Home Life Victimele violurilor din timpul războiului bosniac îi cer Angelinei Jolie să nu...

Victimele violurilor din timpul războiului bosniac îi cer Angelinei Jolie să nu le expună poveștile

DISTRIBUIŢI

Femeile care au fost violate de soldați sârbi în timpul războiului din Bosnia (1992-1995) i-au transmis Angelinei Jolie, care va regiza un film a cărui acțiune se petrece în perioada respectivă, să nu le expună poveștile traumatizante, relatează „The Independent“.
Poveștile femeilor bosniace sunt asemănătoare: toate sunt despre bărbații cu arme automate și lanterne care le-au intrat în case, în timpul nopții, la începutul războiului din Bosnia, în aprilie 1992.
După ce bărbații bosniaci au fost luați prizonieri sau uciși, fetele și femeile musulmane au fost violate, în mod repetat, timp de săptămâni sau chiar luni, de către soldați sârbi, până când au reușit să fugă, în vara lui 1992.
Traumele femeilor din Bosnia au fost aduse din nou în atenția opiniei publice, după ce actrița Angelina Jolie a anunțat că va face un film despre povestea de dragoste dintre un sârb și o musulmană.
La mijlocul lui octombrie, Ministerul Culturii al Federației croato-musulmane a anulat autorizația de filmare în Bosnia a acestui lungmetraj, care marchează debutul regizoral al celebrei actrițe americane. Autoritățile bosniace au acționat la cererea înaintată de asociația locală Femei victime ale războiului din Sarajevo, ce a criticat scenariul acestui proiect cinematografic care, potrivit acestei organizații, ar evoca povestea de dragoste dintre o femeie musulmană violată în timpul războiului și agresorul ei, un militar sârb. Ulterior, Jolie a obținut o nouă autorizație de filmare pentru acest proiect. Angelina nu face parte din distribuția peliculei, însă ea este producătoarea și scenarista filmului. Filmările vor începe în Sarajevo, în decembrie.
Reticențe
Victimele violurilor în masă însă au spus că ideea că poveștile lor vor fi expuse din nou este o „tortură“.
Una dintre acestea, Bakira Hasecic, în vârstă de 55 de ani, lidera organizației Femei victime ale războiului, a afirmat că tragedia femeilor din Bosnia nu poate fi, în niciun caz, transformată în subiect de film.
„Lucrurile prin care am trecut nu pot fi filmate“, a declarat aceasta, care a precizat că și-a dedicat viața pentru a-i găsi pe agresorii ei și ai altor femei și pentru a-i aduce în fața justiției.
„Fac toate acestea pentru ca încercările prin care am trecut să nu se mai întâmple, dar răzbunarea nu duce nicăieri“, a adăugat ea.
Nouăzeci la sută dintre femeile violate în timpul războiului erau musulmane, cu vârste între 12 și 80 de ani. Majoritatea încă fac terapie, nu numai din cauza violurilor, ci și pentru că le-au fost uciși copiii, părinții, soții sau frații și pentru că le-au fost distruse căminele. Multe dintre ele suferă de boli cronice cauzate de traumele psihologice trăite.
Sute și chiar mii dintre victime au rămas însărcinate cu agresorii lor, dar unele au avortat imediat după ce au fugit în zone din țară controlate de musulmani, în vara lui 1992 sau în 1993.
Aproximativ 200 de femei au născut bebelușii, dar i-au oferit spre adopție sau i-au trimis la orfelinate. Numai câteva au păstrat copiii, ascunzându-le acestora adevărul despre tații lor.
Unele dintre femeile violate, fiind stigmatizate în societatea musulmană, au fost respinse de familiile lor.
ONG-urile pentru drepturile omului le-au ajutat, obținându-le dreptul la o pensie lunară de 250 de euro.
Psihologii spun că femeile acestea sunt mai degrabă „supraviețuitoare“ decât victime, dar subliniază că „rănile lor nu se vor vindeca niciodată“.
Tribunalul Internațional pentru Crime de Război din Haga, precum și instanțele din Sarajevo au dat, până în prezent, sentințe de 500 de ani soldaților și civililor sârbi care au comis violuri în masă, în timpul războiului din Bosnia.
Angelina Jolie, care este ambasadoare a bunăvoinței din partea Înaltului Comisariat pentru Refugiați din cadrul ONU (UNHCR), a anunțat că va regiza și va juca într-un film a cărui acțiune se petrece în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), într-o declarație dată publicității, în luna august, de UNHCR.
Războiul din Bosnia a făcut circa 100.000 de morți, iar mai multe mii de femei au fost violate în timpul acestui conflict, potrivit organizațiilor internaționale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.