România“. Iar asta pentru că, după cum își cânta el osanale de unul singur, are ADN-ul burdușit cu „respectarea legilor acestei țări“. Din păcate pentru noi, în foarte scurt timp s-a dovedit că guvernarea USL-istă a avut o ereditate deosebit de încărcată. Iar pentru că, după cum se spune, „peștele de la cap se împute”, tonul a fost dat, chiar de proaspătul Premier al României. Premier despre care s-a aflat că, pe vremea tinereții lui „studioase”, și-a plagiat lucrarea de doctorat. Iar asta, oricum am suci-o și oricum am învârti-o, este un furt ordinar. Ce-i drept, doar un furt intelectual care, totuși, până la urmă, tot furt se cheamă.
De fapt, atunci s-a dovedit, în foarte scurt timp că, încă de pe vremea când era doar un „embrion politic”, Guvernul „Ponta I” a fost, în realitate, un embrion malformat care, încă dinainte de a fi apucat să se nască de adevăratele, era deja măcinat de nenumărate scandaluri privitoare la stări de incompatibilitate și conflicte de interese. Primul „rateu“ a fost, atunci, Victor Alistar, propus pentru funcția de ministru delegat pentru strategii guvernamentale. La scurt timp, s-a dovedit că guralivul ONG-ist era „fericitul câștigător al unui loz necâștigător”: o decizie de incompatibilitate, care nu-i permitea să ocupe vreo funcție publică. Ulterior, „proba de foc” a primului Guvern Ponta a fost nominalizarea unui ministru al Educației. O probă extrem de dificilă, în care Ponta a dat-o în bară de două ori. Prima dată cu PSD-ista Corina Dumitrescu, cea care și-a început ipotetica ei „carieră“ ministerială, printr-o minciună strecurată șerpește în propriul ei CV, și și-a încheiat-o, înainte de a fi început cu adevărat, printr-un scandal de plagiat. După ea, Ponta și-a încercat bafta cu Ioan Mang, un alt PSD-ist cu state vechi de activitate. Ghinion: a dat-o de gard și cu ăsta, tot din cauza unui plagiat. A fost, de parcă Guvernul „Ponta 1” ar fi plagiat vechiul slogan marxist „Proletari din toată lumea uniți-vă!”. Iar acela nu a fost decât „vârful aisbergului”. Tot ceea ce a urmat, ulterior a fost un lung lanț de eșecuri, unul mai usturător decât celelalte. Ceva mai târziu, ANI a fost cea care a „prășit” prin ogorul Guvernul Ponta, de a trimis la plimbare alți câțiva „incompatibili”. Pe 1 octombrie 2012, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, numit de PSD, a demisionat după ce ANI l-a acuzat de conflict de interese și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, comise pe vremea când era director al Direcției de Sănătate Publică Iași. O lună mai târziu, tot ANI i-a declarat incompatibili și pe Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, pe liberalul Eduard Helvig, ministrul Dezvoltării Regionale, pe Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social și pe Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului.
Guvernul „remaniat” de justiție
După alegerile din toamna anului 2012, în urma cărora ignoranța sau credulitatea electoratului le-a oferit USL-iștilor peste 70 la sută din voturi, Guvernul Ponta II s-a instalat la putere cu un tupeu greu de egalat. Un tupeu agresiv care, dublat de incompetență, a adus România într-o adâncă fundătură politico-economică. Atunci, în condițiile unei imense majorității parlamentare, jocurile de culise și-au făcut de cap nestingherite prin Palatul Victoria. Iar de atunci și până acum, singurii „jucători” activi au fost DNA și justiția care au și făcut câteva „remanieri“ guvernamentale. Primul care a fost obligat să părăsească „ringul” politic de la Palatul Victoria a fost ministrul liberal Relu Fenechiu. Trimis în judecată pentru corupție, acesta a fost condamnat la cinci ani de pușcărie pe care-i execută deja în spatele gratiilor. Aflat, încă, la începutul încâlcitului drum pe care-l are de parcurs prin justiție, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a fost și el, trimis în judecată, în „Dosarul Referendumului, care se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totuși, contrar uzanțelor juridice obișnuite, Dragnea a anunțat că-și va păstra funcția până în momentul pronunțării unei sentințe definitive. În plus, mai mult decât atât, el a fost desemnat să organizeze alegerile euro-parlamentare, adică să facă exact ceea ce a făcut și la referendumul din 2012. În schimb, ajuns și el pe mâna justiției Varujan Vosganian, fost ministru liberal al Economiei, a adoptat o tactică „perfect bărbătească”: s-a ascuns sub mult prea largile poale ale imunității, cu care l-au acoperit colegii lui parlamentari care, astfel, au împiedicat organele de anchetă să-și ducă munca până la capăt.
Eșecuri pe bandă rulantă
Exact după cum spuneam, Guvernele Ponta, indiferent de numerele lor de ordine, nu au reușit nici un fel de performanță reală și au fost doar un lung lanț de proiecte eşuate: cele mai mari și mai spectaculoase s-au numit „Noua Constituţie”, „Regionalizarea” și „Descentralizarea”. În schimb, din punct de vedere strict economic cele mai penibile eșecuri au fost privatizarea „Oltchim” și ”CFR Marfă”, tentative eșuate care, în orice țară civilizată i-ar fi trimis direct la pușcărie pe toți cei care au participat la ele.
Iar acestea nu sunt decât cele mai spectaculoase. În primăvara anului 2012, Victor Ponta promitea, cu gura plină, că va înființa un milion de noi locuri de muncă. Nici pomeneală: în cei doi ani ai guvernărilor sale, numărul șomerilor înregistrați au crescut cu aproape 77.900 iar rata șomajului a crescut de la 4,7% în aprilie 2012 la 5,6 % în martie 2014. Iar dacă nu a fost în stare să creeze milionul de noi locuri de muncă promise, Guvernele Ponta au introdus, în schimb, 36 de noi taxe, care au „supt” din buzunarele românilor circa opt miliarde de lei, pe care le-au „drenat” către buzunarele propriilor „baroni” dar și spre discretele „pușculițe” de partid. Acum Victor Ponta se laudă cu circa șase miliarde de euro primite de la Uniunea Europeană. Dar bineînțeles că uită să spună că dintre acestea, patru miliarde erau deja „antamate” încă de pe vremea Guvernului Boc. Dar și că anul acesta, în care proiectele începute cândva de către guvernarea PDL s-au cam terminat, USL-iștii nu au mai fost în stare să mai trimită cereri de rambursare de numai 150 de milioane de euro. Iar asta în condițiile în care, până la sfârșitul anului ar trebui să primim circa 2,8 miliarde. În schimb, din fondurile alocate pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi pierdem alte două miliarde, iar asta doar pentru că în ultimii doi ani, guvernanții noștri nu au fost în stare să înceapă nici un proiect nou, și nici măcar să le finalizeze la timp pe cele începute de guvernările de dinainte de venirea lor la putere. Tot pe vremea lui Ponta datoria externă a crescut cu 30 la sută, de la 193 de miliarde de lei la sfârșitul anului 2011 la 251 de miliarde de lei în ianuarie 2014. Vi se pare că acesta este un bilanț îndeajuns de catastrofal? Să nu vi se pară, căci toate acestea nu sunt decât o mică parte dintre bâlbâielile politico-economice ale Guvernelor ”Ponta”.
