Galeriile 3/4 de la Teatrul National gazduiesc zilele acestea doua expozitii, una de ceramica, cealalta de fotografie, organizate de Ministerul Culturii si Cultelor si de Ambasada Canadei la Bucuresti, gratie initiativei omului de cultura Michel Buruiana din Montreal, in cadrul seriei ample de evenimente produse sub genericul Pleins feux sur le Quebec – Canada. Prima prezinta o suita de placi ceramice realizate de Mona Maria Ciciovan, romanca stabilita la Montreal, cu studii de arta la Academia din Montreal, cunoscuta deja, chiar daca este inca la inceput de cariera, drept o pictorita, o graficiana si o ceramista remarcabila.
Expozitia de fotografie este semnata de canadianul Jean-Claude Labrecque. Romania vazuta de un cineast din Quebec cuprinde o selectie de fotografii realizate de Jean-Claude Labrecque, interesante atat pentru surprinderea modului in care tara noastra este perceputa din cineva din afara, dar, mai ales, pentru amalgamul de documentar si comentariu pe care acest remarcabil cineast, operator mai intai, regizor reputat apoi, il realizeaza. De la peisajul fixat cu stiinta decuparii filmice, ca in Constanta, de exemplu, la imaginea-document etnografic, dar din care latura pitoreasca nu lipseste, ca in cazul fotografiei In drum spre Bran, sau la generalizarea unor aspecte, ce vadeste o acuitate a observatiei si intelegerii remarcabila, ca in Romania intre DA si NU, Jean-Claude Labrecque, autorul unor pelicule care, conform unui critic canadian, -surprind realitatea pentru a o transforma in istorie-, reuseste sa confere inregistrarii fotografice o dimensiune poetica, fara a evita, uneori, comentariul amuzat sau acid. Intitulata Amintirile pamantului, expozitia Monei Ciciovan cuprinde piese de ceramica de subtila sugestie emotionala, realizate cu o economie de mijloace dovedind intentia si capacitatea artistei de a atinge esentialul. Jucand pe culorile de pamant, ocruri de diferite nuante, a caror ardere poate provoca de multe ori surprize, artista introduce in compozitia cvasiabstracta, de accentuat decorativism, elemente lineare in care gandirea grafica se imbina cu un gestualism atenuat, dar nu mai putin semnificativ din aceasta cauza. Se creeaza in acest fel o tensionare a suprafetei placii, intre armoniile de ocruri si negrul -scrierii-, ce aminteste, uneori, intentionat sau nu, de arta orientala. Suprafetele colorate si ductul liniei sugereaza peisaje, siluete antropomorfe uneori, abia detasate din rigoarea constructiei, purtatoare insa ale unei incarcaturi emotionale ce capteaza privitorul. Ca orice creatie autentica, in care sinceritatea artistului este evidenta, lucrarile tinerei artiste romano-canadiene au mai multe niveluri de lectura. Pentru privitorul obisnuit, ele sunt interesante prin caracterul decorativ de autentic rafinament. Aprofundand, esti interesat de problemele de limbaj, de modul in care artista stie sa foloseasca valentele expresive ale materialului la care recurge, de finetea cu care reuseste sa vibreze suprafata placii, de dezinvoltura cu care aduce in ceramica modalitati expresive ale picturii sau graficii.
La plecarea din tara, Mona Ciciovan era contabil. In Canada, si-a implinit visul de a fi plastician, studiind timp de sase ani cu pasiune si indarjire, reusind sa patrunda in expozitii colective sau sa deschida personale, unele dintre ele in galerii de prima marime, cum ar fi Galeria Gora condusa de plasticianul Gorayeb.
Prezenta la vernisaj, artista s-a dovedit o persoana extrem de deschisa, de sincera, cu un suras contagios pe buze, cu o maturitate si decenta in abordarea propriei conditii de creator. N-am rezistat tentatiei unei discutii mai lungi, din care s-au desprins cateva idei ce merita mentionate.
Imi placea sa modelez in noroi
-Lucrarile din aceasta expozitie sunt, de fapt, amintirile mele despre copilarie, despre locul in care am crescut, in care m-am format ca om. Amintirile despre micul sat din Ardeal in care imi placea sa ma joc cu pamant, sa modelez in noroi diferite figuri. Lucrand ceramica, regasesc aceleasi senzatii, aceleasi sentimente. Desigur, acum lucrez intr-o anumita tehnica, gandesc o compozitie avand ceramica drept suport si tot ceramica – culoare. Pentru mine, asta inseamna o provocare, pentru ca, intr-un fel, lucrezi cu ochii inchisi, pigmentul ceramic putand oferi surprize la ardere. Am folosit, in cateva piese, si suportul de metal si am constatat cum cele doua materiale se mariaza foarte bine, desi sunt atat de diferite. Pentru a avea o continuitate, imi place sa realizez serii de lucrari in care, abstractizate, apar grafic franturi de peisaje, o anumita arhitectura, o tema care tine compozitia si care se regaseste in fiecare lucrare. Chiar daca m-am format ca artist in Canada, sunt legata mai mult de universul artistic de aici. Il consider pe Brancusi parintele meu spiritual, un exemplu de tenacitate, de munca, de cautari. Expozitiile pe care le deschid fac multe referiri la radacinile mele. De exemplu, anul trecut, am avut o expozitie, la Montreal, de pictura si gravura (litografie), intitulata La Roumanie, le lieu de mon enfance.
Din punctul meu de vedere, la baza oricarei tehnici plastice sta desenul. Desenez foarte mult, mai ales dupa model, chiar daca lucrarile mele sunt mai curand abstracte. Asta imi da o libertate a liniei, o libertate de exprimare. In toate epocile a existat, cred, un anumit academism si au existat mode. Eu incerc sa exprim sincer ceea ce vreau, dincolo de moda. Nu este foarte usor sa expui in galeriile comerciale, pentru ca fiecare galerist are o viziune proprie. Uneori este nevoie de compromisuri, dar ele pot fi neinsemnate in raport cu esenta operei.-
