La sfânta Liturghiei îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască, „înger de pace, păzitor, îndreptător și povățuitor sufletelor” pentru ca prin el să ne împace cu Tatăl ceresc și astfel să rămânem, ascultându-i povețele, încredințați de ocrotitoarea lui pază. Din pruncie ne rugăm cam în același fel îngerului primit la botez ca un dar și pe care se cuvine a-l asculta. Trebuie să fim cu grijă ca gândurile întunecate, cuvintele învăluitoare ale unor intenții indemne și faptele ce urmăresc doar interese egoiste îndepărtează îngerul păzitor și rămânem goi de cele care fiind bine plăcute lui Dumnezeu ne sunt de folos. Mai știm că la Judecata cea de pe urmă îngerii vor fi de față, cutremurându-se și fără puterea de a ne ajuta. Spre o mai împlinită înțelegere și lucrare, într-o altă rugăciune cerem Creatorului, Cel ce „singur e bun”, să ne înconjoare cu sfinții lui îngeri, ca „prim mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți să ajungem la unitatea credinței și la cunoașterea slavei Sale”. Dar cine sunt îngerii? Cuvântul vine din limba latină ca și înseamnă „trimis”, „mesager”, înfășurându-l într-un aură de ambiguitate, purtătoare de nebănuite sensuri și semnificații a căror inefabilă bogăție este una a nesfârșirii comunicării pe care Dumnezeu a inițiat-o și o păstrează cu fiecare om, cu neamul său și întreaga umanitate.
Sărbătoarea dedicată sfinților îngeri și arhangheli a fost statornicită de Sfinții Părinți în ziua de 8 noiembrie – cifra 8 este semnul infinitului iar luna noiembrie este socotită a fi cea de a noua de la creație, începute în martie, și simbolizează numărul cetelor îngerești. ?ê?£i ziua de luni este închinată îngerilor ca temeinic început pentru tot ceea ce avem de dus la bun sfârșit în zilele săptămânii ce se înscrie pe răbojul vremelniciei noastră. Mai precis și mai multe aflăm de la Sf. Dionisie Areopagitul, ucenic al Sf. Ap. Pavel, după care există nouă cete îngerești, fiecare cu numele și misiunea sa. Mai întâi, serafimi, heruvimii și tronurile, cei mai apropiați de Dumnezeu și primii care transmit voia divină celor de după ei. În această ierarhie îngerească, urmează domniile, puterile stăpânirile care conduc pe cei aflați mai jos decât ei, stăpânesc asupra puterilor iadului și ale universului. Pe treapta cea mai de jos și cei mai apropiați de oameni sunt începătoriile, arhanghelii și îngerii anume folositori pentru că vestesc voia Domnului și ne păzesc de cursele amăgitoare ale îngerilor răi. Între ei, arhanghelii sunt cei care, după Sf. Grigorie Decapolitul „înmulțesc sfânta credință între oameni, luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinței celei drepte”. Cei mai apropiați de oameni sunt îngerii care aduc tainele și voia lui Dumnezeu fiecăruia în parte pentru că, la sfântul botez, fiecare dintre creștini este dăruit cu un ocrotitor, povățuitor și îndreptător, mereu pregătit să fie de ajutor. Adică, să facem așa cum spunem în rugăciunea Tatăl nostru și să sfințim numele Său pe pământ cum este sfințit în ceruri. Adăugăm: „Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta” și făcând-o cu credință tare, iubire deplină și speranță neclintită facem simțită „împărăția lui Dumnezeu” care este în noi. Pilde ne sunt sfinții, numiți adesea „îngeri în trup”. În Vechiul Testament, un asemenea înger pământesc a fost Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, iar în cel Nou toți sfinții pomeniți în calendar. Mai presus de toți este Sf. Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu despre care dăm mărturie că e „mai înaltă decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”.
Ceata sfinților arhangheli slujește fără odihnă cele mai mari taine ale lui Dumnezeu,ei fiind cei care se arată de neînlocuit în mântuirea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dumnezeu și asta explică cinstirea pe care o facem astăzi. Ei sunt în număr de șapte, fiecare cu o misiune bine statornicită – Mihail, „puterea lui Dumnezeu” este cel dintâi între ei și voievod; Gavriil, cum știm, este cel al bunei vestiri, Rafail este vindecătorul neputințelor; Uriil îi luminează pe cei întunecați; Salatiil se roagă fără odihnă pentru tot neamul omenesc; Gudiil aduce slavă lui Dumnezeu și dă putere celor ce făptuiesc cele bune; iar Varahiil aduce binecuvântarea Domnului peste pământ.
