Titlul, usor derutant la prima vedere, se datoreaza unei politici culturale declarate, pe care, prin Ministerul sau de Afaceri Externe, Spania o pune in practica cu o consecventa ce ar trebui sa fie un model pentru alte state a caror cultura nu sta, de la sine, in atentia lumii intregi. Dupa Fernando Arroyo, a venit acum randul unui alt pictor spaniol contemporan sa soseasca la Bucuresti pentru a-si vernisa o ampla expozitie, a carei importanta a fost subliniata si prin locul ce i s-a rezervat in Muzeul National de Arta, si prin evenimentul politic care i-a insotit deschiderea.
Sala Tronului din fostul Palat Regal al Romaniei, cu spatiul ei somptuos si bine articulat, ofera un cadru ideal pentru lucrarile de format mare, in general, ale lui Manuel Salinas, pictorul sevillan care i-a intampinat, miercuri, aici, pe Majestatea Sa Juan Carlos, Regele Spaniei, si pe E.S. Ion Iliescu, presedintele Romaniei. Pictura acestui artist -strict abstract-, cum singur se caracterizeaza, pare destinata sa creeze dialoguri prin limbajul sau esentializat si prin relatia pe care Manuel Salinas o stabileste, in creatia sa cel putin, cu o buna parte a directiilor artei abstracte a secolului XX.
Arhitect ca formatie, cu studii de filosofie si litere, Manuel Salinas este un autodidact in pictura, arta careia i se dedica aproape in exclusivitate, influentat, la inceput, de arta moderat moderna a Spaniei. Portrete, peisaje urbane, apoi, gradini cu vegetatie abundenta, marturisind toate un anumit schematism, o doza oarecare de -uscaciune- ilustreaza aceasta prima perioada. Artistul insusi considera aceasta parte a activitatii sale drept perioada -de amator-. Primii ani ai celui de-al optulea deceniu marcheaza trecerea definitiva la arta abstracta. Compozitii preponderent monocrome, hasurate, cu elemente formale suspendate sugerand profunzimea sunt menite sa comunice noua viziune a pictorului in cautarea unor sinteze intelectuale in abordarea lumii inconjuratoare. Etapa (ce poate fi urmarita in expozitie intr-o serie de compozitii de mai mici dimensiuni, plasate in rotonda salii) va dura pana la inceputul deceniului urmator, in care paleta se schimba, tonuri intense, de culoare aproape pura (rosu, albastru, dar si brunuri sau negruri) imprima picturilor sale, denumite intotdeauna San titulo (Fara titlu), o dimensiune expresionista potentata si de pensulatia larga, nervoasa, zig-zagata din anii 1980 – 1982. Ea va coexista, de-a lungul acestui deceniu, cu o severa ordonare pe verticala a altor creatii, cu carelaje geometrice in care unitatea monocroma a cromaticii este -sparta- de ductul liniilor sau de suprapunerea formelor oblice. Se creeaza in felul acesta mase de culoare ce vor conduce, in anii urmatori, la aparitia elementelor de arhitectura, evident sugerate prin jocul de linii si de suprafete de culoare, prin hasurarea anumitor zone, intr-o libertate a penelului ce aminteste gestualismul american. In expozitie, afirmatia este sustinuta, cu precadere, de o lucrare realizata in 1997, provenind dintr-o colectie particulara sevillana.
Ultimii doi ani par a marturisi noi cautari. Suprafata picturii este tinuta intr-o dominanta mai limpede, de griuri sau ocruri transparente, si este -locuita- de forme geometrice de dimensiuni variabile, fie in tonul cromatic general, fie, din loc in loc, de pete de culoare intensa, jocul formelor si al distribuirii culorii creand -perspectiva- lucrarii. Aceeasi cautare a spatiului apare si in compozitiile in culori incandescente, ce reiau accentele expresioniste ale perioadei anterioare, rosul structurand, de obicei, in jurul lui intreaga constructie, chiar in cazul in care pare dominat de albastruri sau de verdele rece. Artistul este interesat in specularea interinfluentarii culorilor, in unele cazuri, dar, mai ales, de dinamica semnelor pe suprafata picturii.
In ampla prefata a catalogului, criticul Francisco del Rio, care este si curatorul expozitiei, dupa o analiza completa a evolutiei artistului, conchide: -Fara pretentii analitice, fara rigoare constructiva, cu un desen automatic, Salinas a executat de la inceputul anilor optzeci figuri geometrice, in dorinta de a privi intr-un mod diferit, pentru a apropia lucrurile de vedere, a le aduce la alta ordine mai sensibila, asa cum urmarisera Picasso si Gris.-
Expozitia de la Muzeul National de Arta al Romaniei prilejuieste inca o data publicului bucurestean intalnirea cu unul dintre plasticienii plasati de critica in primul esalon al artei spaniole contemporane.
