Home Actualitate Parintele Galeriu a fost condus pe ultimul drum

Parintele Galeriu a fost condus pe ultimul drum

DISTRIBUIŢI

Sub o salcie plangatoare, in curtea Bisericii Sfantul Silvestru, biserica pe care a slujit-o aproape 30 de ani, a fost inmormantat, ieri, parintele Constantin Galeriu. Omul care, pentru foarte multa lume, a reprezentat simbolul credintei stramosesti s-a stins din viata, pe un pat anonim de spital, dar spiritul sau traieste in sufletul celor pe care i-a pastorit atata timp. Erudit, carismatic, stiind sa vorbeasca fiecaruia in asa fel incat sa-i aline disperarea, preotul Galeriu va continua sa-si indrume enoriasii, de acolo, de sub salcia care-i umbreste mormantul.

Desfasurarea de forte, in fata Bisericii Sf. Silvestru

Cu aproximativ trei ore inainte de slujba de inmormantare, in jurul orei 8.00, efective ale trupelor de jandarmi au sosit in apropierea bisericii si au inceput sa securizeze zona. Pe toate stradutele care duc de la sfantul lacas au fost instalate bariere si posturi de paza, care tineau legatura cu punctul de comanda, prin statii radio. Accesul autovehiculelor a fost strict interzis, cu exceptia celor care ar fi urmat sa aduca eventualele notabilitati, fete bisericesti sau repezentanti mass-media. La o distanta de trei metri de jur-imprejurul cladirii, jandarmii au montat gardulete metalice, pentru a evita aglomerarea intrarii, si si-au luat in primire posturile. Alti 10-15 militari au primit misiunea de a asigura, raspanditi in multime, ordinea si linistea pioasa inerente acestui trist eveniment.

In palcuri razlete, lumea a inceput sa se adune, fiecare cu o floarea si o lumanare in mana, iar cativa oameni au reusit chiar sa intre in biserica, acolo unde, intins in sicriul simplu din lemn, ii astepta, pentru ultima data, parintele Galeriu.

Momentul despartirii…

In piateta din fata bisericii, la ora 11.00 se stransesera deja cateva sute de oameni, cand a inceput slujba religioasa oficiata de Patriarhul Teoctist. Difuzoare montate in gradinita de langa turnul clopotnitei au trasmis cuvintele emotionante ale Sfintei Evanghelii, reluate de melodioasele voci ale corului Patriarhiei Romane si de cele tremurande de durere ale episcopilor si preotilor din Bucuresti si din tara. Ca semn al inaltei pretuiri a celui trecut in nefiinta, Mitropolitul Serafim, al Europei Centrale, a tinut sa fie prezent la aceasta cea din urma ceremonie. Alaturi de el, au mai putut fi observate personalitati ale lumii politice si culturale, printre care Emil Constantinescu, consilierul prezidential Victor Opaschi, Alexandru Sassu, Victor Ciorbea, Varujan Vosganian, primarul sectorului 2, Nicolae Ontanu, si actorul Stefan Iordache. Chiar daca relativa faima a acestora i-a scos, pentru moment, in evidenta, cei care au fost cu adevarat alaturi de parintele Galeriu au fost oamenii stransi in fata Bisericii Sf. Silvestru. Oameni de toate varstele, de toate conditiile, au stat impietriti de durere, sa asculte slujba de ingropaciune.

Dupa aproximativ o ora si jumatate, o data cu cel din urma -Dumnezeu sa-l ierte-, din biserica a iesit, purtat pe umerii preotilor, cosciugul care adapostea trupul neinsufletit al parohului Bisericii Sf. Silvestru. Depunerea in mormantul pregatit de mai mult timp a smuls hohote de plans multor femei, a inrourat de lacrimi ochii barbatilor, a fost semnul ca parintele Constantin Galeriu a plecat definitiv dintre noi. Florile depuse pe cripta de miile de credinciosi se vor usca in cateva zile, dar amintirea lui va dainui vesnic.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.