Directorul de Investigații al CNSAS, Germina Nagâț, a declarat, într-o conferință, că listele de germani și evrei cumpărați din România pot fi privite ca niște liste ale lui Schindler, dar nu trebuie uitat că au fost și liste de cumpărături ale dictatorilor.
Germina Nagâț a participat la conferința „Acordurile secrete – Istoria emigrației asistate a etnicilor germani din România”, organizată de Fundația Konrad Adenauer. La eveniment a fost prezent avocatul german Heinz-Günther Hüsch, fost negociator din partea Republicii Federale Germane.
Nagâț a prezentat o serie de documente din dosare ale Fondului Operațiuni Valutare Speciale – Arhiva ICE Dunărea, preluat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) de la Serviciul de Informații Externe (SIE) în luna martie a acestui an.
Tocmeala pe cap de om, începută simultan cu cea pe cap de vită
„Dosarul SIE 2871, preluat la 12 martie, consemnează un episod de la care cred că putem porni în încercarea de a înțelege cum a început totul. În mai ’58, Rezidența română a Securității din Londra a trimis la București informarea că s-a perfectat închirierea unui avion pentru transportul a 11 porci rasa Landrace, achiziționați prin intermediul unui comerciant britanic pe nume Henry Jacober, nume conspirativ Kraus. Îl putem considera personajul central în inițierea și extinderea combinației operative prin care Securitatea a extirpat din corpul națiunii române sute de mii de oameni, majoritatea aparținând comunităților evreiești și germane”, a spus directorul de Investigații al CNSAS.
Henry Jacober s-a născut în 1900 în Moravia, pe teritoriul fostului Imperiu Habsburgic, și emigrat în Anglia în anii ’30. Era un om de afaceri de succes, bun cunoscător al României dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1958, era director al unei firme cu sediul la Londra și avea relații comerciale foarte solide cu Ministerul Agriculturii, cu Ministerul Comerțului și numeroase întreprinderi din Republica Populară România. Vorbea ezitant, dar înțelegea bine limba Română. În discuțiile libere cu partenerii de la București, cei mai mulți ofițeri de Securitate sub acoperire, se declara antimonarhist și mare admirator al evoluțiilor politice din România, a relatat Nagâț.
Astfel, în mai 1958, el face o primă achiziție de porci Landrace, sub acoperire. La un an după această primă tranzacție reușită, în mai 1959, într-un raport al Direcției I se menționează că deputatul englez John Plats a intervenit pe lângă autoritățile române să permită plecarea din țară a unei familii de evrei. Inițial, lui Jacober, care susținea că vorbește în numele deputatului englez, i s-a răspuns că această problemă nu e de competența Ministerului Comerțului, dar se vor transmite, totuși, numele persoanelor care interesează.
În septembrie ’59, Bery Bernard, cetățean român, trimite Ministerului de Interne un memoriu în care cere eliberarea din închisoare a tatălui său, condamnat în ’54 la muncă silnică pentru trafic de valută. În memoriu, el se oferă să plătească statului român 10.000 de dolari despăgubiri și precizează că banii provin de la rudele din străinătate care doresc nu doar scoaterea persoanei din închisoare, ci și acordarea de viză pentru a emigra în Israel. Propunerea lui Bernard a fost acceptată, s-a indicat banca, urmând ca destinatarul să ridice contravaloarea în lei, a mai spus Nagâț.
„Aceasta pare să fie prima viză eliberată contra cost, cu aprobare la nivel foarte înalt și care, amănunt esențial după părerea mea, nu a vizat numai eliberarea pașaportului, ci și eliberarea din închisoare”, a spus Germina Nagâț.
După ce a tranzacționat cu succes și alte importuri de porci, găini, bovine și alte mărfuri, în aprilie 1960, Securitatea notează despre Jacober că, în urma discuțiilor purtate la Londra, „s-au stabilit următoarele: la sosirea primului transport de vite sau de oi în țară să i se acorde viza de ieșire lui Muntzer, deoarece Jacober nu primește niciun ban până la plecarea lui Muntzer, se va da drumul rudelor lui Bery Marcu după sosirea oilor Corriedale, să fie eliberat și să i se dea drumul din țară lui Bery după primirea taurilor Zebu”.
