Galeria S.P.A.C.E. gazduieste in aceste zile expozitia de fotografie a tinerei artiste finlandeze Maija Holma, intitulata Alvar Aalto – o structura mai placuta de viata. Organizata de Muzeul Alvar Aalto, Jyvaskyla Artists* Society, Centrul Cultural Sindan, Ambasada Canadei in Romania si Centrul International pentru Arta Contemporana din Bucuresti, expozitia cuprinde 30 de fotografii realizate de artista in 1997, in vederea editarii unui album dedicat centenarului nasterii marelui creator finlandez, a carui opera a marcat istoria arhitecturii secolului XX. Nascut in 1898 in satul Kuortane din vestul Finlandei, intr-o familie educata, va urma cursurile liceului din Jyvaskyla, pe care il absolva in 1916. Pasionat de desen, alege cariera de arhitect, intr-un moment in care, dupa cucerirea independentei (1917), Finlanda cunoaste o revitalizare a ideii de identitate nationala. Mai -academic- la inceput, Aalto se indreapta, din 1927, catre functionalism, prietenia cu Laszlo Moholy Nagy, profesor la Bauhaus, contribuind la aparitia, in creatia sa, a unor materiale si a unui vocabular modern, combinate cu forme traditionale, fenomen vizibil in Sanatoriul tuberculosilor de la Paimio si in propria casa din Helsinki. Caracteristica este pentru arhitect preocuparea relationarii cladirilor pe care le construieste cu mediul inconjurator, iar din 1938-39, ani in care lucreaza in America, devine interesat de formele organice, de standardizare si de spatiul urban. Tot din aceasta perioada, acorda un rol important caramizii in constructia cladirilor publice, ajungand pana la fabricarea unor caramizi speciale, care sa permita efectele dorite de artist. Lucrarile sale se intalnesc in toata lumea. Majoritatea in Finlanda, dar si in Danemarca, Italia, SUA, ele, impreuna cu activitatea de profesor si cu longevitatea creatoare a lui Aalto (se stinge in 1976), vor influenta o buna parte a arhitecturii secolului XX.
Expozitia de la Galeria S.P.A.C.E, datorata tinerei fotografe de la Muzeul Alvar Aalto, Maija Holma, cu o extrem de frumoasa prezentare a lucrarilor, ofera o imagine de ansamblu a creatiei lui Aalto. Imaginile, in care exactitatea documentara este dublata si uneori estompata de atmosfera evocatoare si romantica a locurilor in care sunt plasate cladirile, urmeaza un traseu cronologic, de la Casa si atelierul artistului, construite in 1935-1936, la Biblioteca Municipala din Rovaniemi (1961-1965). Vila Mairea din Noormaku, construita la sfarsitul anilor *30, ocupa un loc important in expozitie, cu volumele sale perfect integrate mediului natural si interioarele in care ritmul aproape geometric al formelor este subliniat de luminozitatea spatiilor. Maija Holma alege drept motto al expozitiei cuvintele renumitului arhitect, care constituie, de fapt, o profesiune de credinta: -Mi se pare ca exista multe situatii in viata in care organizarea este prea brutala; este rolul arhitectului sa creeze o structura mai placuta de viata-. In mica prefata la expozitiei, artista marturiseste: -Fotografierea arhitecturii reprezinta pentru mine atat redarea imaginii locului, cat si sentimentul de a fi prezent in acel loc. Locurile sunt compouse nu doar din formele de arhitectura, ci si din modul in care acestea comunica cu cadrul natural care le inconjoara, cu diferitele situatii de ecleraj, cu starea vremii, cu cruzimea (sau gratia) trecerii timpului-.
Am solicitat tinerei artiste, absolventa a Scolii de Arta din Limika (1990), a Institutului de Design Lahti (1994) si a Scolii de Arta Kankaanpaa (1995), un mic interviu.
Eu nu fotografiez oameni
– Sunteti interesata in general de fotografia de arhitectura sau numai de creatia lui Alvar Aalto?
– La inceput, fotografia a fost un hobby. Apoi, am facut studii privind fotografia, mediul inconjurator, arhitectura, natura. Am optat mai tarziu pentru postul de la Muzeul Aalto. Trebuie sa marturisesc ca nu apreciam creatia lui. Se adeverea convingerea arhitectului despre adevarul asertiunii -nimeni nu este profet in tara lui-. I-am cunoscut insa cu adevarat operele si mi-am schimbat parerea. Era de vina poate si faptul ca nu este usor sa te apropii de creatiile lui. Vazute din exterior, fatadele nu te invita sa patrunzi in cladire. O data intrat insa, ritmul spatiilor, materialele folosite, solutiile gasite pentru crearea unei relatii cu ambientul te cuceresc si te rasplatesc.
– Care este unghiul de vedere din care abordati fotografia de arhitectura? Cel documentar, marcat de fidelitatea fata de obiectul arhitectonic sau unul mai personalizat?
– Nu pot ignora punctul de vedere documentar, chiar daca nu ma pot impiedica sa ma implic emotional.
– Fotografiile dumneavoastra au o atmosfera pregnanta. Este data de spiritul locurilor sau este alegerea dumneavoastra cea care o creaza?
– Amandoua, chiar daca implicarea nu este intentionata. Intervine si tehnica fotografica, a carei stapanire te ajuta sa faci o fotografie cu adevarat frumoasa.
– In afara creatiei lui Aalto sunteti interesata si de alte subiecte?
– Lucrarile mele nedeterminate de postul pe care il ocup au si ele legatura cu arhitectura, dar acolo aspectul documentar este mult mai putin urmarit. Am realizat, in anii *90, fotografii in Europa de Est. Mi-am dat seama atunci, brusc, ca fotografiile mele nu sunt -contemporane-. Incerc sa surprind schimbarile din natura. In *99 am facut o serie de fotografii in Berlin, in care urmaream acest lucru, dar nu-mi dau seama exact ce a iesit. Inca nu m-am detasat de acele momente. Si nici nu au fost inca expuse, ca sa pot afla parerea altora despre ele.
– Faceti fotografii si la Bucuresti?
– Da. Am impresia aici ca, intr-un anume fel, mi s-au deschis ochii. Nu stiu daca asta tine de mine sau de Bucuresti. Lucrez in culoare acum, ceea ce nu faceam inainte, dar orasul mi s-a parut ca nu poate fi redat decat in fotografii color. Exista apoi la Bucuresti o impletire intre nou si vechi si prezenta unui sentiment al istoriei care imi dezvaluie spiritul locului.
– Lumina are un rol in alegerea locului, a momentului fotografierii?
– Nu atat de mult ca la alti fotografi. Nu lucrez in maniera romanticilor care studiau un loc, urmareau aparitia unui nor sau o anumita incidenta a luminii pentru a reda atmosfera. Surprinderea acestor aspecte este, in lucrarile mele, mai curand accidentala. Sunt de acord cu parerea ca de cele mai mule ori fotografiile mele au o aura romantica, dar nu stiu de unde vine. Poate din faptul ca emotiile mele sunt de natura romantica.
– Daca n-ati fi devenit fotograf, ce v-ar fi placut sa faceti?
– Sa studiez filosofia. Vedeti, eu nu fotografiez oameni, spre deosebire de majoritatea fotografilor. Cred ca fotografia nu este modalitatea cea mai potrivita pentru a exprima personalitatea cuiva. In plus, nu cred ca am capacitatea de a fotografia oameni aflati in situatii disperate sau suferinzi. Admir pe aceia care o fac, dar eu nu ma pot convinge sa o fac.
