Actorul Harrison Ford, angajat în lupta pentru protecția biodiversității de foarte mulți ani, susține că „trebuie să se acționeze repede“ în ceea ce privește protecția Pământului, subliniind că absența unei reacții a responsabililor politici ar putea periclita fragilul echilibru al vieții pe Terra.
„Ceea ce se află în joc este capacitatea naturii de a aduce servicii comunității umane. Ecosistemele intacte furnizează apă curată, aer respirabil, soluri sănătoase, permițând regenerarea resurselor noastre alimentare și reprezintă o sursă pentru resursele genetice de pe Terra, din care pot fi produse medicamente“, a declarat actorul american, citat de AFP, la Nagoya, în centrul Japoniei, unde reprezentanți din 193 de state participă la cea de-a zecea ediție a Convention on Biological Diversity (CBD).
„Trebuie să creăm un anumit simț al urgenței, să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă că, deși ele nu sunt întotdeauna vizibile în viața de zi cu zi, efectele dispariției accelerate a speciilor se manifestă peste tot și trebuie să acționăm foarte repede“, a adăugat Harrison Ford.
Actorul, care în 2008 s-a epilat pe piept cu ceară într-un spot publicitar pentru a denunța exploatarea excesivă a resurselor de lemn din pădurile tropicale, se află de peste 20 de ani în Consiliul de Administrație al organizației ecologiste Conservation International.
El este un înflăcărat adept al politicii de mărire a numărului de zone naturale protejate pe Terra.
Extinderea suprafețelor protejate pe întreaga planetă până în anul 2020 este unul dintre punctele aprig negociate la Nagoya, unde sunt prezenți, pentru 10 zile, reprezentanți din 193 de țări.
În prezent, 13% din suprafața terestră și 1% din zonele oceanice de pe Terra beneficiază de statutul de arie protejată.
Mai multe grupuri de state, inclusiv UE, au propus creșterea semnificativă a acestor cifre. Una dintre propunerile dezbătute luni – 20% pentru suprafețele terestre și 10% pentru cele oceanice, până în anul 2020 – nu s-a bucurat de consensul participanților, China și India în special exprimându-și rezervele față de această inițiativă.
„Ne aflăm într-un punct determinant, trebuie să luăm decizii curajoase și decisive“, a declarat actorul american, sperând că un acord ambițios va putea fi semnat în seara de vineri.
„Cu toții facem mici eforturi în viețile noastre și acest lucru contează, bineînțeles, dar trebuie să facem o schimbare cu adevărat radicală, iar acest lucru nu se va putea realiza decât prin intermediul unor angajamente internaționale“, a afirmat Harrison Ford. Starul american speră că propria lui țară, una dintre puținele de pe planetă care nu au ratificat Convention on Biological Diversity, va face în cele din urmă acest lucru, în urma presiunii opiniei publice.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane