Contractele de publicitate cu statul ale societăților controlate de mogulii dâmbovițeni nu pot fi oprite nici măcar în urma unor dispoziții guvernamentale. Senatorul Dan Voiculescu, patronul trustului media Intact, se descurcă de minune să atragă sute de mii de euro de la societățile de stat, așa cum rezultă din declarația de interese a mogulului dâmbovițean. Una dintre acestea este combinatul petrochimic Oltchim, societate subordonată Ministerului Economiei, de unde amploiații lui Voiculescu au reușit să obțină o sumă frumușică de 100.000 de euro, plus TVA, în plină criză economică, așa cum reiese din declarația de interese a senatorului mogul. Frapant este momentul încheierii acestei înțelegeri și contextul politic în care a avut loc. Potrivit declarației de interese a lui Dan Voiculescu postate pe site-u oficial al Senatului României, contractul a fost semnat de SC Casa Media Press SRL și Oltchim în data de 30.11.2009, exact între cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidențiale. Reamintim că primul tur al alegerilor pentru președinție a avut loc pe 22 noiembrie 2009, iar cel de-al doilea a avut loc pe 6 decembrie 2009. Deși informațiile sunt scrise negru pe alb în declarația de interese extrem de stufoasă a liderului PC, directorul combinatului Oltchim a declarat pentru reporterii ziarului „Curentul“ că un astfel de contract nu există și că a avut un contract de publicitate cu firmele lui Voiculescu, dar că acestea au fost semnate în primăvara lui 2009. În cazul acesta, este posibil ca Gabriela Vrânceanu Firea, directoare la SC Casa Media Press SRL, să-l fi informat greșit pe Voiculescu despre contractele de publicitate, iar acesta să fi trecut în declarația de interese aceste date eronate. Inspectorii ANI vor desluși probabil în perioada următoare ițele încurcate ale acestui contract.
Directorul Oltchim: Contractul e din martie- aprilie, nu din noiembrie
Pånă la răspunsurile oferite de ANI, am încercat să aflăm mai multe detalii despre acest contract încheiat de Oltchim cu SC Casa Media Press SRL, societate condusă de Grabiela Vrånceanu Firea, care editează revista „Felicia“ și cotidianul „Financiarul“. După ce am fost plimbați de la Ana la Caiafa în tentativa de a obține o informație de interes public despre o societate a statului romån, departamentele de marketing și comercial ale Oltchim ne-au întåmpinat cu tradiționalele „nu știu“, „habar nu am“ și „încercați la alt departament“. Într-un final, am fost trimiși la clasica metodă de a face o cerere scrisă. „Faceți o cerere scrisă și probabil veți primi acest răspuns“, ne-a îndrumat o funcționară de la Oltchim. După circa o săptămånă de zile am reușit să-l contactăm pe domnul director al Oltchim, Constantin Roibu, care ne-a spus că acel contract din declarația de avere a lui Voiculescu nu a fost încheiat la data precizată de senator în acel document. „În momentul de față nu am niciun contract. Nu există. Este o eroare. N-am pe 30.11.2009 niciun contract semnat. În luna aprilie 2009, am avut un contract semnat. A greșit dånsul (Dan Voiculescu – n.r.). A fost un contract, dar undeva în martie-aprilie 2009. La sfårșitul anului, ce contracte să mai semnez eu în condițiile care erau? Eu vă pot dovedi acest contract“, a declarat, pentru „Curentul“, șeful de la Oltchim, care a mai precizat că ne poate pune la dispoziție toate contractele de publicitate ale acestei societăți.
Tăcere la Voiculescu și Firea
Pe de altă parte, am încercat în ultimele zile să luăm legătura cu senatorul Dan Voiculescu pentru a ne lămuri în această chestiune. A fost în zadar, pentru că de fiecare dată ne-a răspuns un consilier personal care, după ce ne-a întrebat cine suntem și ce vrem, ne-a spus că vom fi contactați de Dan Voiculescu. Bineînțeles că ulterior nu am mai fost contactați. La fel, am insistat de mai multe ori, fără succes, să luăm legătura cu Gabriela Vrånceanu Firea pentru a ne explica ce este cu acest contract. Am primit tot felul de scuze potrivit cărora dånsa este foarte ocupată și am fost îndrumați să scriem un e-mail în acest sens. După mai multe zile, nimeni nu ne-a răspuns și, mai mult, la un moment dat o secretară „amabilă“ ne-a spus că „nu se știe dacă vom avea un răspuns și o să vă contactăm noi, cånd vom avea“.
Videanu: „Domnul Roibu părea un om care înțelege foarte bine dispozițiile Guvernului“
Interesant este și faptul că acest contract apare ca fiind semnat în plină perioadă de prohibiție a contractelor de publicitate încheiate de instituțiile și companiile de stat.
Ca să aflăm exact despre ce dispoziție este vorba, conform căreia instituțiile statului nu mai aveau voie în contextul crizei să cheltuie bani pentru publicitate, ne-am adresat ministrului Economiei din acea perioadă, Adriean Videanu. „Este vorba despre un memorandum aprobat de primul-ministru în vara lui 2009. Cred că era o dispoziție a premierului printr-un memorandum în acest sens“, a declarat, pentru „Curentul“, fostul ministru al Economiei. Am întrebat apoi dacă Oltchimul, ca instituție de stat, nu cumva a procedat incorect. „Categoric, dacă memorandumul este dat după luna iulie, bineînțeles că nu este în regulă. Domnul Roibu (Constantin Roibu, directorul Oltchim – n.r.) părea un om care înțelege foarte bine dispozițiile Guvernului“, a completat Adriean Videanu. „Avånd în vedere restricțiile bugetare, timp de 6 (șase) luni nu se va încheia niciun contract de publicitate și/sau de promovare“, se precizează în Memorandumul premierului Emil Boc. Documentul mai adaugă că numai în cazul unei „situații excepționale“ demararea procedurilor de atribuire a unui contract de publicitate/promovare, ordonatorul principal de credite trebuie să aibă aprobare prealabilă de la premierul Boc. „Memorandumul se aplică tuturor ministerelor și structurilor subordonate (inclusiv Oltchim – n.r.) Guvernului și ministerelor“, conchide documentul citat.