Home Social Bursele private, din ce in ce mai accesibile

Bursele private, din ce in ce mai accesibile

DISTRIBUIŢI

Pana in prezent, peste 1.600 de studenti sunt beneficiari de burse private de studii, in conditiile Legii 376/2004, potrivit unei statistici realizate recent de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Valoarea totala a burselor acordate a fost de 230 milioane de lei vechi.

Bursa privata reprezinta sprijinul pentru studii acordat, in baza unui contract, de catre o persoana juridica de drept privat sau de catre o persoana fizica unui beneficiar care poate fi, dupa caz, elev, student, doctorand sau care urmeaza un program de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tara sau din strainatate.

Cuantumul bursei private se stabileste la incheierea contractului si se poate modifica ulterior numai prin act aditional la acesta. Contractul prin care se acorda bursa privata cuprinde clauze privind modul in care beneficiarul trebuie sa isi indeplineasca obligatiile de studiu, precum si celelalte conditii in care se ofera bursa.

Totodata, contractul poate contine clauze prin care sa se stabileasca obligatia beneficiarului de a lucra dupa finalizarea studiilor, prin angajare pe o anumita perioada, pentru persoana juridica sau fizica ce acorda bursa privata, dar numai pe un post corespunzator studiilor absolvite.

Bursa privata poate fi acordata pe intreaga durata a studiilor sau pe o perioada mai scurta de timp, stabilita prin contract.

Valoarea lunara al bursei private trebuie sa acopere cel putin masa, cazarea si cheltuielile de intretinere, fara a se situa sub nivelul salariului minim pe economie.

Bursele private pot fi acordate atat de persoane juridice, cat si de cele fizice. Sumele utilizate pentru acordarea burselor private sunt deductibile fiscal. Persoanele juridice pot acorda burse private in limita a 3% din cifra de afaceri, fara a depasi 20% din impozitul pe profit datorat. Persoanele fizice care desfasoara activitati independente pot acorda burse private in limita unei cote de 5% din baza de calcul determinata, iar ceilalti contribuabili pot directiona pana la 1% din impozitul pe venitul anual pentru sustinerea unui tanar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.