Anticarii își urmează, în ciuda scăderii vânzărilor din ultimii ani, pasiunea de-o viață, cu încăpățânare, dar și cu plăcerea pe care le-o provoacă lor și celor asemănători vederea unui obiect de artă dintr-un trecut care parcă a existat pentru a naște lucruri frumoase.
Acest fel de comerț, care nu poate fi practicat decât cu pricepere și chemare, pare să fi supraviețuit ca prin minune, la fel ca obiectele – unele de peste o sută de ani, lucrate cu o finețe neobișnuită – care se găsesc în consignații, cele mai multe reunite la legendarul Han cu Tei din Capitală.
Sunt obiecte din colecții private, multe moștenite, pe care posesorii nu le mai pot păstra. Astfel, ei le aduc anticarilor, care le evaluează, convenind cu proprietarii asupra unui preț, și le păstrează până se vând.
Prețurile au scăzut chiar la jumătate
Și aici, ca și în domeniul imobiliar sau auto, prețurile au scăzut. Unii vorbesc de până la 30%, alții chiar de jumătate. În consecință, nu se mai primesc așa de multe obiecte valoroase ca înainte, pentru că oamenii se despart mai greu de ele în aceste condiții. Și cu toate acestea, nici cei care ar putea investi acum în obiecte de artă și antichități nu se înghesuie.
„Toată lumea vrea să ia pe nimic. Cei mai buni clienți erau doctorii, profesorii – bugetarii -, nu cu bani mulți, dar cu gusturi“, spune Sterian Mihalache, fost aviator, care face comerț cu antichități de 12 ani. Acționar la o consignație din Hanul cu Tei de aproape un an, el se ocupă cu vânzarea de piese de mobilier (baroc, rococo sau neorenascentist), în special de secol XIX. „Construcțiile nu merg, automat mobila nu merge. (…) Când vezi că stai o zi și nu calcă un om… cu foarte mare greutate scoți chiria pe lună“, mai spune el. O altă problemă este cea a „deponenților“, care nu mai scot la vânzare „piesele care erau odată“, după Revoluție, spun toți anticarii. Cu toate acestea, în cele mai multe consignații se găsesc piese de o mare varietate, de la mobilier, lustre de cristal, lampadare, vaze, sfeșnice din bronz, statuete, servicii de masă, seturi de ceai, sticlărie, icoane, telefoane vechi încă funcționale, mașini de scris, gramofoane la samovare, medalii, bijuterii sau ii și fote din costumul popular. Nu lipsesc tablourile, din cele vechi și noi, de la cele accesibile, de câteva sute de lei, până la cele de câteva mii de lei.
Cei care calcă pragul consignațiilor au la ce să se uite, însă au devenit tot mai „reticenți“ și cu greu se hotărăsc să cumpere. „Un obiect poate să stea și ani până se vinde, dar fiecare are clientul lui“, afirmă Florentina Voicu, vânzătoare de cinci ani într-o consignație. „Sunt foarte mulți cunoscători care se fac că nu cunosc. Vine câte unul și vrea la jumătate“, se plânge Luminița Marinescu, care ține de un an o consignație, numind criza „un munte de alibiuri pentru chilipirgii“. Adevărata criză o vede, în schimb, în rândul deponenților, mulți bătrâni care își aduc lucrurile la anticariat cu inima îndoită, dorindu-și pe jumătate să nu se vândă.
Marinescu povestește despre lucrurile din magazin cu un entuziasm de parcă le-ar vedea pentru prima oară: un ceas Art Nouveau din bronz, o epergne (piesă decorativă pentru centrul mesei) din argint și sticlă roz, tot de la 1900, despre care spune că „e o minune numai că s-a păstrat intactă atâta timp“, un ceainic din 1860, de la o feronerie englezească, un serviciu japonez de cești de porțelan cu garnitură de argint de la 1800, lingurițe din argint cu o lucrătură a cărei finețe nu se regăsește nici în bijuterii, vaze de porțelan de la începutul secolului al XX-lea, din Austria, pictate cu flori de o mare delicatețe, vase din ceramică de Deruta sau de sticlă Loetz.
