Două începuturi de noiembrie – unul situat în anul 1995, celălalt la 15 lungimi distanță, în 2010 – marchează disparițiile a doi oameni de referință pentru politica noastră postcomunistă: Corneliu Coposu și Adrian Păunescu. Mai e ceva care îi leagă: în plutonul celor care l-au calomniat fără milă pe Coposu în ultimii lui ani de viață Păunescu ocupă o poziție de frunte, poziție de care era tare mândrulean, la timpul respectiv.
Să amintim doar că, la 8 martie 1994, Adrian Păunescu afirma în plenul Senatului României că liderul țărănist este un fost informator al Securității, care îl racolase imediat după eliberarea sa din închisoare. La două zile după aceasta, ziarul „Vremea“, păstorit de burduhănosul bard, dubla acuzația, publicând așa-zisa dezvăluire „Turnătoriile lui Corneliu Coposu“.
Lumea politică a României, chiar așa bezmetică și cu muci la nas cum era pe atunci, a găsit totuși că poetul care-l pupase la marea artă în cur pe Ceaușescu mersese prea departe. Sub prestare de jurământ, Virgil Măgureanu, directorul „Serviciului Român de Informații“, a dezmințit categoric, în fața presei, afirmațiile lui Adrian Păunescu: „Toate referirile la activitatea de informator a domnului Coposu sunt gratuite“. În aceeași zi, Partidul Democrat a luat și el poziție, prin vocea lui George Stancov: „Virgil Măgureanu a declarat, în fața Comisiei parlamentare de anchetare a Mineriadei din septembrie 1991, că atacurile la adresa lui Corneliu Coposu jignesc un martir al poporului român“.
Aici, lucrurile trebuie cumva nuanțate, fiindcă pe Coposu unul de moralitatea lui Păunescu nu-l putea niciodată jigni. Dar oricum, atât de tare l-au durut pe Păunescu aceste luări de poziție, încât și-a eliberat gazele rămase prizoniere în stomac, urmare a chefurilor sale memorabile, făcând să se cutremure munții noștri semeți, speriind păsările care se odihneau pe ramurile stejarilor din pădurile noastre seculare.
Așadar, două începuturi de noiembrie și două decese, situate la 15 ani distanță. Când știi că, vorba lordului Keynes, „pe termen lung, toți suntem morți“, te întrebi ce îi face pe unii dintre noi să fie atâta de ticăloși.
