Federația Română de Karate WKC încheie anul prin deja consacrata ‘Cupa României FRK WKC”, competiție care va avea loc în acest weekend, în incinta Complexului Apollo din București.
Pe durata a doua zile, 22 și 23 noiembrie, sute de sportivi componenți ai cluburilor membre FRK WKC își vor disputa mult râvnitul trofeu. La startul acestei ediții, componenții cluburilor nou afiliate federației vor încerca să dovedească nivelul lor de pregătire și să se integreze în lotul federației.
Într-un comunicat dat publicității miercuri, conducerea FRK WKC a ținut să ureze din nou bun venit grupării Shorin Ryu din România care a decis să se alăture membrilor FRK WKC, dorind ca această mișcare să întărească și mai mult lotul național FRK WKC recent întors de la Campionatul Mondial WUKF, unde România a reconfirmat din nou poziția de lider în cadrul WUKF.
„Am decis afilierea grupării Asociația Shorin Ryu din România și a cluburilor membre ale acestei asociații în vederea promovării și acestui stil pe plan național și internațional și întărirea unei federații care reprezintă cu cinste România pe plan internațional. Ne face o deosebită onoare faptul că am fost foarte bine primiți în rândul membrilor FRK WKC și, totodată, ținem să mulțumim conducerii FRK WKC pentru sprijinul ce ne-a fost acordat în organizarea Cupei Shorin Ryu de la Târgoviște. Sportivii noștri vor încerca să dovedească la Cupa României FRK WKC că pot să-și aducă un aport semnificativ la ridicarea nivelului sportiv prezent în cadrul competițiilor FRK WKC”, a declarat Alexandru Dumitru, președintele Asociației Române de Shorin Ryu.
Cupa României FRK WKC se va desfășura în incinta Complexului Apollo din București, Bulevardul Energeticienilor nr.5, conform următorului program:
—sâmbătă, 22 noiembrie, începând cu orele 10,00: categoriile de vârstă—7 ani, 14 ani
—duminică, 22 noiembrie, începând cu orele 09,00: categoriile de vârstă peste 15 ani
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, la ora 13,30, intrarea fiind liberă, precizează FRK WKC.