Razboi ascuns? Razboi fara proclamarea razboiului? Razboi non-linear? Razboi civil? Razboi ruso-ucrainean? Cum ar putea fi definite aceste ostilitati si aceasta varsare de sange, care au produs, dupa cateva luni, mii de morti, zeci de mii de raniti, sute de mii de refugiati (peste o jumatate de million de cetateni ucraineni stramutati in Rusia, dupa unele estimatii). Polemologii incearca sa include faptul in categorii mai mult sau mai putin teoretizate si daca pentru actiunea din Crimeea au vorbit despre un un “ razboi fara victime” sau ”fara un foc de arma”, despre intreaga operatiune, la nivelul intregului sud-est al Ucrainei, au lansat conceptul de “razboi hibrid”.
“Cand rusii ucid rusi” si-a intitulat un articol despre tragedia din Ucraina ziarsta rusa Inna Dulkina. Si ea incepea prin a aminiti spusele generalului ucrainean Serghei Kulcinski unui ziarist la revista “Russkii Reporter”: “Putin imi pasa pe care dintre voi va fi sa-i omor, civili sau militari. De ce v-as plange? Voi ati plange-o pe mama?”. Bravul general se mandrea ca a fost “un bun ofiter sovietic”. Dupa dezmembrarea URSS, povestea el, s-a intrebat mereu: Care dintre noi are dreptate? Si vechilor lui tovarasi de arme rusi care-l intrebau ce are de gand sa faca, le raspundea: Suntem hotarati sa va distrugem. Iar ei izbucneau in ras si spuneau: Ei, fratioare, chiar asa?.
Intre timp, generalul ucrainean si-a pierdut viata intr-un elicopter doborat de insurgentii pro-rusi la Slaviansk. Dar militari – sau civili – care gandesc asemenea lui exista, fara indoiala, si printre ucraineni, si printre rusi. Ce gandeste insa omul de rand din Ucraina si cel din Rusia, despre cumplita incercare prin care trec azi cele doua popoare si statele lor? La referendumul din 14 martie 1991, cand cetatenii URSS au fost intrebati cum vad viitorul Uniunii Sovietice, peste trei sferturi (76,43 la surta) dintre cei ce s-au pronuntat si-au dorit ca acest stat sa mai existe. Au spus atunci DA Uniunii Sovietice si 70 la suta dintre locuitorii Ucrainiei sovietice. La peste doua decenii de la disparitia URSS, si (re)nasterea statului independent Ucraina, situatia este mai confuza si, prin aceasta, mai dramatica. Un sondaj din octombrie 2014 efectuat in Ucraina si in Rusia de catre Centrul rus Levada si Institutul International de Sociologie din Kiev arata ca 63 la suta dintre ucraineni ii invinuiesc pe rusi de varsarea de sange din Ucraina si 75 la suta dintre rusi arunca vina pe ucraineni. Rezultate, din pacate, previzibile. Surprinzator este insa faptul ca aproape 60 la suta din populatia Rusiei si 19 la suta din cea a Ucrainei nu stiu ca intre cele doua state se poarta astazi un razboi.
Un razboi despre care nici unul dintre beligeranti nu pare inclinat sa dea prea multe informatii – sau date credibile – si despre care lumea se straduieste din greu sa afle mai multe. Un raport al Amnesty International publicat in aceasta toamna relateaza despre executiile sumare si alte crime comise de separatistii ucranieni si fortele pro-Kiev sdin estul ucrainei si a gasit dovezi ca au fost comise atrocitati de ambele parti beligerante, insa nu la scara raportata de presa si autoritatile din cele doua tari. „Fara nici o indoiala ca executii sumare si atrocitati sunt comise atat de separatistii pro-rusi cat si de fortele pro-Kiev din estul Ucrainei, dar este greu de estimat scara acestor abuzuri. Este posibil ca multe dintre ele sa nu fi fost descrise si ca altele sa fi fost deliberat raportate gresit. Este de asemenea limpede ca unele dintre cazurile mai socante, care au fost relatate mai ales de catre presa rusa, au fost exagerate”, a declarat John Dalhuisen, director al Amnesty International pentru Europa si Asia Centrala.
Una dintre primele relatari de presa de pe bizarul front de lupta din Ucraina se intitula, nu intamplator, “Prima victima a acestui razboi este adevarul”
