Ministerul Apărării a organizat, ieri, ceremonii militare și religioase la monumentele ridicate pentru cinstirea memoriei eroilor Revoluției din Decembrie 1989, iar organizațiile de revoluționari au participat la un marș de comemorare. Manifestările au început dimineață la Cimitirul Eroilor Revoluției, unde a avut loc o ceremonie religioasă și au fost depuse coroane de flori. Reprezentanții Ministerului Apărării și alți oficiali vor participa apoi la ceremonii de comemorare la Crematoriul „Cenușa“, la Troița de la Spitalul Colțea, Troița din Piața Universității, în fața Sălii Dalles și la Troița din Piața Romană. Manifestările au început la Cimitirul Eroilor, cu o slujbă de comemorare, urmată de depuneri de coroane. Membrii asociației au mers apoi la Crematoriul „Cenușa“, la monumentul de lângă Spitalul Colțea și la Sala Dalles. Participanții au plecat din Piața Universității și s-au oprit în fața hotelului Intercontinental unde a fost ridicată celebra baricadă. Manifestările vor continua și astăzi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane