-Oricat de diferit ar parea coloritul icoanelor transilvanene fata de cel al icoanelor moldovenesti sau muntene, sau al acestora din urma intre ele, toate pastreaza in structura lor cea mai intima un echilibru, o esenta comuna. Culori diferite, tonuri sau valori proprii, acorduri originale – toate sunt armonizate, orchestrate in acelasi spirit. Si, dupa cum o ureche educata deosebeste dupa primele acorduri muzica scolii germane de cea italiana sau muzica scolii rusesti de cea franceza, tot asa un ochi educat poate distige mai lesne dintre icoanele popoarelor ortodoxe pe cele create de artisti romani.-
Alexandru Efremov, din a carui carte, Icoane romanesti (Ed. Meridiane 2002), am extras acest fragment, avea ochiul inzestrat si sensibilitatea rafinata necesare lecturii profunde a icoanelor, a picturii medievale in general. Asa cum avea si o sensibilitate accentuata pentru citirea oamenilor si decorticarea realitatilor existentei. Sensibilitate ascunsa de obicei sub valul ironiei, al sarcasmului chiar, revarsate asupra celor din jur si asupra lui insusi deopotriva.
Nascut in 1928 la Chisinau (in 8 august ar fi implinit 75 de ani), a cunoscut rigorile intamplarilor istoriei, ale unei existente impartite intre duritatea existentei zilnice si interesul pentru arta. Absolvent al Facultatii de Istoria si Teoria Artei a Institutului de Arte Plastice -Nicolae Grigorescu- din Bucuresti, s-a specializat in arta medievala, devenind un excelent cercetator al iconografiei bizantine si romanesti, bine cunoscut in mediile de specialitate. Cercetator la Muzeul National de Arta, membru al comisiilor de cercetare si avizare a restaurarilor de monumente istorice, a trait cu intensitate drama daramarii atator biserici si monumente medievale, ca si pe aceea a imposibilitatii apararii lor. Intreaga existenta profesionala s-a materializat in volumul Icoane romanesti, pe care il numeam la aparitie (cu numai sase luni in urma) -o carte indispensabila, de acum incolo, atat iubitorilor de arta, cat si specialistilor, prin acribia stiintifica cu care este elaborata, prin exactitatea informatiei si pertinenta interpretarii, prin stilul clar, nedidactic si prin capacitatea de relationare a datelor autohtone cu viata spirituala a lumii bizantine-.
Ascuns sub platosa unui cinism de circumstanta, menit sa-l apere de loviturile oamenilor, dotat cu un umor -negru- uneori deconcertant pentru cei care nu-l cunosteau indeajuns, cu un limbaj frust nu o data, Alexandru Efremov avea, de fapt, capacitatea rara de a recunoaste valorile, inclusiv pe cele umane, de a le respecta, de a le admira, de a le ocroti fara emfaza si fara gesturi ostentative. Un amestec de seriozitate intelectuala si boema existentiala dadeau farmec omului, constituindu-se in acelasi timp in binomul care i-a dirijat, dar i-a si complicat existenta.
Miercuri, un grup de prieteni si vechi colegi de la Muzeul National de Arta, de la Comisia Monumentelor Istorice l-a insotit, dupa o slujba in Biserica maramureseana din Titan, la cimitirul Sf. Pantelimon Nou pentru ultimul ramas bun, rostit, cu masura si fireasca emotie, de un alt cunoscut cercetator medievist, Tereza Sinigalia.
