Bucureștiul se unește cu Londra, Sydney, New York, Barcelona, Moscova, Tokyo și alte orașe ale lumii printr-un cerc de lumină. Ieri, Ateneul Romån și alte 1.100 de monumente au fost iluminate în albastru, de ziua Mondială a Diabetului.
Peste 900.000 de români care au diabet zaharat vor putea avea acces la informație, cu scopul de a fi ajutați să treacă peste provocările zilnice ale luptei cu boala.
Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet și cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. „Să aducem diabetul în lumină“ este tema din acest an a campaniei de prevenire și informare asupra acestei boli, în cadrul căreia peste 1.100 de monumente din întreaga lume vor fi iluminate în albastru. În acest an, Bucureștiul se alătură, pentru prima dată, campaniei de iluminare în albastru a monumentelor din toată lumea.
Organizatorii au pregătit un spectacol de lumini pe fațada Ateneului, urmat de momentul iluminării în albastru deschis, reprezentånd culoarea speranței și a Națiunilor Unite. Acțiunea de conștientizare a diabetului include și campanii de detectare a diabetului și a factorilor de risc (Bolivia), campanii de prevenire a acestei maladii (Argentina) sau de informare (India). De asemenea, vor fi derulate evenimente de conștientizare și de mobilizare a oamenilor pentru un regim de viață sănătos, precum „marșul global“ în Africa de Sud sau „sărbătoarea bicicletei“ în Spania.
Printre semnele vizuale distinctive ale acestei campanii internaționale împotriva diabetului se numără cercul albastru (simbolul global al diabetului), lumånările albastre virtuale sau reale, aprinse la ferestre și „îmbrăcarea“ clădirilor în lumină albastră. Federația Internațională a Diabeticilor (IDF) estimează că numărul diabeticilor va ajunge pånă în 2025 la 380 de milioane și că, fără un tratament sau control riguros, bolnavii pot suferi complicații precum afecțiuni ale inimii sau ale rinichiului.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane