Ei bine da, au trecut aproape 20 de ani de la lansarea primului -Terminator- (1984) si, de atunci si pana la proaspatul -Terminator 3: The Rise of the Machine-, inca nu s-a spus chiar tot despre cei implicati in aceasta trilogie.
Daca intrebi pe oricine despre Arnold sau -Terminator-, cu siguranta ca toata lumea va spune celebra replica: -I*ll be back-, insa culisele acestei serii ascunde amanunte foarte interesante.
De exemplu, sunt foarte putini cei care stiu ca inainte de a cunoaste succesul mondial cu pelicula -Titanic-, cel care a scris si regizat primul -Terminator-, James Cameron (castigator al Premiului Oscar), a lucrat ca sofer de tir sau ca acelasi regizor a gandit -Terminatorul- in timp ce era tintuit la pat si avea febra mare. James Cameron nu are nici o legatura cu ultimul -Terminator- (lansat recent), aceasta misiune revenindu-i lui Jonathan Mostow, omul care a regizat drama submarinului U-571.
Un alt detaliu interesant ar fi acela ca in primul -Terminator- Arnold Schwarzenegger a avut de rostit doar 16 replici.
Dupa succesul imens al celor trei filme, supereroul Arnie a cules circa 30 de milioane de dolari numai din contractul pentru ultima productie.
Si ca sa continuam lista surprizelor, se pare ca OJ Simpson ar fi fost selectat in echipa -Terminator-, insa producatorii s-au temut ca spectatorii l-ar fi perceput ca pe o gluma si l-au exclus din distributie.
In cele trei pelicule, au existat doi actori care au interpretat rolul lui John Connor (omul care conduce revolta oamenilor impotriva masinilor): Edward Furlong in -Terminator 2- si Nick Stahl in ultimul -Terminator-.
Interesant este ca Edward Furlong a ratat ultimul -Terminator- din cauza problemelor cu drogurile si alcoolul.
Actrita Linda Hamilton, care a interpretat rolul lui Sarah Connor in primele doua filme, a fost maritata cu regizorul James Cameron, insa divortul a fost inevitabil.
Pentru rolul din -Terminator 3-, frumoasa Kristanna Loken (T-X) a avut nevoie de pregatire fizica intensa, pentru ca la inceputul filmului ea apare nud.
Kristanna Loken – un manechin cu un trecut ciudat!
Este frumoasa, inalta si ii face fata cu brio lui Arnie, mai ales ca in -Terminator 3- a avut voie sa-l loveasca la propriu pe supererou.
Chiar daca a avut liber la impartitul pumnilor, Kristanna a spus ca de fiecare data cand trebuia sa-l loveasca pe Arnold, se gandea la cele 30 milioane de dolari pe care le-a castigat acesta.
-De fiecare data m-am gandit: 30 milioane de dolari… nu-l lovi in fata Kristanna!-
Dar cine este Kristanna Loken sau, mai bine zis, T-X?
Frumoasa actrita a recunoscut de curand ca a fost un copil problema, ca o atrage magia voodoo si ca este colectionara de oase umane.
Conform declaratiilor Kristannei, viata ei ar putea face obiectul unui scenariu de film.
Kristanna si-a parasit parintii la varsta de 13 ani, pentru a deveni model si, pana sa ajunga la Hollywood, a trait impreuna cu sora ei lesbiana.
-Pana acum, la 23 de ani, am imbratisat tot felul de religii, insa voodoo m-a atras cel mai tare. De altfel, voodoo sta la baza tatuajului pe care il port pe umar: broasca testoasa, luna, un copac, soarele si serpii sunt simboluri care reprezinta cate o parte din mine-, a spus actrita.
Desi colectioneaza oase umane, in special dinti care se mai afla in craniu, Kristanna Loken dezminte zvonurile care spun ca ii place sa bea sange.
Atitudinea ei usor prea libertina are legaturi stranse cu viata pe care a dus-o: Kristanna a crescut la o ferma din Love Apple, o localitate situata aproape de Woodstock, mama ei fiind model, iar tatal primar.
Avand o sora lesbiana, Kristanna a invatat sa fie rebela: -Am invatat ca indiferent daca femeile au legaturi amoroase cu alte femei sau barbatii cu alti barbati, nu cred ca se poate trata acest aspect din punct de vedere a ideii de bine sau rau. Societatea nu a insemnat si nu va insemna nimic pentru sistemul meu de valori-.
La fel ca sora sa, Kristanna si-a petrecut cativa ani intr-un bar de lesbiene, numit -Henrietta Hudson*s-, clientii fideli ai barului poreclind-o -Butch-, insa frumoasa actrita a spus ca nu a avut nici o relatie cu vreo femeie.
Dar sa revenim la seria -Terminator-: va mai exista si o a patra pelicula?
Cu toate ca Arnie a declarat ca nu vrea sa devina un Terminator intr-un scaun cu rotile, la premiera britanica a -Terminator 3-, supereroul a lasat sa se-nteleaga ca ar putea exista inca o continuare.
El a spus: -Daca va exista sau nu inca un -Terminator-, este o problema care depinde strict de fani. Ei au cerut ultimele doua filme, asa ca o continuare depinde de succesul acestui film-.