„Documentele din care am citat surprind momentul în care a început, ca între adevărați oameni de afaceri, tocmeala pe cap de om, simultan cu tocmeala pe cap de vite. Tratativele comerciale pentru vite, oi și porci s-au purtat deci la început la un loc cu cele pentru eliberarea de oameni și sunt consemnate în același documente. După animale, în care au intrat și căței din rasa Collie, Securitatea i-a cerut lui Jacober furaje, instalații de muls, mașini pentru fabricarea de medicamente și altele”, a mai arătat Germina Nagâț.
În schimb, a continuat ea, în noiembrie ’61, regula de bază era că, de preferință „combinațiile se efectuează contra numerar”. Interesate de mărfuri speciale și în egală măsură de bani, autoritățile române au dat fără ezitare vizele cerute „pentru restabilirea relațiilor normale cu Jacober, cât și pentru noi eventuale combinații”, a citat directorul de Investigații al CNSAS din documentele prezentate.
În timp ce listele cu nume pentru care se intervenea deveneau mai lungi, „puterea de la București a avut și un prim și singular până acum frison etic”, spune Nagâț. În iulie ’60, „se cere Rezidenței Londra să ia atitudine fermă împotriva propunerilor lui Jacober de a scoate români din țară. Se arată că, în afară de oi Merinos australian și porci Landrace danez, alte rase nu interesează. Jacober să facă noi propuneri legate de obținerea acestor rase, dar să nu includă români în combinația operativă”, potrivit documentelor.
Grațierile și vizele s-au decis la vârf
Majoritatea solicitărilor de la începutul anilor ’60 au vizat nu doar eliberarea de vize, ci și ieșirea din închisoare.
„Se dau decrete de grațiere pentru persoanele condamnate aflate pe listele lui Jacober și sunt grațiați nu doar cei condamnați pentru delicte de drept comun – speculă, trafic cu aur și valută și altele, ci și cei cu delicte grave și cu sentințe de 10 – 15 ani de muncă silnică, pentru crimă de înaltă trădare sau trădare de patrie. Această disponibilitate pentru grațieri, contra cost, se petrece într-o perioadă în care pușcăriile din România sunt arhipline. Sute de mii de oameni erau întemnițați. Se pare că acst criteriu al banilor a funcționat și în registrul ideologic. Grațierile și vizele s-au decis la vârf, toate, cu viza lui Alexandru Drăghici”, a mai relatat Nagâț.
Securitatea și-a luat și măsuri de precauție în ce privește riscul de imagine. Astfel, în mai ’61, Securitatea îi pune lui Henry Jacober în față, la București, un angajament olograf care are următorul conținut: „voi face tot ceea ce este necesar pentru ca niciuna din persoanele care pleacă în urma intervenției mele să nu discute, să nu întreprindă și să nu acționeze vreodată în detrimentul României sau împotriva intereselor și prestigiului statului român”, potrivit documentelor citate de Gemina Nagâț.
Printre beneficiarii eliberării din închisoare și ai primirii de vize contra cost, în principal evrei, în octombrie ’61 apar primele liste cu cetățeni de etnie germană, a mai spus Nagâț, citând dintr-o telegramă trimisă de Jacober de la Hotel Imperial din Viena: „Am semnat acordul cu Munich privind 500 de persoane, așa cum am promis la București. Trebuie să am toate numerele de pașaport și majoritatea acestora plecate până cel târziu 15 octombrie. Altfel nu pot efectua plata așa cum ne-am înțeles”.
Printre acești 500 de etnici germani sunt numeroase persoane condamnate pentru trădare, omisiune de denunț sau simpli membri, foști membri, ai Grupului Etnic German, care au reușit să părăsească România la 31 octombrie ’61, a subliniat Germina Nagâț.
