Biologia celulară și moleculară în slujba sănătății

Convorbire cu acad. Lucia-Doina Popov
Secretar științific, șef al Laboratorului „Disfuncții vasculare în diabet  și obezitate”  la Institutul de Biologie și Patologie Celulară   „N.

Simionescu”  al  Academiei Române

Rezultatele cercetărilor Dvs. în biologia celulară și moleculară v-au impus în comunitatea științifică națio­nală și internațională, principalul motiv pentru care în adunarea generală a membrilor Academiei Române ați fost aleasă ca membru titular. Cercetările Dvs. sunt într-un domeniu de  mare inte­res științific și social – diabetul și obezitatea. Care e situația actuală? Anul acesta, OMS a certificat existența a 346 milioane de diabetici în lume și prognozează că acest număr va creste îngrijorător până în anul 2030. Cât despre obezitate, una din condițiile care favorizează apariția diabetului de tip II, se apreciază că există un miliard de supraponderali și 300 de milioane de obezi. În București, 2,6 % din populație este obeză.

Sunt mai frecvente cazurile de diabet și obezitate sau posibilitățile științei contem­porane fac ca ele să fie diagnosticate mai devreme și mai precis?Care sunt cauzele?

Cauzele sunt îndeobște cunoscute: obiceiurile alimen­tare, hrana hipercalorică de tip vestic și mai puțin cea cu produse naturale, sedentarismul și stresul. Acum putem detecta lesne prezența hiperglicemiei, iar persoanele obeze sunt vizibile, inclusiv în rândul copiilor și adolescenților; ten­dința actuală relevă întrepătrun­derea patologiei diabetului de
­tip I („juvenil“) cu cel de tip II (instalat la maturitate).

Se vorbește mereu mai mult de medicina translațională. Care este obiectivul acestei discipline?

Folosirea descoperirilor din cercetarea biomedicală funda­mentală pentru prevenția, stabilirea diagnosticului și tratamentul adecvat al diferitelor maladii. Asistam deci, la un transfer, o „translație“ a noilor descoperiri de la masa de laborator la patul bolnavului, spre beneficiul acestuia.

Cercetarea  fundamentală este mai puțin „vizibilă“, poate și pentru că fiind foarte specializată este mai puțin accesibilă și pare lipsită de spectaculozitatea cu care suntem invadați prin canalele mass-media.  Realizările ei însă sunt dătătoare de speranțe.  Ca specialitate, sunteți biochimist.
 
Într-adevăr,  dar am avut o specializare în biologie celulară și moleculară și o alta în electrofiziologie. În cei 46 de ani de activitate, m-am dedicat descifrării mecanismelor celu­lare și moleculare care intervin în funcția (normală) și în dis­funcția (patologică) a celulelor peretelui vascular. 

În perspectiva medicinii translaționale, care dintre rezultatele numeroaselor Dvs. cercetări au un potențial mai mare de valorificare?

Am să dau doar câteva exemple. Mai întâi, unele stra­tegii de corectare a disfuncției vasculare afectată de hipergli­cemia diabetică. De pildă, la un model experimental de diabet I, suplimentarea dietei cu amino acidul L-arginina poate redresa vasodilatarea deficitară din unele paturi vasculare. Apoi, rezultatele asupra moleculelor operante în arteriolele din țesutul adipos în obezitate asociată sau nu cu diabetul de tip II pot ajuta medicina transla­țională în găsirea unor căi de „țintire“ specifică a acestora atenuând procesele biochimice disfuncționale. Un alt exemplu, evidențierea stresului oxidativ la nivel sistemic și al globulelor roșii în obezitate asociată cu diabetul de tip II poate fi un semnal de alarma pentru „medicina personalizată“, care are trebuie să țină seama de vârsta pacientului și o posibilă prezență a sindromului meta­bolic – hipertensiune, dislipi­demie, obezitate, diabet de tip II. Urmează ca viitorul imediat să probeze în ce măsură strategiile de orientate spre corectarea disfuncției vasculare vor con­duce la scăderea morbidității și mortalității în diabetul zaharat.
„O instituție de cultură în care se face știință“

Lista ar putea continua încă mult, pentru că munca unui autentic  cercetător nu  cunoaște pauze. Îmi spuneați odată că și atunci când nu sunteți la laborator, vă urmărește gândul la ceea ce lucrați.  Care sunt calitățile unui cercetător în domeniul biomedical care să asigure reușita?

