Home Life Mâncarea nesănătoasă, dăunătoare pentru memorie

Mâncarea nesănătoasă, dăunătoare pentru memorie

DISTRIBUIŢI

Toți știm că mâncarea nesănătoasă (junk-food) afectează talia, însă ultimele cercetări arată că aceasta afectează și memoria, potrivit unui studiu publicat în revista ”Brain, Behaviour and Immunity”.
Cercetătorii australieni au descoperit că, inclusiv pe termen scurt, o alimentație nesănătoasă  are efecte negative asupra capacităților cognitive. Studiul sugerează că obezitatea poate produce modificări rapide la nivelul creierului, relatează dailymail.co.uk.
Oamenii de știință de la Universitatea New South Wales au demonstrat în premieră că șoareci de laborator au avut probleme de memorie după ce au fost hrăniți, timp de o săptămână, cu alimente bogate în grăsimi și zaharuri.
Este de remarcat faptul că rezultate similare au fost înregistrate și în cazul animalelor hrănite sănătos, dar care au băut apă îndulcită cu zahăr. Animalele au întâmpinat dificultăți în recunoașterea unor locuri familiare, după ce au primit o alimentație nesănătoasă și au manifestat o capacitate redusă în observarea schimbării poziției diferitelor obiecte.
Șoarecii au prezentat o inflamație într-o zonă a creierului asociată cu memoria spațială. “Știam că obezitatea provoacă inflamații la nivel corporal, dar nu am realizat, până acum, că provoacă schimbări și la nivel cerebral”, a declarat profesoara Margaret Morris, de la Universitatea New South Wales, coautoare a studiului.
“Surprinzătoare, la acest studiu, este viteza cu care se produc deteriorările la nivel cognitiv. Datele preliminare arată că efectele nu au dispărut după reveniea la o alimentație sănătoasă, ceea ce este foarte îngrijorător”, a adăugat ea.
Capacitatea animalelor de a recunoaște obiectele nu a fost afectată, indiferent dacă acestea au fost hrănite cu mâncare sănătoasă, mâncare sănătoasă la care a fost adăugată apă cu zahăr sau alimentație care a presupus un nivel ridicat de grăsimi și zahăr.
Schimbările la nivelul memoriei animalelor au apărut înainte ca efectul alimentație nesănătoase să se manifeste prin creșterea în greutate.
Cercetările actuale se concentrează pe stoparea inflamațiilor la nivel cerebral constatate la animalele care au primit alimentație nesănătoasă.
“Credem că rezultatele acestor descoperiri ar putea fi importante pentru oameni. Nutriția este importantă la orice vârstă și devine mult mai importantă pe măsură ce îmbătrânim, de aceea trebuie să prevenim declinul cognitiv. O persoană în vârstă prezintă risc mai mare de a avea probleme, în cazul unei alimentații nesănătoase”, susține profesoara Margaret Morris.
Studiul continuă o serie de cercetări cu implicații în înțelegerea obezității. “Alimentele care conțin multe calorii pot impiedica funcționarea hipotalamusului, astfel încât atunci când sunt mâncate în cantități mari, pot afecta memoria și duce cauza creșterea în greutate”, a mai spus Morris.

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.