Home Life De când poartă miresele rochie albă?

De când poartă miresele rochie albă?

DISTRIBUIŢI

Anul 1840, respectiv data când Victoria I a Regatului Unit s-a căsătorit cu Albert of Saxe-Coburg, este considerat ca fiind momentul inaugural pentru rochia albă de mireasă, ne reamintește ziare.com.
Cu ocazia nunții, Victoria I s-a înfățișat într-o superbă rochie albă, ținând în mână un buchet din flori de portocal. Trena rochiei avea aproape 5 metri. Această imagine a influențat alte mirese, alte rochii cu trenă, dând tonul pentru această culoare, devenită dintr-o dată culoarea nunților de elită.
În scurt timp, o rochie de mireasă altfel colorată ar fi însemnat un fel de decădere în rang. Dimpotrivă, rochia albă, diafană, cu trenă și voaluri, înnobila din start orice cuplu.
Motivele pentru care regina Victoria I și-a ales această culoare sunt comentate diferit. Unii au remarcat faptul că, în epocile vechi, prețul coloranților de efect era ridicat, cele mai ieftine țesături fiind cele albe. Prin ținuta sa, regina a dorit să atragă atenția asupra unei anumite austerități a casei regale, cu efecte sociale convenabile.
Alții apreciază că, dimpotrivă, albul era foarte puțin folosit vestimentar, din cauza faptului că se murdărește repede, se cunoaște orice pată. Practic, un obiect alb trebuie spălat frecvent sau înlocuit. Regina și-a permis luxul de a se prezenta în alb – culoarea cea mai pretențioasă din toate câte existau. Persoane din anturajul reginei au vehiculat și ideea că rochia a fost aleasă de specialistele în modă ale vremii astfel încât culoarea ei să se asorteze cel mai bine cu colierul de perle al reginei și să contrasteze cu bijuteriile pe care avea să le poarte.

Puțină istorie

Lăsând însă la o parte aceste detalii de înalt rafinament regal sau princiar, istoria rochiei albe de mireasă ne poartă mult mai departe în timp.
Istoricii pretind că rochia albă de mireasă are o vechime de peste două milenii, fără să fi fost însă o modă. Filele îngălbenite ale istoriei vorbesc despre unele mirese din Egipt care se prezentau la nuntă în rochii sau șaluri de culoare albă, suprapuse pe mai multe rânduri.
În Grecia Antică, albul era o culoare pentru hainele de sărbătoare, iar în Roma Antică, miresele se împodobeau adesea cu o țesătură subțire, foarte fină, de culoare albă.
O rochie albă era simbolul suprem transmis de mireasă zeului Hymen, zeul fertilității și al căsătoriei. În același timp, miresele elene purtau fața acoperită cu un voal, de obicei colorat, ce simboliza supunerea față de viitorul soț.
În ciuda tradiției recunoscute oficial, ce pornește din anul 1840, când a devenit modă, istoria pomenește de prima ceremonie regală în rochie albă încă de la sfârșitul secolului al XV-lea. Atunci, Anna de Bretania s-a căsătorit cu regele Louis al XII-lea al Franței purtând prima rochie albă ca mireasă de rang regal.
De asemenea, Margaret Tudor, fiica regelui Henry al VI-lea, a purtat, la căsătorie, o rochie de damasc alb, tivită cu culoarea tradițională a familiilor regale – roșu-stacojiu.
Cele două exemple însă au rămas singulare, nu au fost urmate de alții și, ca urmare, creatoarea „modei“ rămâne totuși regina Victoria I a Angliei.

Chiar și pentru rochia de mireasă există un amurg al zeilor

Moda s-a dovedit foarte persistentă. Timp de peste o sută de ani, orice mireasă dorea să respecte tradiția rochiei albe, de la rangurile cele mai înalte până la treptele de jos ale clasei de mijloc.
Dar, cum orice început are un sfârșit, însăși moda rochiei albe de mireasă a început să se estompeze. După cel de-al Doilea Război Modial, miresele au început să fie interesate de țesăturile noi, de culorile rafinate oferite de industria chimică și de variațiunile formelor și stilurilor oferite de o modă din ce în ce mai sofisticată.
Trena a început să dispară, rochia s-a scurtat – și se mai scurtează încă -, miresele moderne nu doresc să se supună canoanelor. Trăim nu numai vremea rochiei nonconformiste, dar devenim nonconformiști din toate punctele de vedere.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.