Formațiunile politice maghiare fac pact comun pe ceea ce înseamnă șarada populistă a „autonomiei”. Anunțul a fost făcut de președintele UDMR, Kelemen Hunor. În prezent, UDMR joacă un rol de stabilizare a guvernării USD și are o importantă marjă de negociere. Cel mai probabil, PSD nu va accepta proiectul de autonomie, dar va fi obligat să facă concesii serioase în ceea ce privește doleanțele maghiarilor. UDMR știe chestia asta și vrea să ia în barca guvernării, fie și neoficial extremiștii maghiari din PCM pe care ulterior să-i reabsoarbă în UDMR. Hunor a spus că proiectul de autonomie al Uniunii va fi analizat de o comisie mixtă formată din câte trei reprezentanţi ai UDMR şi PCM şi şi-a exprimat speranţa ca discuţiile să fie finalizate „cât mai repede” pentru ca documentul să poată fi prezentat. Kelemen Hunor a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că ar dori ca discuţiile să dureze cât mai puţin, iar punctele de vedere ale UDMR şi PCM pe această temă „să fie armonizate”.
„În ceea ce priveşte dialogul nostru cu PCM, am avut o întâlnire cu preşedintele acestui partid, Biro Zsolt, şi am stabilit că săptămâna viitoare vom nominaliza o comisie comună care să lucreze pe proiectul nostru de autonomie, trei oameni de la noi, trei de la ei. Ei au făcut observaţii şi au analizat proiectul nostru. Eu aş vrea ca discuţiile din comisie să dureze cât mai puţin, dar nu depinde de mine, eu încă nu cunosc detalii şi observaţiile colegilor de la PCM şi va trebui să reuşim să armonizăm punctele de vedere. Încercăm să finalizăm cât mai repede discuţiile”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, proiectul de autonomie al UDMR nu are nicio legătură cu evenimentele din Ucraina, pentru că de fiecare dată când Uniunea a vorbit de autonomie şi descentralizare, „a vorbit de un model european, nu de secesionism, de lucruri care se întâmplă în Ucraina şi Crimeea”. „Orice comparaţie cu Ucraina este greşită şi tendenţioasă. Noi nu căutăm soluţii conflictuale, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina”, a adăugat liderul UDMR.
Autonomia, temă de campanie pentru europarlamentare
Odată cu campania pentru alegerile europarlamentare cuvântul „autonomie” a reapărut pe buzele politicienilor maghiari. Tema este folosită din nou în sensul cel mai populist, deoarece etnicii maghiari din România se bucură de poate cele mai multe drepturi în ceea ce privește comunitatea maghiară din diaspora cantonată în sud-estul Europei. Cu toate acestea, liderii politici maghiari nu ezită să folosească frecvent și populist această formă de victimizare, fie în fața comunități, fie în fața Bruxelles-ului. Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler afirmă că maghiarii înţeleg că UE poate să devină „un punct de sprijin în construirea diverselor forme de autonomie”, adăugând că, „dacă se va menţine trează” speranţa comunităţii în ceea ce priveşte potenţialul UE, UDMR îşi va putea consolida prezenţa în PE.
Iuliu Winkler, care candidează pentru un nou mandat, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că experienţa sa din campania electorală arată că maghiarii înţeleg că Uniunea Europeană este o sursă pentru modernizare şi că poate să devină şi un punct de sprijin pentru nevoia comunităţii de a construi diverse forme de autonomie. „Este foarte greu de evaluat ce se va întâmpla cu prezenţa la alegerile pentru Parlamentul European, dar eu sper că prezenţa comunităţii maghiare din Transilvania va fi una cât mai bună. Experienţa mea de aproape două săptămâni din campania electorală este aceea că maghiarii, fie că sunt din Satu Mare, Bihor sau din Covasna, înţeleg faptul că Uniunea Europeană este o sursă pentru modernizare şi Uniunea Europeană poate să devină – nu este încă, din păcate – şi un punct de sprijin pentru nevoia noastră de a construi diversele forme de autonomie şi diversele forme de organizare proprie a comunităţii”, a subliniat Winkler.