Home Social Cea mai bătr?â?Ñnă mamă din lume – Adriana Iliescu – se g?â?Ñndește...

Cea mai bătr?â?Ñnă mamă din lume – Adriana Iliescu – se g?â?Ñndește la 72 de ani să mai facă un copil

DISTRIBUIŢI

Adriana Iliescu, la cei 72 de ani, se gåndește serios să mai facă un copil. Cea mai bătrånă mamă din lume a declarat într-un interviu pentru „Daily Mail“ că se gåndește serios să mai devină mămică încă o dată. Adriana Iliescu pare, la 72 de ani, mai degrabă străbunică, decåt mama Elizei, scrie cotidianul britanic. Puternic ridată, chiar și ea, care a devenit în ianuarie 2005, la 66 de ani, cea mai bătrånă mamă din lume, admite că arată chiar mai în vårstă decåt este.
„Încerc să nu mă uit în oglindă, pentru că nu-mi place“, spune Adriana, care locuiește cu fetița ei, Eliza, într-un apartament cu două camere din București.
„Oamenii cred că sunt amuzanți cånd îmi spun «bunico», dar nu am făcut-o pe Eliza ca să par mai tånără. Nu-mi simt anii“, subliniază ea.
Adriana pare acum să sfideze toți criticii, vorbind despre posibilitatea de a avea încă un copil. „Medical, este posibil. Înțeleg că au loc teste cu o femeie de 70 de ani din Anglia, deci s-ar putea realiza. Mă simt bine, sunt sănătoasă și cred că ar fi posibil să am încă un copil, dar nu mă grăbesc deocamdată“, subliniază Adriana.
Însă, insistă ea, ezitarea nu are nicio legătură cu vårsta sau frica de moarte. Dragostea față de Eliza și legătura lor puternică o fac pe Adriana să ezite în privința unui al doilea copil. „Sunt atåt de apropiată Eliza, am o așa puternică legătură cu ea. Nu sunt sigură că aș putea face un alt copil, dacă s-ar pune problema“. „Eliza este energică și amuzantă. Este totul pentru mine și nimic altceva nu contează. Acest copil este al meu și doar asta mă preocupă, dar, din punct de vedere medical, nu este imposibil să mai fac un copil“, spune Adriana. „A fi mamă este mult mai mult decåt speram. Este relaxant să ai grijă de un copil. Restul este obositor“.
Rezultatul concentrării totale pe fetiță este că Eliza poate scrie și citi deja și este foarte avansată față de vårsta ei. Are prieteni și este fericită, lucrurile care contează cel mai mult pentru Adriana, căreia nu-i pasă de părerea celorlalți. De atunci, femei și mai în vårstă au născut. În decembrie 2006, Carmela Bousarda din Spania a devenit cea mai în vårstă mamă din lume. În noiembrie 2008, Rajo Devi Lohan, care spune că are 70 de ani, a născut o fetiță în India, dar, în iunie anul acesta, ea a anunțat că este pe moarte din cauza unor complicații suferite la naștere. În aceeași lună, o femeie de 66 de ani din India a devenit cea mai în vårstă mamă de tripleți. Adriana vede aceste exemple ca pe un triumf al femeilor care nu au putut concepe în anii în care au fost fertile.
Adriana s-a căsătorit la 20 de ani și a rămas însărcinată în același an, dar a fost sfătuită să facă un avort, pentru că era în convalescență după tuberculoză și copilul era în pericol. Soțul a părăsit-o cånd avea 24 de ani și Adriana nu s-a recăsătorit, hotărånd să se dedice carierei academice.
„Nici măcar nu mă puteam gåndi la un copil, lucram. Dar, de la 37 de ani, după ce mi-am luat doctoratul, mă simțeam pregătită. Însă pe atunci nu exista inseminarea in vitro“, spune Ariana. Avea 57 de ani cånd această tehnologie a ajuns și în Romånia. A urmat un tratament, dar nu a putut duce la capăt prima sarcină, în 2000. Atunci a apelat la medicul Bogdan Marinescu pentru tratament și apoi a avut-o pe Eliza. 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.