O delegație a Agenției Naționale de Integritate condusă de președintele instituției, Horia Georgescu, a întreprins o vizită oficială la Washington, în perioada 17 – 21 noiembrie, pentru întâlniri cu omologi din cadrul instituțiilor cu rol în prevenirea sau combaterea corupției și a celor însărcinate cu asigurarea climatului de integritate publică în SUA, dar și cu alți înalți reprezentanți din administrația americană.
Potrivit unui comunicat al ANI, Horia Georgescu a fost primit la Casa Albă de directorul Afacerilor pentru Europa Centrală și de Est din cadrul National Security Staff — Executive Office of the President (fostul Consiliu Național de Securitate al Statelor Unite).
De asemenea, Horia Georgescu a fost primit și la Departamentul de Stat al Statelor Unite de către Directorul Biroului de Afaceri pentru Sudul și Centrul Europei (Office of South Central European Affairs), adjunct ad-interim al asistentului Secretarului de stat pentru Europa Centrală și de Est.
Cu ocazia celor două întrevederi, au fost abordate o serie de teme generale și specifice referitoare la progresele și rezultatele Agenției Naționale de Integritate, statul de drept, reforma în domeniul justiției, precum și despre provocările aflate în fața Agenției și realizarea obiectivelor sale.
Un accent special în cadrul discuțiilor a fost pus pe stabilitatea legislativă și menținerea cadrului instituțional.
Pe parcursul vizitei, președintele ANI s-a întâlnit și cu reprezentanți ai diviziei financiare din cadrul Serviciului Secret al Statelor Unite (US Secret Service), ai fiscului american (Internal Revenue Service — IRS), ai Departamentului de Justiție al Statelor Unite (Department of Justice) — Unitatea de Integritate Publică (Public Integrity Section) și Biroul de Politică a Informației (Office of Information Policy), precum și cu președintele Centrului de Analiză pentru Politică Europeană — CEPA (Center for European Policy Analysis), think-thank cu sediul la Washington, care are ca misiune studiul politicilor adoptate de țările din centrul și estul Europei.
Cu ocazia vizitei la Washington, Horia Georgescu a avut o întâlnire de lucru cu Directorul Biroului de Etică din cadrul Guvernului Statelor Unite (Office of Government Ethics), una din instituțiile omoloage Agenției Naționale de Integritate.
În cadrul întrevederii, oficialii celor două instituții și-au exprimat convingerea că procesul de cooperare va continua în scopul schimbului de bune practici în materia asigurării celor mai bune standarde de integritate.
Scopul acestor întâlniri a constat în schimbul de experiență cu reprezentanții instituțiilor menționate pe teme privind metodele eficiente de prevenire și combatere a conflictelor de interese sau a averilor nejustificate, investigații financiare și analiză a datelor, instrumente informatice cu scopul prevenirii și combaterii corupției, cooperare internațională și pregătire profesională.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane