In avanpremiera summitului G8 al statelor puternic industrializate din statiunea franceza Evian, al carui punct de maxima atractie se anunta intalnirea dintre presedintii american si francez, Bush umbla la sentimentele francezilor. -Vive la France!-, li s-a adresat seful administratiei americane ziaristilor europeni si arabi acreditati la Casa Alba, carora le-a acordat o intrevedere de 45 de minute, gandita ca un prim-pas al reconcilierii euro-atlantice de dupa criza din Irak. Presedintele american pare sa fi apelat la strategia seductiei, lansata cu decenii in urma de presedintele Kenedy, cand le-a spus berlinezilor la ei acasa ca se simte unul dintre ei. Se poate spune ca formula franceza rostita cu accent texan de un vorbitor al englezei devenite limbaj universal, spre mahnirea Hexagonului, nu este atat de suprinzatoare precum pare la prima vedere. Ea poate fi, totodata, formula potrivita la momentul potrivit pentru turneul presedintelui american in Europa.
Inainte de a ateriza astazi la Sankt Petersburg, unde aniversarea tricentenarului cetatii lui Petru cel Mare organizata de Vladimir Putin ii aduce in Europa pe cei mai puternici presedinti ai lumii, Bush le-a acordat aseara polonezilor certificatul de prieten special al americanilor. Inaintea intalnirii Bush-Chirac de la Evian, presedintele american va discuta in timpul escalei ruse si cu presedintele rus, dupa ce Rusia tocmai a lansat propunerea de a colabora cu SUA pentru constructia centralei atomice de la Bucher din Iran, iar Bush a anuntat ca va sprijini intrarea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului.
Modelul -Ich bin ein Berliner- consacrat de presedintele Kennedy in urma cu 40 de ani revine in politica de seductie a Washingtonului. Asa cum Kennedy le-a spus berlinezilor in limba germana ca se simte unul dintre locuitorii actualei capitale federale, presedintele american George W. Bush a apelat si el la o urare celebra in incercarea de a-i recuceri pe francezi. -Vive la France!-, a strigat pur si simplu presedintele american in fata reporterilor europeni si arabi, pe care a dorit in mod special sa-i intalneasca inainte de a da ochii la summitul G8 de la Evian de la inceputul saptamanii viitoare cu presedintele francez Jacques Chirac, pentru prima data dupa criza irakiana. -Vreau sa lucram impreuna cu Franta pentru a atinge obiectivele noastre comune-, a deschis Bush drumul spre o reconciliere transatlantica aparent dorita de toata lumea. -Dar trebuie sa fim realisti. Exista un sentiment de frustrare si de deceptie printre americani cauzat de decizia Frantei-, a explicat presedintele american. Intr-o declaratie acordata postului public de televiziune France 3, George W. Bush a dorit sa se includa si pe el personal printre amercianii deceptionati, dar a precizat ca -este timpul sa mergem inainte-.
Deschiderea manifestata de presedintele Bush fata de Franta a fost dublata si de o promisiune, si anume aceea ca Parisul nu va fi sanctionat in vreun fel pentru opozitia pe care a manifestat-o fata de interventia militara impotriva regimului Saddam Hussein. De altfel, Bush a infirmat orice posibila confruntare la summitul G8. -Presa va trata summitul ca pe unul al confruntarii-, dar -nu va fi deloc asa-, a anticipat Bush. -Este o ocazie de a discuta cu cei care au fost de acord cu noi si cu cei care nu au fost de acord cu felul in care am actionat-, a descris presedintele Statelor Unite spiritul in care se asteapta sa se deruleze summitul, adaugand ca vrea sa discute cum pot fi atinse trei tinte esentiale, si anume -pacea-, -prosperitatea- si -libertatea-.
Summitul celor opt mari puteri este vazut ca unul de o importanta speciala. Spiritul reconcilierii pare sa anime in aceste zile taberele aflate in conflict si inainte de razboiul irakian, si pe perioada interventiei militare, dar si dupa conflict, Franta acuzand Statele Unite ca au o politica ostila la adresa Parisului. A fost reamintita, ca semn al dorintei de recomciliere, si ratificarea de catre Congresul american a protocoalelor de aderare la NATO a celor sapte state din Europa de Est, ca un pas spre o -Europa intreaga si libera-, dupa cum a descris-o la acel moment insusi presedintele Bush. Intr-un articol publicat in prestigiosul cotidian englez -Financial Times-, presedintele Comisiei de politica externa a Senatului american, Richard Lugar, respinge curentul de opinie conform caruia NATO si-ar fi consumat deja misiunea istorica, o data cu dizolvarea URSS. El insista pe ideea ca -NATO este mai vital ca oricand-, in contextul luptei antiteroriste, la care SUA si Europa s-au angajat deopotriva, definind-o ca o veriga importanta in reconstructia natiunilor.
Intalnirea Bush – Chirac pare asteptata cu nerabdare si de americani, si de francezi. Dupa explicatiile oferite de seful apararii americane conform carora Irakul ar fi distrus armele de distrugere in masa chiar in orele de dinaintea interventiei militare, serios nuantate ulterior, Franta a pastrat tacerea. Aliata sa de data recenta, Germania, flutura si ea steguletul pacii. Intr-un interviu publicat de presa rusa, cancelarul Gerhardt Schroder afirma ca alianta Rusia – Franta – Germania nu este una indreptata impotriva Statelor Unite sau a unui alt stat. -In pofida diferetelor de opinie privind Irakul, Germania si Europa doresc o cooperare stransa cu SUA, tara prietena si partenera. Discutarea deschisa a divergentelor este un semn al acestui parteneriat-, a apreciat seful guvernului de la Berlin. El a pledat totusi pentru mentinerea rolului Consiliului de Securitate in legitimarea interventiilor internationale.