Home În Lume Bărbat paralizat, vindecat prin operaţie. Pacientului i s-au transplantat în coloană celule...

Bărbat paralizat, vindecat prin operaţie. Pacientului i s-au transplantat în coloană celule din sistemul olfactiv

DISTRIBUIŢI

Un bărbat din Bulgaria, rămas paralizat în urmă cu patru ani, după ce a fost lovit cu un cuţit în coloana vertebrală, poate merge din nou după o intervenţie chirurgicală de nouă generaţie. Printr-o tehnică revoluţionară, nervii distruşi din coloană au fost refăcuţi cu unii transplantaţi din sistemul olfactiv.

 

Bărbatul a început să îşi mişte singur picioarele după un tratament de aproape un an şi jumătate. Operaţia a fost coordonată de către un profesor britanic şi a avut loc la un spital din Polonia. Medicii care îl au sub observaţie pe pacientul bulgar susţin că acesta face progrese uluitoare şi că deja se poate deplasa din ce în ce mai mult şi poate chiar conduce automobilul.

 

„Acum faceţi istorie… Pentru mine, acest lucru este mai impresionant decât un om care merge pe Lună”, spune Geoffrey Raisman, profesor la Institutul de Neurologie din Londra.

 

Potrivit profesorului din Londra, procedura chirurgicală poate fi folosită şi în cazul altor persoane rămase paralizate în urma unor răni la coloana vertebrală.

 

Unul dintre cei mai mari sponsori ai campaniei pentru vindecarea celor rămaşi paralizaţi este un maestru bucătar, David Nicholls, din Londra care a donat peste un milion de lire sterline. Asta, după ce fiul său a rămas ţintuit într-un scaun cu rotile în urma unui accident la înot.

 

„Dacă vrem ca ştiinţa să progreseze, trebuie să fie liberă. Trebuie ca fiecare tânăr savant care iese pe porţile facultăţii să spună: aceasta este viitorul”, spune David Nicholls.

 

Maestrul bucătar intenţionează să strângă şi mai mulţi bani prin fundaţia pe care a înfiinţat-o pentru a se asigura că vor continua cercetările în acest domeniu.

 

De asemenea, specialiştii intenţionează să trateze încă zece pacienţi în următorii cinci ani.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.