După modelul Brașovului și în urma unor dezbateri publice magazile care vånd etnobotanice ar putea fii închise pe raza Municipiului București. Inițiativa aparține Consiliului General care vrea să inițieze un proiect în acest sens. Călin Murg, președintele Consiliului General al Municipiului București, ne-a declarat că această problemă este una destul de importantă și că teoretic este posibilă revolvarea ei, dar cu respectarea legilor. „Colegul nostru Horia Scarlat a avut o astfel de inițiativă legisltivă. Dar trebuie respectată legea, trebuie să facem o dezbatere publică, care poate va dura cåteva săptămåni și vom clarifica această problemă. Pe de altă parte, trebuie să vedem ce se vinde în aceste „magazine de vise“ pentru că ei pot să aibă aviz pentru a vinde ceai de mușețel, iar din spatele tejghelei să primești heroină. Trebuie să verificăm toate aspectele și să respectăm legea“, a spus Călin Murg. Comercializarea produselor etnobotanice de orice tip pe teritoriul municipiului Brașov a fost interzisă începånd de ieri, după ce primarul George Scripcaru a semnat o dispoziție în acest sens, deși acesta anunțase inițial că hotărårea va intra în vigoare în 15 noiembrie. Decizia primarului municipiului Brașov a venit ca urmare a creșterii alarmante a numărului de tineri care ajung la spital în urma consumului de substanțe etnobotanice, transmite Mediafax. Tot de ieri, acordurile și autorizațiile eliberate de Primărie pentru magazinele care vånd produse etnobotanice își încetează valabilitatea, urmånd ca direcțiile, serviciile și compartimentele de specialitate să ducă la îndeplinire prevederile dispoziției în perioada următoare. Reprezentanții magazinelor care comercializează produse etnobotanice spun că vor da în judecată Primăria pentru această dispoziție. Medicii de la Spitalul de Pediatrie Brașov au primit la urgențe, săptămåna trecută, șase copii care consumaseră produse etnobotanice. Numărul tinerilor care consumă substanțe etnobotanice a crescut îngrijorător la Brașov, specialiștii afirmånd că fenomenul este din ce în ce mai greu de controlat. „Numărul persoanelor care se adresează centrului este în continuă creștere. Avem sute de persoane consiliate în fiecare lună. Și există persoane care încep să solicite ajutor strict pe etnobotanice, deoarece multe dintre ele nu știu ce au luat și nu știu cum să scape de dependență“, declară psihologul Anda Samson de la Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Brașov.
În Brașov există opt magazine care vånd produse etnobotanice, după ce, recent, au fost închise două astfel de unități.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane