Convorbire cu prof. univ. Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, membru corespondent al Academiei Române
Am putea spune că pentru agricultură, anul acesta are semne
bune. Acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a apreciat că, datorită agriculturii, s-ar putea ca inflația să fie sub 4%.
Într-adevăr, anul acesta este ceva mai bun, având în vedere regimul de precipitații din primăvară și până acum. Culturile semănate în toamnă, grâul, orzul, secara au beneficiat de aceste ploi și producțiile sunt destul de mari în comparație cu anii precedenți. Să sperăm că, în continuare, culturile de porumb, floarea-soarelui și celelalte vor beneficia de un climat favorabil.
Vedem, încă o dată, că agricultura rămâne dependentă de condițiile climatice. Și tehnologiile?
Noi avem tehnologiile necesare, dar din păcate ele nu se aplică la nivelul recomandat. Producătorii care dispun de mijloacele necesare, inclusiv de cele financiare, au posibilitatea să aplice tehnologiile avansate și obțin producții mai ridicate. Este nevoie de o bază tehnică, de mijloace tehnice, de aplicarea la timp a îngrășămintelor pe care le impune nevoia de nutriție a plantelor, de combaterea buruienilor, a bolilor și a dăunătorilor care în ultimul timp s-au înmulțit într-o măsură destul de mare, dijmuind recoltele. Pe de altă parte, mai e nevoie și de cunoștințele pe care trebuie să le aibă agricultorul.
S-a spus că tehnologiile nu pot fi aplicate și din cauza fărâmițării excesive a pământului.
Producția agricolă depinde și de divizarea terenului în parcele mici și foarte mici, care nu dă posibilitatea aplicării tehnologiilor adecvate.
După statistica Ministerului Agriculturii, cam jumătate din suprafața arabilă se cultivă în exploatații mari, care s-au format prin concesionare, vânzare sau arendare. Cealaltă jumătate este formată din parcele mici, rezultate în urma reconstituirii dreptului de proprietate care s-a făcut defectuos, în parcele disparate, la distanță unele de celelalte, ceea ce creează mari dificultăți în exploatarea eficientă a pământului.
În aceste condiții, care ar fi soluția?
O comasare a acestor terenuri, dar este greu de făcut. Cu ani în urmă s-a făcut colectivizarea cu sacrificii, s-a realizat o asemenea comasare. Eu cred că s-ar fi putut păstra această comasare cu respectarea dreptului de proprietate. Oamenii cred acum că dacă intră într-o cooperativă, vor ajunge într-o stare în care au fost înainte de 1990, deși sistemul cooperatist nu este invenția socialismului. Preocuparea pentru comasarea terenurilor există și în alte țări și s-au găsit soluții. În Franța și Germania, de pildă, statul a cumpărat în anumite situații toate parcelele, le-a comasat și sistematizat în suprafețe mai mari și le-a revândut în așa fel încât proprietarii nu au pierdut nimic. La noi, unde parcelele sunt mici, nu o dată drumul pe care trebuie să-l facă o combină de la o solă la alta costă mai mult decât valoarea recoltei.
Cum sunt destul de multe problemele din agricultură, care ar fi ordinea priorităților?
Sunt mai multe. În primul rând, ar trebui ca agricultorii să aibă posibilitatea ca de fiecare dată când se începe un ciclu agricol să aibă puterea financiară pentru ca să-și poată procura toate cele necesare – semințe de bună calitate, îngrășămintele pe care să le aplice, mijloacele de combatere a bolilor și dăunătorilor – care condiționează producția. Sunt țări în care agricultura este subvenționată corespunzător. La noi, subvenția pe hectar este de 130 de euro, în timp ce în alte țări este de peste 300 de euro, sumă care asigură posibilitatea aplicării unor tehnologii corespunzătoare. România are un potențial agricol ridicat prin fertilitatea relativ ridicată a solurilor. Această fertilitate, cu timpul, prin exploatare continuă, fără aplicarea îngrășămintelor și cu lucrări agrotehnice aplicate greșit, se deteriorează, conducând la scăderea recoltelor. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne preocupe ridicarea potențialului de fertilitate al solurilor, prin fertilizare și amendare, prin lucrări raționale ale solului, prin alternanța culturilor etc.
S-a spus că acest „deficit“ tehnologic ar putea fi convertit într-un plus prin practicarea unei agriculturi ecologice. Cât de îndreptățită este o asemenea afirmație?
Într-adevăr, la noi există condiții de practicare a unei agriculturi ecologice și pentru asta trebuie să ținem seama de mai mulți factori. Agricultura ecologică nu folosește produse chimice, iar producțiile sunt mai mici.
Dar și mai scumpe.
Tocmai de aceea trebuie să existe consumatori care să le prefere și să fie dispuși să plătească mai mult. Vedeți, promovarea agriculturii ecologice s-a făcut mai întâi în Europa de vest după ce s-a ajuns la un anumit standard cantitativ care să asigure hrană pentru întreaga populație. Produsele ecologice nu au reziduuri chimice, dar pot avea calități care nu întotdeauna sunt pe placul unor consumatori. Fructele ecologice, de pildă, nu au aspectul comercial care să le facă atractive. În țara noastră, agricultura ecologică este promovată pe o suprafață mică, de cca două-trei sute de mii de hectare, pe când în alte țări, cum este Austria, s-a ajuns la 12% din suprafața agricolă.
Între preocupările Secției de Științe Agricole și Silvice este și dezvoltarea rurală. O tematică importantă, dacă ținem seama că un procent mare din populație locuiește la sate.
Aproximativ un procent de 40-45%. La noi, dezvoltarea rurală are mai multe componente – care vizează ridicarea standardului de viață al locuitorilor, modernizarea căilor de transport, îmbunătățirea condițiilor de locuit și asigurarea celor de alimentare cu apă, de canalizare și alte facilități.
Până la Internet.
Aș spune că sunt condiții pentru un adevărat salt în ceea ce privește dezvoltarea rurală, dat fiind faptul că UE este interesată în acest sens și oferă destul de multe fonduri care pot fi accesate pe bază de proiecte. Unele dintre ele au fost deja aplicate sau sunt în curs de derulare.
De ce ar mai fi nevoie?
De voință politică și de o implicare mai mare a comunităților locale. Am vizitat mai multe țări și am constatat că populația este implicată voluntar în crearea unor condiții cât mai bune pentru comunitate.
E vorba de mentalitate.
Se știe că mentalitatea se schimbă foarte greu și cu cât ești mai în vârstă, cu atât ești mai conservator, iar la noi populația de la sate este îmbătrânită. Am speranță în generațiile care vor veni. Mulți au plecat în vestul Europei, unii se vor întoarce, alții nu. Cei care vor veni, care au văzut ce s-a făcut dincolo, cum s-a făcut, au cunoscut comportamentul, modul de gândire și acțiune al altora, vor dori să facă lucruri asemănătoare și în localitățile lor.
În tot acest proces atât de complex, care este rolul cercetării științifice de specialitate?
În țara noastră, cercetarea științifică a fost axată, încă de la început, pe câteva direcții – creșterea producțiilor la hectar și păstrarea potențialului de fertilitate a solului, suportul material al recoltelor. De-a lungul timpului, au fost obținute rezultate bune care au fost aplicate în practică și care au avut efect pozitiv asupra nivelului și al calității producțiilor.
O întrebare pe care o pun adesea: țin seama factorii de decizie de rezultatele acestor cercetări?
Uneori da, uneori nu. După părerea mea, clasa politică ar trebui să fie mai conștientă de rolul cercetării științifice și asta nu doar în domeniul științelor agricole. Din păcate, în ultimii 20 de ani, s-a acordat o atenție mai mică cercetării agricole, s-au redus foarte mult fondurile pentru cercetare, a scăzut la jumătate numărul cercetătorilor. Dar și în aceste condiții, putem spune că avem ce etala – soiurile românești ocupă 70% din suprafețele cultivate în țară, tehnologii perfecționate de cultură a plantelor și de creștere a animalelor, metode de conservare a fertilității solului și alte soluții tehnice cu impact economic pe care le punem la dispoziția agricultorilor. Agricultura este o știință și o profesie care nu poate fi făcută oricum.
