Home Politic Executivul și-a asumat legea salarizării unice, iar legea educației merge direct la...

Executivul și-a asumat legea salarizării unice, iar legea educației merge direct la promulgare

DISTRIBUIŢI

Presat de posibila ratare a următoarei tranșe din împrumutul convenit cu oficialii FMI ca urmare a tergiversărilor politicianiste ale opoziției PSD-PNL în adoptarea legilor fundamentale – a educației, a salarizării unice și a bugetului -, Cabinetul Boc și-a asumat ieri răspunderea pe legea salarizării unitare, arătând că respectivul act normativ reflectă posibilitățile maxime ale țării raportate la resursele financiare ale economiei. „Dacă 2010 a fost anul constrângerilor bugetare, 2011 va fi anul dezvoltării, al creșterii economice și al consolidării reformelor structurale ale statului, în care legea salarizării ocupă un loc extrem de important. Nu vindem iluzii, ci spunem foarte clar ceea ce România poate în momentul de față“, a afirmat premierul. Potrivit acestuia, membrii executivului au aprobat ieri 6 amendamente, dintr-un total de 24 de propuneri formulate de aleși pentru legea salarizării unice. La rândul lor, aleșii opoziției PSD-PNL au continuat circul boicotării și al contestării acestei legi, considerând-o neconstituțională. Practic, liderii PSD sunt deciși să depună moțiune de cenzură în aceste zile pe actul normativ asumat de executiv, după cum au făcut și-n cazul legii educației, fără să țină cont că de aceste legi depinde credibilitatea externă a României, în urma acordului încheiat cu oficialii FMI.

Opoziția face circ mediatic pe banii noștri!

Adevărata bătălie mediatică dintre executiv și opoziție s-a dus pe legea educației, opoziția folosindu-se de tot felul de tertipuri pentru blocarea continuării asumării pe această lege, în ciuda deciziei CCR. „Textul constituțional trebuie respectat, fie că ne place sau nu“, a spus Boc în plenul Parlamentului cu privire la legea educației. Practic, după ce au contestat-o pe Roberta Anastase pentru votul privind legea pensiilor, aleșii PSD au părăsit plenul, iar liberalii și-au retras semnăturile din textul moțiunii de cenzură depuse pe legea educației. „Nu există o moțiune de cenzură, nu avem ce procedură să continuăm (n.r. – pentru legea educației). Această angajare de răspundere este neconstituțională pentru că se face concomitent cu dezbaterea din Senat a unei legi“, a declarat deputatul PNL Eugen Nicolăescu. Pe de altă parte, gestul liberalilor de a-și retrage semnăturile de pe moțiunea de cenzură a făcut ca legea educației să fie considerată adoptată, întrucât a anulat moțiunea de cenzură. În acest sens, după ce au sesizat greșeala comisă, liberalii s-au mulțumit să declare că vor contesta legea educației la CCR, iar președintele Senatului, Mircea Geoană, a precizat că nu a dorit să legitimeze prin prezența sa o procedură neconstituțională în privința legii educației.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.