Home Actualitate Uniunea Notarilor: Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziționat de Ioana Băsescu, legal

Uniunea Notarilor: Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziționat de Ioana Băsescu, legal

DISTRIBUIŢI

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului din județul Călărași achiziționat de Ioana Băsescu, precum și cel de ipotecă solicitat de CEC Bank sunt legale, a stabilit Uniunea Notarilor, în urma controlului făcut la biroul notarial care a autentificat actele.
"În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte (…) au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte și proceduri notariale", arată joi, într-un comunicat de presă , Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR).
Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, "ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spațiul public cu privire la achiziționarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafață de 290,41 ha teren agricol în județul Călărași".
"S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu", a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.
Ioana Băsescu arăta, în 14 noiembrie, că în septembrie a achiziționat un teren agricol de 290,41 hectare în județul Călărași, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro și achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) Bank.

Mihaela Dobrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.