O elevă în vârstă de 11 ani din comuna Săcele, județul Constanța, merge în fiecare săptămână cu mama sa la psiholog pentru consiliere după ce s-a constatat că este însărcinată în luna a șasea și va avea un băiețel. Mama copilei a avut mai întâi un șoc, după ce la un control, medicul i-a spus că fetița ei este gravidă. Apoi a aflat că un tânăr de 21 de ani, prieten de familie, pe care l-a găzduit anul trecut, a întreținut relații sexuale cu fata. Iulia Burdun, care are 40 de ani, trebuie să-și ajute acum fata să nu renunțe la școală și să-și crească copilul. Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Roxana Onea, a declarat că fetița a fost supusă unui examen medical și că starea ei de sănătate și a fătului este bună. Eleva este însă monitorizată pentru că la o vârstă fragedă, sarcinile sunt riscante. „Fata este bine emoțional. A venit cu mama sa la consiliere psihologică. Cele două se comportă normal. Mama nu și-a acuzat copilul și o susține. Nu a certat-o și nu a bătut-o. A zis: asta este, o să mergem mai departe.“, a spus Roxana Onea. Ea a precizat că fata învață bine, iar colegii și profesorii o susțin să vină la ore. Pe de altă parte, mama fetiței a depus plângere penală împotriva lui Mihai Vasilescu, de 21 de ani, din Cobadin, care a fost arestat preventiv pentru relații sexuale cu minora. El a susținut că raporturile au fost consimțite și le-a declarat anchetatorilor că o iubește pe copilă și ar vrea să o ia de soție.
Mihaela Iamandei