Mai întâi sunt calitățile personale – dorința de a învăța toată viața în condițiile fluxului de informații de specialitate, asociată unei solide pregătiri universitare. Apoi, permanenta curiozitate (de ce este așa și nu altfel?), capacitatea de a integra informațiile morfologice (struc­tura fină a celulelor) cu cele fiziologice (funcția) și cu substratul biochimic (mole­culele și reacțiile dintre ele). La acestea se adaugă onestitatea, perseverența în repetarea expe­rimentelor până la obținerea semnificației statistice, îndrăzneala de a aborda noi căi de cercetare și deschiderea în fața argumentelor critice. Calitățile personale sunt potențate de mentorii valoroși intelectual și uman, creatori de școală și modele de urmat. La fel de important este  un mediu favorabil dezvoltării persona­lității și creației. Adică, să ai colegi cu aceleași standarde înalte, atmosferă plăcută, stimulatoare, așa încât fiecare zi petrecută în laborator să aducă un plus de cunoștințe și rezultate proprii,  să fie cu adevărat o plăcere intelectuală.

În cuvintele Dvs. recunosc activitatea de la Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, Centru de Excelență al Comunității Europene și al Academiei Române. Aici s-a creat o adevărată școală de biologie celulară.

Am avut norocul să lucrez timp de 32 de ani la acest prestigios institut al Academiei Române, o „instituție de cultură în care se face știință“, cum l-au definit mentorii noștri, fon­datorii Institutului – acade­micienii Nicolae Simionescu și Maya Simionescu. Mentorii noștri sunt adevărate exemple de personalități, cu un prestigiu științific internațional recu­noscut de întreaga comunitate științifică. Ei au instruit și antrenat „echipa“ noastră în seminarii, analize pertinente ale progreselor realizate în fiecare proiect, la microscopul elec­tronic, la masa de microchi­rurgie sau la cea de laborator. Ne-au învățat cum să scriem o lucrare științifică, cum se susține o comunicare sau un poster, pentru a aminti doar câteva aspecte. Institutul este, cu adevărat, o școală modernă de instruire a masteranzilor și doctoranzilor în biologie și patologie celulară. Toate tezele de doctorat coordonate de mentorii noștri sau de specialiștii institutului au fost susținute cu succes. Pe scurt, Institutul este și va fi o șansă de realizare profesională pentru tinerii care îi trec pragul și au acele calități personale de care am amintit.

Vă respect și vă admir modestia, dar trebuie să spun că, la rândul Dvs., formați tineri și calitățile științifice, intelectuale și morale v-au recomandat să fiți membră în colectivele editoriale ale unor prestigioase reviste de spe­cialitate internaționale și naționale. Sunteți referent la alte reviste de specialitate din Germania, Olanda, Anglia, ș.a. O muncă despre care se știe prea puțin,o mare răspundere și, într-un fel, o provocare pentru un specialist.

Poate puțini cunosc etapele pe care le parcurge un autor al unei lucrări științifice până la apariția acesteia într-o publicație internațională. Autorul își evaluează singur nivelul rezul­tatelor obținute și se orientează spre o publicație cu un anumit „factor de impact“, măsura internațională a vizibilității publicației. Exista în domeniul biomedical publicații cu factor de impact de ordinul zecilor, precum „Nature“, „Science“, dar și sub 10, ilustrând un impact onorabil. Odată trimisă lucrarea spre publicare (on line) acesta este repartizată de editorul publicației la trei-patru „referenți“ care o analizează, o evaluează, prezintă argumente pro  și contra sau indică potențiale experimente, cer explicații. Autorul primește apoi referatele, se bucură dacă toate sunt favorabile sau, cel mai frecvent, încearcă să rezolve cerințele fiecărui referent. Pe urmă, execută experimentele cerute, face completările si schimbările și prepară Revizia 1 a articolului. Aceasta se retrimite editorului care o redirecționează spre cei trei-patru referenți și se așteaptă decizia acestora. Dacă lucrarea nu pare încă a fi adecvată publicării, se trece pe aceiași cale spre Revizia 2. În cazul în care nici aceasta nu este acceptată, autorul trebuie să se adreseze unei alte publicații, de aceasta data cu un factor de impact inferior. ?ê?£i procesul se reia. Dar ce bucurie este când lucrarea este acceptată și sigur este mai valoroasa cu aportul constructiv al referenților!