Ulterior negocierilor, pentru emigrarea etnicilor germani s-au ocupat succesiv avocații Ewald Garlepp, până în 1967, și apoi Heinz-Günther Hüsch, până la Revoluție.
Autoturisme și brichete de masă din cristal, la schimb cu pașapoartele
„Este cert că în urma aplicării «metodei Jacober», două comunități etnice cu o prezență de sute de ani, cu o contribuție inestimabilă pentru cultura și pentru viața societății românești, au fost pur și simplu extirpate, înstrăinate prin tranzacții la nivel înalt”, a declarat Germina Nagâț.
În ceea ce privește suma totală încasată în urma emigrărilor, aceasta a spus că nu a fost deocamdată estimată.
Într-un document destinat lui Emil Bobu se notează, pentru emigrările din perioada decembrie ’74 – februarie ’75, România urma să preia de la Edward, numele conspirativ al lui Husch, suma de 3,5 milioane de mărci. Din alt document reiese că, pentru emigrările din perioada iulie ’73 – decembrie ’75, s-au predat 29 de milioane de mărci. Din această sumă, 17 milioane de mărci au fost depuse la Banca Română de Comerț Exterior și 11 milioane într-un cont special. Trebuiau să migreze 20.000 de nemți, au emigrat 14.000. Se face precizarea în documentul destinat lui Emil Bobu că nemții refuză să achite diferența dacă nu se iau măsuri pentru a fi atins numărul stabilit de plecări, a mai relatat Nagâț.
Dincolo de bani, pe lista de cumpărături a dictatorilor români Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu nu au fost doar animale de rasă și credite preferențiale, a mai spus Nagâț.
„La schimb cu pașapoartele s-au cerut autoturisme, mai ales germane, mașini de pompieri, autosanitare, cabinete dentare, analizatoare de sânge, diverse alte instalații, dar și mărfuri cât se poate de frivole a căror destinație nu putea fi decât satisfacerea mofturilor de țoapă ale elitei politice de la București: fântâni arteziene electrice, genți Samsonite cu accesorii de pescuit, brichete de masă din cristal, scrumiere cu buton, trusă de manichiură etc”, a precizat ea.
Libertatea oricui ar fi fost de vânzare
Germina Nagâț a mai arătat că, din cele expuse, rezultă, în opinia ei, mai multe lucruri.
Faptul că primele persoane care au părăsit țara prin filiera Jacober erau persoane condamnate sau aflate sub o pedeapsă administrativă cu caracter politic arată că, în plină teroare, standardele ideologice ale luptei de clasă se puteau relaxa la nevoie, dacă se plătea prețul corect.
Pe liste s-au regăsit și români, e drept că mai puțini, dar nu pentru că vânzătorii de vize erau patrioți, ci pentru că pe români nu avea cine și cu ce să-i cumpere, a mai spus Nagâț.
În al treilea rând, considerentele umanitare și patriotice care au fost reale pentru partenerii externi și i-au făcut să-și salveze conaționalii cu orice preț, la propriu, au lipsit cu desăvârșire din combinația operativă a Securității, a continuat Gemina Nagâț.
„Nici considerentele umanitare exprimate de formula «reîntregirea familiei», nici cele politice, de deschidere către lumea democratică și către vest, nu au fost cele care au generat marele exod, ci lăcomia, lăcomia frustă, foamea de bani, care nu se puteau obține pe căile cinstite decât mult mai greu și mult mai lent. Am convingerea că puterea de la București ar fi vândut pe oricine, de orice etnie ar fi fost, dacă i s-ar fi oferit destui bani. Libertatea oricui ar fi fost de vânzare, fără niciun rabat, dacă s-ar fi găsit cumpărătorul potrivit”, a declarat Nagâț.
