Home În Lume Blair, denuntat la Haga

Blair, denuntat la Haga

DISTRIBUIŢI

Premierul britanic, Tony Blair, a devenit ieri subiectul unei plangeri penale depuse la Tribunalul Penal International de la Haga, care are sub jurisdictia sa cazurile de crime de razboi, genocid si crime impotriva umanitatii. Plangerea urma sa fie depusa de catre Asociatia Avocatilor din Atena. Alaturi de Blair, mai sunt acuzati de crime de razboi, incalcarea drepturilor omului si distrugerea unor monumente alti doi membri importanti ai cabinetului britanic, cu pozitii-cheie in cadrul operatiunilor de razboi, ministrul apararii, Geoff Hoon, si ministrul de externe, Jack Straw. Presedintele asociatiei elene care reuneste membrii baroului din capitala Greciei a dorit sa explice ca actiunea nu este una politica, ea fiind anuntata inca din luna mai, sub motivatia ca actiunea militara din Irak a incalcat o serie de documente internationale cum ar fi Carta ONU, Conventia de la Geneva si statutul Tribunalului Penal International. Autorii plangerii spun ca au probe tari impotriva celor trei oficiali britanici, desi guvernul britanic sustine ca invazia militara se supune legilor internationale, dar pentru ca actiunea sa ajunga pe rolul tribunalului este nevoie de acceptul procurorilor, dupa care trei judecatori ai curtii trebuie sa se decida daca respectivul caz intra sub jurisdictia Curtii de la Haga. Aceasta a respins deja pana in prezent aproximativ 40 de cazuri legate de razboiul din Irak.

Conservatorii, pe primul loc in sondaje

In tara sa, popularitatea lui Blair a atins deja cota cea mai redusa de cand se afla la putere, opozitia conservatoare i-a detronat pe laburisti pentru prima data dupa 11 ani, partidul lui Blair fiind depasit cu patru procente intr-un sondaj publicat de -Daily Telegraph- (34%, fata de 37% ale conservatorilor). De altfel, colegii de cabinet nici nu se mai ascund in a recunoaste faptul ca sunt preocupati de scaderea popularitatii sale, motiv pentru care a fost deja anuntata o schimbare de agenda. Premierul Blair si-a anulat toate turneeele diplomatice pana la sfarsitul anului. Explicatia oficiala a fost aceea ca guvernul doreste sa se concentreze pe agenda interna, o metoda tocmai buna de a sta la adapost pana cand dezbaterea pe tema uraniului irakian se va estompa. In aceeasi ecuatie a presiunilor politice si mediatice la care trebuie sa faca fata, dupa ce Casa Alba a recunoscut ca informatiile provenite de la britanici si care au declansat practic razboiul din Irak erau falsificate, premierul Blair a devenit si tinta unui contraatac mai putin asteptat. Prim-ministrul nigerian, Hama Hamadou, a declarat ca Marea Britanie trebuie sa faca publice dovezile pe care a spus ca le detine legate de incercarile Irakului de a cumpara uraniu din Nigeria. Un fel de a sugera ca aceste dovezi nu ar putea exista, dat fiind ca tara sa s-a alaturat aliatilor in razboiul din Kuweit din 1991, impotriva invaziei puse la cale de Saddam Hussein. Un alt indiciu pentru lipsa dovezilor in privinta uraniului nigerian ar putea fi si o presupusa discutie, invocata de cotidianul -The Guardian-, intre defunctul expert guvernamental David Kelly si ministrul apararii, Geoff Hoon, cand guvernul ar fi fost avertizat ca dovezile care sa justifice razboiul sunt insuficiente.

Asta e!

Peste Ocean, oficialii americani incearca sa inchida subiectul uraniului irakian. Secretarul adjunct al apararii a declarat ca informatiile legate de terorismul international sunt oarecum ambigue, dar ca SUA nu vor avea de ales in a actiona si in viitor pe baza unor astfel de informatii pentru a preveni atacurile teroriste. Un fel de a-l acoperi si pe premierul britanic intr-un moment mai mult decat important, dar si de a inchide dezbaterea despre dovezile pe baza carora dictatura lui Saddam Hussein a fost inlaturata. O idee de care nu sunt straini nici britanicii, premierul Blair fiind cel care lansa, acum doua saptamani, fara legatura cu lupta antiterorista, ideea inlaturarii dictatorilor prin interventii internationale atunci cand nu pot fi alungati din interior.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.