„Romånia a fost mereu o țară greu de citit“, observa, cu o sinceritate dezarmantă, fondatorul și patronul Stratfor, George Friedman. Iar agenția de „private intelligence“ Stratfor este, cum scria revista „Barron’s“, „umbra CIA“ sau „un nou model de media“ („Fortune“). Descumpănirea liderului ei în fața realităților romånești nu poate de aceea să nu dea de gåndit. Mai ales că, originar din Ungaria, ne cunoaște oarecum țara, istoria și politica ei, a mai vizitat Romånia, cum o face și acum.
De ce-ar fi Romånia greu de înțeles? Din ce scrie dl Friedman, mai ales pentru că nu se prea știe ce fel de politică externă duce, nu o are sau nu o anunță. Relațiile Bucureștiului cu marii centri de putere europeană și mondială nu sunt prea explicite.
Cu Rusia și Ucraina se plutește în incertitudine, mai ales că nu se știe în ce măsură se vor apropia în viitor cele două state est-slave. Iar dacă Ucraina nu ar mai fi, pentru Romånia, o zonă-tampon cu Rusia și R. Moldova va deveni, după alegeri, prorusă, „se pare că Romånia nu are niciun plan din acest punct de vedere“. De ani de zile scriu că Romåniei îi trebuie o „politică răsăriteană“ de genul celei a lui Willy Brandt în timpul divizării Germaniei, o politică în care să se înglobeze și relaționeze demersul nostru politico-diplomatic cu Moscova, Kievul și Chișinăul.
Apoi, Germania, care se apropie spectaculos de Rusia, ceea ce preocupă deja Washingtonul (deși aparent încă nu și oficialitățile), dar mai ales Varșovia. Dar politica Romåniei față de Germania nu e prea clară, iar „statele din sudul Europei sunt prinse în capcana politicilor financiare ale Germaniei“. După vizitele cancelarului Merkel la București și Sofia, ne putem întreba și noi, ca personajul lui Caragiale, ce-a căutat neamțu-n Bulgaria (dar și în Romånia).
Nici de la NATO și UE nu sunt speranțe că vor acționa în interesul aliatului și partenerului numit Romaniua, mai spune dl Friedman. NATO nu are o forță militară, nu are de fapt armată, iar în UE interesele sunt diverse. „NATO este drăguț, și UE este drăguță, dar Rusia își joacă propriul rol“. După părerea analistului american, zilele de glorie ale NATO și UE ar cam fi numărate.
Turcia? Va fi o mare putere în următorii 50 de ani și, întrucåt „puterea sa va crește în Balcani, Turcia va fi una dintre forțele cu care țări ca Romånia vor avea de-a face“ (nu neapărat într-un sens rău). Dar relațiile romåno-turce nu sunt nici pe departe atåt de cordiale și de consistente pe cåt s-ar cuveni. Cu toată modestia, și despre asta scriu mereu de la o vreme.
Cu Polonia, Romånia s-ar cădea să aibă raporturi strånse, fie și din considerente istorice, ca să nu mai vorbim de cele geopolitice. Dl Friedman reintroduce în circuit conceptul Intermarium (zona dintre Baltică și Marea Neagră-Adriatică), de fapt proiectul interbelic eșuat al lui Pilsudski, de alianță între Polonia, Slovacia, Ungaria, Romånia și probabil Bulgaria, față de influențele rusă, germană și turcă. Iar o asemenea idee ar putea interesa și Statele Unite.
Prin componența militară a Parteneriatului său strategic cu Statele Unite, Romånia „e acum într-o poziție în care poate negocia foarte puternic“ pe diverse probleme, dar „are nevoie de un plan național de securitate“. În plus, „romånii trebuie să învețe cum să negocieze cu americanii“. În opinia directorului Stratfor, relația cea mai de perspectivă a Romåniei este cea cu Statele Unite, inclusiv prin ideea Intermarium. „Polonezii trebuie să fie liderul blocului, iar romånii ancora lui sudică. Cred că polonezii gåndesc în acești termeni, dar romånii sunt departe de această idee. Dar nu sunt sigur“. Tocmai de aceea, analistul face în acest moment o „călătorie geopolitică“ în această parte de lume, pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri. Unele dintre ideile exprimate deja de dl Friedman pot surprinde, șoca, supăra, unele sunt chiar hazardate (Carpații, bariera în calea Rusiei către Europa, romånii nu prea au istorie etc!). Oricum, aprecierile, mai corect spus anticipările, formulate de el înaintea turneului prin zonă nu sunt cele mai flatante asupra politicii externe de azi a Romåniei. De fapt, printre råndurile sale, putem citi că Bucureștiul nu prea are o politică externă. Analizele lui George Friedman sună mai degrabă a avertisment. În optica lui, Romånia pare a fi o țară izolată în lume.