După ce Heinz-Günther Hüsch a declarat în conferință că statul german nu a vrut să existe liste ale persoanelor care urmau să fie răscumpărate, pentru că aceasta ar fi presupus un proces de selecție și ar fi însemnat ca unii să fie privați de drepturi, răspunzând unei întrebări, Germina Nagâț a precizat, alături de avocatul german, că existau cazuri speciale pentru care interveneau politicieni germani, dar și din alte țări occidentale, însă listele masive cu numele celor care urmau să primească pașaport erau întocmite de Securitate.
Prețul libertății, diferențiat în funcție de studii
„Dintre toate poncifele pe care le auzim de la securiști, inclusiv de la actorii principali ai acțiunilor ‘Peregrinii’, ‘Reuperarea’, ‘Moștenirea’, ‘Comisionul’ și cum s-au mai numit ele, cel mai absurd și mai cinic mi se pare acela conform căruia puterea ar fi pretins, în mod legitim, banii în schimbul vizelor, fiindcă statul a investit în educația cetățenilor, motiv pentru care și prețul libertății, vezi Doamne, era diferențiat în funcție de studii. Cinismul vine din faptul că, deși securiștii pretind că nu doreau decât să protejeze un capital uman extrem de valoros, tot ei sunt cei care au avut grijă ca aceste ființe să meargă întâi la închisoare. Dacă creierele din România prețuiau atât de scump, mi-e foarte greu să înțeleg de ce mai întâi Securitatea a umplut cu ele pușcăriile și abia pe urmă aeroporturile și gările”, a mai spus Germina Nagâț.
Totodată, a arătat ea, argumentul este absurd pentru că, dacă statul ar fi dorit cu adevărat să împiedice fenomenul brain drain, ar fi reglementat de la bun început situația printr-o lege, ar fi actualizat tarifele periodic și ar fi aplicat tuturor aceeași unitate de măsură. Însă documentele arată că, după calculul parității marcă – dolar, echivalarea studiilor cetățenilor evrei și cetățenilor germani era cât se poate de arbitrară și în orice caz varia de la un grup etnic la altul.
„Dosarele de urmărire arată nu doar la ce chinuri au fost supuși titularii cererilor de emigrare – supravegheați acasă, la serviciu, scoși dintr-un loc de muncă și mutați într-un loc sub calificarea lor până la sosirea pașaportului, hărțuiți și intimidați, și la asta se adaugă vânzarea caselor și a bunurilor înainte de părăsirea României, autoturisme și valori care au intrat prin extorcare în visteria statului. Informatorii dirijați pe lângă amatorii de pașapoarte au fost special dirijați să observe dacă persoana vinde lucruri din casă sau dacă-și vinde casa. Ideea era ca la plecare să aibă un bagaj cât mai sumar. Nu de puține ori proprietarii au fost păcăliți să-și cedeze casele ofițerilor sub acoperire, prin false acte de vânzare – cumpărare, în schimbul unei vize care fusese deja plătită de partenerii externi și răsplătită uneori”, a mai relatat directorul de Investigații al CNSAS.
Potrivit Germinei Nagâț, „listele de germani și de evrei cumpărați din România pot fi privite ca niște liste ale lui Schindler, dar în același timp nu trebuie să uităm că au fost și liste de cumpărături ale dictatorilor”.
„Cu oameni, s-au primit la schimb animale de rasă, mașini, tehnologie, arme, tehnică operativă cu care erau supravegheați alți oameni, credite cu dobânzi idilice. Cu oameni s-a decontat altfel spus progresul economic, cu ghilimelele de rigoare, progresul cât se poate de iluzoriu al unei țări din care sate și regiuni întregi au rămas pustii și din care s-a evacuat în sens fizic istoria”, a mai declarat Germina Nagâț, punând în final întrebarea „Poți să spui că ai eliberat oameni dacă i-ai tratat ca pe o marfă?”.
Mai mulți cercetători din CNSAS – Florica Dobre, Florian Banu, Luminița Banu și Laura Stancu – au publicat în 2011 volumul „Acțiunea «Recuperarea». Securitatea și emigrarea etnicilor germani din România (1962-1989)”.
