-Exista pericolul ca aderarea la UE sa fie o scuza pentru orice-, a atras atentia autoritatilor de la Bucuresti, in urma cu o saptamana, seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, in deschiderea primei Conferinte nationale a multiplicatorilor de informatie europeana. -Guvernul nu trebuie sa-si asume toate laudele, pentru tot ce e bine in procesul de aderare, si sa condamne Bruxellesul pentru reformele dure, pe care le implica acest proces-, desi, sustine Scheele, -tentatia este foarte mare-. Ceea ce se intampla insa, in prezent, intruziunea politicului in treburile concurentei, autonom oriunde in lume, este tocmai ilustrarea motivatiei avertismentului lansat de seful Delegatiei Comisiei Europene.
Dupa chipul si asemanarea puterii
Consiliul Concurentei este integrator al capitolului VI (Concurenta) al negocierilor cu Uniunea Europeana, capitolul fiind considerat de Comisia Europeana drept determinant pentru aderarea in 2007 la Uniunea Europeana. Negocierile cu UE au decurs, cel putin pana de curand, fara complicatii, Comisia Europeana fiind interesata, in principal, de intarirea capacitatii administrative in domeniul concurentei si de o mai larga autonomie fata de executiv, nicidecum de o slabire a acestuia, o destabilizare chiar, dupa cum vom descrie in continuare.
In toate negocierile purtate pana in prezent, nu a fost luata in discutie structura Consiliului Concurentei, decat, cel mult, in sensul extinderii, urmare a preconizatei dublari a atributiilor, deci a volumului de munca. Aceasta deoarece, pe langa cele doua legi administrate si in prezent de consiliu (Legea concurentei – 21/1996 si Legea ajutorului de stat – 143/1999), consiliul va trebui sa preia si administrarea Legii concurentei neloiale (298/2001) din momentul desfiintarii Oficiului Concurentei, organism subordonat guvernului. Iata insa ca actualul proiect de lege pentru modificarea Legii concurentei, prevede exact contrariul, el fiind aprobat de guvern pentru a fi discutat in procedura de urgenta, dupa un traseu extrem de alambicat si cel putin contradictoriu, paternitatea proiectului fiind denuntata de toti membrii institutiei, mai putin de presedintele acesteia.
Concret, la 27 iunie 2003, pe usa -electronica- a Comisiei Europene a intrat nepoftit un e-mail de la Comisia Europeana, care continea, vezi Doamne, pozitia forului de la Bruxelles fata de proiectul ordonantei de urgenta de modificare si completare a Legii concurentei.
Superficialitate sau rea intentie?
Nedumerirea membrilor consiliului (n.r. – mai putin a presedintelui, spun acestia) s-a transformat in stupoare la citirea unor pasaje din document, pasaje menite, in opinia acestora, sa transforme institutia intr-un -instrument politic de supervizare a ajutoarelor statului ce se vor acorda clientilor politici-. In primul rand, reducerea numarului de membri de la 10 la numai sapte, cu tot cu presedinte, nu este de natura a intari capacitatea administrativa, ba dimpotriva, din motivele descrise mai sus. In al doilea rand, criteriile de selectionare -genetica- a celor ce vor avea dreptul sa devina membri ai consiliului dau prioritate teoreticienilor (a caror eficienta este totusi indoielnica), in defavoarea flagranta a practicii exersate. Si inca alte argumente elocvente in a arata ca traducerea literala a prevederilor legislatiei italiene nu este catusi de putin -potrivita- mediului de afaceri romanesc. Mai ales cand traducerea este ea insasi defectuoasa, aceasta pentru a nu spune proasta de-a dreptul: -Vicepresedintii si cei patru consilieri trebuie sa fie (…) reputati oameni de afaceri-, categorie prezentata apoi drept incompatibila. Cei noua membri ai consiliului, mai putin presedintele Theodor Valentin Purcarea, au sesizat aceste aspecte la principalele institutii ale statului de drept (Presedintie, Guvern etc.), dar au receptionat spre avizare un proiect de lege, tras la indigo, -aprobat- repede-repede de guvern. Fara a se mai tine cont de avizul consiliului, cum probabil se va intampla si cu viitoarea institutie–marioneta- visata de putere.