Între investiții și plăcere
Pentru unii, achiziția unor astfel de obiecte reprezintă o investiție, altora pur și simplu le face plăcere să se înconjoare cu ele. „Eu, când văd așa ceva, simt cum îmi crește tensiunea“, susținea Marinescu, fost stomatolog, care a început comerțul cu antichități în urmă cu un an, după ce s-a pensionat.
Când reușește să vândă, îi pare rău de obiectele la care trebuie să renunțe, când nu se vând, se enervează. O mare parte din mobila pe care o are în magazin – franțuzească, din secolele XVIII și XIX – a fost moștenită de un văr, iar ea, care și-a dorit-o o viață, văzând-o în casa mătușii, s-a grăbit să o cumpere. Spune că dacă erau copiii în țară nu ar fi scos-o la vânzare, dar cum s-a întâmplat să și iasă la pensie în acea perioadă, și-a găsit astfel o ocupație. „Am profitat de faptul că m-am pensionat și e pasiunea vieții mele. Dar am prins o perioadă proastă. Până la urmă, nici nu contează, sunt printre lucrurile mele iubite. Îmi mai zic unii să mă duc să mă plimb, dar nu vreau, dom’le, să mă plimb!“, exclamă ea cu hotărâre. Mărturisește că ține ascunse în dulapuri obiectele care îi sunt cele mai dragi. „Nu le arăt decât cui văd că se pricepe. Altfel, îmi răcesc gura degeaba“, spune ea. În schimb, se bucură când vin tineri și se uită la lucrurile din magazin, chiar dacă nu cumpără nimic. „Și îi vezi că le-ar vrea… Așa începe, așa se nasc colecționarii“, adaugă Marinescu. Un alt anticar, care lucrează de 10 ani în Hanul cu Tei, spune că lumea nu a uitat să vină aici și, mai nou, vin tot mai mulți tineri. Vin să își amenajeze locuințele, pentru că se poartă combinația de vechi și nou, să facă un cadou, iar vara vin turiștii, care caută în special obiecte tradiționale românești.
„Mă bucur că lumea începe în sfârșit să se trezească la realitate și să-și dea seama că, decât să dea 200 de euro pe un kitsch oribil din nu știu ce magazin, pot cumpăra un lucru de calitate“, spune ea, dând ca exemplu un serviciu de masă de porțelan de Bavaria pictat manual, care costă 730 de lei.
Cadouri speciale
Dintr-un anticariat se pot face cadouri de la 300-400 de lei până la 1.000 de euro. Pentru bărbați se cumpără tablouri, statuete din bronz, ceasurile de buzunar vechi, cupe de șampanie, seturi de cocktail, în timp ce pentru femei se cumpără seturi de cafea, de tacâmuri, oglinzi sau seturi de toaletă din argint și, bineînțeles, tablouri. Sunt multe lucruri frumoase și accesibile, susține ea, pe care mulți nu le cunosc, dar le pot descoperi mergând prin consignații, „care nu sunt două la fel“. Totuși, potrivit acesteia, dintre cei care trec pragul acestor magazine, cei mai mulți sunt cunoscători și recunosc o piesă de la distanță. „Sunt înnebunită după aspectul ăsta când vin la serviciu“, mai spune ea. Anticarii susțin că trebuie să vinzi lucrurile la care te pricepi, dar învață în fiecare zi câte ceva. Au și o serie de clienți fideli și știu despre fiecare ce colecționează, astfel încât, când apare o piesă nouă, știu să sune doritorii avizați.
În general, bijuteriile sunt în mare vogă, apoi tablourile, mobilierul, chiar dacă nu seturi întregi, ci câte un obiect, care poate fi de altfel integrat într-un spațiu modern, obiectele de decor și serviciile de masă, de tacâmuri etc. În acest domeniu, pot fi clienți fideli femeile și bărbații în egală măsură. Sunt avocați, doctori, dar și persoane din lumea mondenă, care vor să iasă din tipare. Pe lângă pasionați, printre clienți se numără ambasadele, hotelurile, restaurantele care se respectă și folosesc, de exemplu, tacâmuri din argint, dar și teatrele.