Voievod al cetelor îngerești, Mihail este statornic slujitor al Legii lui Dumnezeu și în icoane este înfățișat cu o sabie de foc în mână, gata să pornească la luptă și să biruiască vrăjmași. Se spune că atunci când Lucifer, cuprins de trufie, a căzut însoțit de toată ceata de toți s-au cutremurat, Mihail stând în mijloc a strigat: „Să stăm bine și să luăm aminte!”, cuvinte rostite și în cursul Liturghiei. Îndată, căderea îngerilor s-a oprit, iar cei rămași s-au plecat înaintea slavei lui Dumnezeu. O credință străveche spune că sfârșitul lumii va veni când numărul sfinților va fi egal cu acela al îngerilor căzuți. Pe Sf. arhanghel Mihail, îl întâlnim cel mai ades în Vechiul Testament ori de câte ori legea divină nu era împlinită după cuviință iar cuvântul lui Dumnezeu nu era ascultat. În pustiu l-a certat pe diavol din pricina lui Moise; a fost împreună cu poporul ales pe drumul din Egipt spre pământul făgăduinței; a stins cuptorul în care fuseseră aruncați cei trei tineri din Babilon; l-a păzit pe Daniel; a adus foc mistuitor peste Sodoma și Gomora, scoțându-l afară pe Lot și altele asemenea. Sf. Arhanghel Mihail l-a scos pe apostolul Petru din închisoare și, apoi a întărit pe mărturisitorii dreptei credințe în timpul prigoanelor. A făcut minuni cum a fost aceea din Colose și de la Mănăstirea Dochiarul din Sfântul Munte. Slujitor neostoit al Legii, el ocrotește și dă putere monahilor în lupta cu nevoințele care îi încearcă; a însoțit armatele creștine și pe voievozi care și purtau icoana lor în bătălii. La sfârșitul veacurilor, el o să sune trâmbița care va scula pe cei morți și va aduna toate neamurile la Judecata de apoi, după cele scrise de Sf. Ap. Pavel: „Că însuși Domnul întru poruncă, cu glasul Arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, se va coborî din cer.”
Sf. Arhanghel Gavriil, desemnând „bărbat – Dumnezeu”, este al bunelor vestirii, al darurilor pe care Dumnezeu le face în nesfârșita Lui iubire oamenilor pe care i-a creat și îi dorește cunună a întregii creații. În locul sabiei, el are în mână un crin iar chipul îi este de o negrăită blândețe, reflectând nemărginita dragoste a lui Dumnezeu, Cel care știe cel mai bine ce este folositor înveșnicirii noastre în lumina Lui cea neînserată. „Părtaș al tainelor dumnezeiești”, aproape că-l vedem cum ducea rugăciunile Sfintei Fecioare când era la Templu. Apoi cum a venit să aducă veste cea mare zicându-i: „Nu te teme” și „Bucură-te ceea ce ești plină de har. Domnul este cu tine”, vestindu-i nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu. Pilduitoare pentru veacuri sunt cuvintele Fecioarei Preasfinte: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Mai înainte, a vestit Anei nașterea lui Samuel, în Vechiul legământ iar în cel nou nașterea Sf. Ioan Botezătorul, căruia i-a dat nume și chiar a Sfintei Fecioare. La Sfânta Naștere, Gavriil i-a vestit pe păstori și a cântat primul: „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Magilor le-a împărtășit taina întrupării. Cum Mântuirea este cel mai de preț dar făcut de Dumnezeu, Gavriil L-a însoțit pe Iisus Hristos în mai tot timpul lucrării sale liberatoare de tot răul generat de minciună. A dat pace lui Iosif când voia să o părăsească pe Sf. Fecioară; le-a poruncit să fugă în Egipt și când să se întoarcă. În grădina Ghetsimani, îngerul Gavriil l-a mângâiat pe Hristos când se ruga: „Părinte pentru ce M-ai părăsit?” Tradiția spune că tot el a spus femeilor mironosițe care au găsit mormântul gol că Hristos a înviat. În icoana ce înfățișează Înălțarea Domnului sunt doi îngeri vestind: „Bărbați galileeni, ce stați privind la cer? Acest Iisus pe care Îl vedeți înălțându-se, de la pământ la cer, astfel va și veni”.
În perpetuă mișcare, îngerii sunt mai peste tot unde sunt trimiși de Dumnezeu și chemați de oameni și, credeau strămoșii, pruncii îi văd iar zâmbetul lor e darul bucuriei de a fi împreună. Vremurile se schimbă și asemenea lor oamenii. Omul, uitându-L pe Dumnezeu, este însingurat și se simte părăsit. Înfiorați, întrebăm: nu cumva noi nu-i mai putem înțelege, depărtându-ne în zarea rătăcirilor? Dorindu-ne părtași tainelor dumnezeiești, fără a ne lepăda de ele, să cerem cu Arghezi: „Trimite, Doamne, semnul depărtării,/ din când în când, câte un pui de înger;/ Să bată alb din aripă la lună,/ Să-mi dea din nou povața Ta mai bună”. Ascultând-o, vom învăța cum să dăm fiecărei zile straiele luminoase ale nemuririi.
Celor care astăzi își serbează ziua onomastică le dorim ani mulți trăiți în sănătate și bună sporire în tot ceea ce fac călăuziți de ocrotitorii lor cerești.
Elena Solunca Moise
