Home Life Silvio Berlusconi: „Îmi place viața și îmi plac femeile, nu datorez explicații”

Silvio Berlusconi: „Îmi place viața și îmi plac femeile, nu datorez explicații”

DISTRIBUIŢI

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a declarat că îi place „viața“ și îi plac „femeile“, subliniind că nu datorează nimănui explicații în cazul minorei de origine marocană care a afirmat că ar fi avut relații intime cu el, scrie ziarul „La Repubblica“ în ediția electronică.
„Opoziția de stânga mă atacă în fiecare zi. Dar voi rămâne mereu aici“, a precizat șeful guvernului italian.
Întrebat dacă Biroul primului-ministru a intervenit pentru eliberarea din detenție a tinerei marocane care a participat la petrecerile premierului, Berlusconi a răspuns: „Nu am făcut niciodată astfel de intervenții. Pur și simplu am semnalat că exista o persoană care avea nevoie de asistență. Asta este tot. A fost un simplu telefon pentru găsirea unei persoane disponibile pentru a avea grijă de altă persoană de care tuturor ne-a fost milă pentru că povestise ceva dramatic și toți am crezut“.
„În casa mea vin doar persoane respectabile. Cred că tot ce a declarat această tânără ajută la clarificarea chestiunii. Mă comport ireproșabil cu invitații mei, îmi place viața și îmi plac femeile. Nimeni nu va putea vreodată să îmi schimbe stilul de viață. Repet: m-am străduit să găsesc un sprijin pentru această fată, pentru că părea să fie într-o situație dramatică. Iar bunga-bunga este o glumă veche cu care încă mă distrez“, subliniază premierul Italiei.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani, este suspectat că a avut relații intime cu o minoră de origine marocană, pentru eliberarea căreia Biroul primului-ministru intervenise telefonic, afirmând în mod fals că este nepoata lui Hosni Mubarak, președintele Egiptului. Trei apropiați ai premierului italian sunt cercetați pentru favorizarea prostituției, după ce minora de origine marocană Ruby R., în vârstă de 17 ani, a spus că a fost invitată la petreceri desfășurate în vila lui Berlusconi din zona Arcore (în apropiere de Milano) și a avut relații intime cu șeful guvernului italian.
Tânăra, care va împlini în noiembrie 18 ani, a fost reținută în mai de poliția italiană, care o suspecta de furtul a aproximativ 3.000 de euro și al unor bijuterii din casa unei prietene. Pe 27 mai, în timp ce minora era audiată, la poliție a fost primit un telefon din partea Biroului premierului italian, iar șeful de Cabinet a cerut eliberarea tinerei sub pretextul că ar fi fost nepoata lui Hosni Mubarak, președintele Egiptului.
Minora marocană le-a spus anchetatorilor că participase la un joc erotic numit „bunga-bunga“.
„Silvio (Berlusconi – n. red.) mi-a spus că această formulă – bunga-bunga – a învățat-o de la Muammar Kadhafi (liderul Libiei – n. red.), fiind un ritual al haremului său african“, le-a declarat fata anchetatorilor italieni. Interpelat de jurnaliști, Silvio Berlusconi a menționat că nu se preocupă de „mizerii mediatice“. Întrebat dacă s-a implicat în eliberarea minorei din detenție, Berlusconi a răspuns: „Eu sunt o persoană care are milă și mă ocup de problemele oamenilor. Nu mă ocup de mizerii mediatice, vă las pe voi“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.